Craciun

Dintr-o data, ridicandu-ma din pat astazi, am inceput sa am perceptia clara a importantei zilei, si a perioadei Craciunului in ansamblu. Ce putem sa spunem cu siguranta e ca sunt zile incarcate de simboluri si de semnificatii. Bineinteles, fundamentele marcarii lor ca speciale sunt religioase, si personal cred ca e util de fiecare data sa ne aplecam si asupra insemnatatii lor si din punct de vedere religios. Dar intr-o societate tot mai intens secularizata, disponibilitatea de a face asta pare sa fie in scadere.

De fapt, cred ca pentru fiecare dintre noi Craciunul e important mai degraba prin prisma devenirii personale. Cred ca cei mai multi dintre noi, gandindu-se la Craciun, isi amintesc in primul rand de obiceiurile cu care au crescut si de care se bucurau in copilarie. Fie ca e vorba de mersul la colindat, de bataile cu bulgari si de oamenii de zapada, de mirosurile de brad, portocale, scortisoara, arahide glazurate, ciocolata sau tot felul de dulciuri sau de cadourile primite, Craciunul se incarca de semnificatii individuale in fiecare an. Nici macar nu-mi dau seama daca transformarea sarbatorii intr-u instrument comercial de negustorii pentru care sezonul Craciunului incepe in octombrie, imediat dupa Halloween, e bun sau rau. Banuiesc ca fiecare e liber sa se raporteze la zilele astea cum crede de cuviinta.

Copilaria fiecaruia e diferita, convingerile fiecaruia sunt diferite, felul de a fi al fiecaruia e diferit, asa ca probabil si bucuria Craciunului o s-o resimtim in mod diferit. Dac-o s-o resimtim de fel, nu stiu ce face Richard Dawkins in perioada asta. Tin minte ca la Town Creek, inainte de Paste, Joel Schumacher a inceput sa faca urari specifice fiecarei religii pe care o stia, inclusiv – mai in gluma, mai in serios – “Happy Scientology”, orice-ar insemna asta. Chiar, cum s-or simti ateii militanti? Banuiesc ca si consumismul e tot un soi de religie, si ca din persepectiva asta au tot dreptul sa se bucure de cadouri si de reuniuni de familie sau de prieteni. Nu cred, deci, ca aspectul religios e preponderent in sarbatorirea Craciunului. Cu toate ca, orice forma ar imbraca felul in care il marcam, fie si prin concerte anti-Craciun sau exprimari deschise ale furiei la cum toata lumea pare prinsa in febra sarbatorii, felul in care se manifesta si mai ales faptul ca lucrurile se intampla in fiecare an cam in acelasi fel da oricarei manifestari un aer de ritual.

Mi se pare important, pentru romani, si felul in care revolutia (sau ce-o fi fost) din 1989 a imbogatit in semnificatii aceasta perioada. Tributari, ca toti europenii, culturii antichitatii grecesti, ne simtim de multe ori mai apropiati de manifestari dedicate mai degraba cultului eroilor decat perceptelor crestine, de sorginte mai degraba orientala. Si mi se pare la fel de nobil felul in care sunt comemorati acei vreo 1000 de oameni care au murit in haosul din ’89. Cred ca ar merita inca si mai multa amploare comemorarea lor, dar mi se pare extraordinar ca de obicei cei care care produc cele mai vizibile omagii ale mortilor din ’89 sunt cei prea tineri ca sa-si aminteasca ce s-a intamplat atunci de fapt. E pre putin importanta controversa politica. A fost revolutie, lovitura de stat, schimbare violenta de putere… irelevant. Ceausescu, Iliescu si toate figurile luminoase sau lugubre care au populat acele zile, sunt tot oameni si or sa fie si ei, ca toti oamenii, inghititi de istorie. Cel mai important este ca intre 16 si 25 decembrie, in Romania, cca. 1000 de oameni au murit pentru o idee, iar moartea lor nu trece neobservata.

Imi amintesc de haosul si de frica din acele zile, de felul in care nimeni nu stia ce se intampla. Si imi amintesc cum, pe 24 decembrie, tata si bunicul meu au plecat – prin mijlocul debandadei din Bucuresti – la  Calarasi, la unchi-miu, care era pe atunci in armata, sa verifice daca e bine. Pentru mine, intamplarea asta va ramane tot timpul parte din sarbatoare. Craciun fericit! 11:26