sâmbătă, 3 decembrie 2011

Small differences part. I


Uh, 3 decembrie deja. Sunt, iata, de 4 zile in Anglia, si abia acum am reusit sa intru intr-o rutina suficient de comfortabila inca sa pot relua pagina zilnica. Lucrurile au mers destul de bine pana acum,  as fi sperat poate ca pana la ora asta sa ma apuc ceva mai serios de gasirea unui job pentru ca pana acum in cea mai mare parte am tatonat. Iar astazi si maine mi se pare ca e nepractic sa fac aplicatii, asa ca weekendul il voi dedica (sau voi incerca sa-l dedic) proiectului pentru Dragos.

Partea pe care n-am prevazut-o (si care a mancat, iata, cam doua zile) a fost punerea la punct a detaliilor logistice legate de stabilirea intr-o noua casa, intr-un nou oras, intr-o noua tara. M-am mutat de multe ori prin Bucuresti, dar de fiecare data duceam cu mine suficiente chestii incat sa pot incepe sa functionez imediat. Exista insa o serie intreaga de maruntisuri care devin importante abia cand lipsesc. Pe langa obisnuitele cosmetice, care sunt o cheltuiala recurenta si se pot lua cam de oriunde, n-am avut perne, cearceafuri, prosoape, tacamuri, farfurii, pahare, sau vreun instrument de bucatarisit de orice fel. Iar cand am fost la cumparaturi, nu mi-am dat seama ca zecile de pound shop-uri, piata, aprozarele, Tesco-ul, Sainsbury-ul, Primark-ul sau Argos-ul, aliniate cu toate pe High Street North, in jurul statiei de metrou, iti pot inghiti usor jumatate de zi.

Nu mi-am dat seama nici de imensitatea orasului asta. Stiind ca metroul londonez fucntioneaza impecabil, ma asteptam ca a ajunge dintr-un punct in altul sa fie o chestiune de relativ scurta durata. Estimarile mele extrem de aproximative m-au facut sa ajung cu vreo 40 de minute mai devreme alaltaieri, cand m-am intalnit cu Diana la Finchley Central, si cu vreo 20 de minute mai tarziu aseara, cand m-am vazut cu Ana Maria la Liverpool Street.

E drept ca nici n-am vrut s-o ascult pe Diana cand mi-a recomandat sa folosesc estimarile de timp pe care le face www.tfl.gov.uk , pagina oficiala a transportului metropolitan londonez. Mi s-a parut o chestie complicata si de utilitate relativ mica, dar e uimitor cat de detaliat si de precis iti pot face traseul, mergand pana la a-ti spune cati metri trebuie sa mergi pe jos si cat dureaza exact, in minute, drumul pana la destinatia ta. Am spus metri, nu? Ce reflex tampit, evident ca-i vorba de yards, sau de picioare X3. Aici lumea se masoara altfel. Si chiar daca multe supermarketuri au trecut si pretul pe kilogram la produsele vrac (pentru ca mie unul mi s-a parut inuman sa imi dau seama cat inseamna DE FAPT ca rosiile, de exemplu costa x pence per pound), inca e deconcertant sa vezi preturi la benzina de cateva zeci de lire. Probabil pe gallon, barrel, sau naiba stie pe ce unitati de masura a volumului  mai folosesc englezii. Foarte posibil ca treaba sa devina logica in momentul in care consumul masinii e dat in miles per gallon, treaba peste care inca nu reusesc sa trec.

Ni se pare, asadar, ca lumea se micsoreaza, ca devenim un sat global si ca stim tot mai multe despre tot mai multi, ceea ce e si adevarat, in buna masura. Numai ca ramane un anumit nivel – si probabil ca va ramane tot timpul, indiferent de cat de mult va evolua comunicarea – la care diferentele intre un loc si altul sunt suficient de mari incat sa ne faca sa ne simtim rataciti si relativ neputinciosi.

Mi se pare ciudat sa ma acomodez cu ideea ca dintr-o data fac parte din rasa minoritara, ca e foarte probabil sa nu am timp de doua calatorii pana in centrul orasului in aceeasi zi si alte asemenea. Acum doua seri, cand m-am intors din Finchley Central in East Ham, mi s-a parut ca am facut enorm, undea la vreo 80-90 de minute. Mi-am dat seama insa ca am strabatut vreo 80 de kilometri si am schimbat 3 linii de metrou in jurul miezului noptii. Nici macar nu incape comparatie cu Bucurestiul – singura retea de metrou pe care o cunosc – unde dupa 10 seara metrourile stau in statii cate 10-15 minute si unde distante ca aici nici macar nu exista. Oricat de inutil mi s-ar parea, faptul ca seful de tren isi cere scuze in difuzoare de cate ori metroul sta in statie mai mult de un minut sau se opreste pe linie mai mult de 10 secunde ofera pasagerilor un soi de siguranta, si probabil ca daca obiceiul asta ar disparea, londonezii ar incepe sa protesteze in secunda urmatoare. 10:22

2 comentarii:

Maria spunea...

Sa-ti fie de bine si mult succes!

bhuttu spunea...

Multumesc frumos! :)