Ziceam ieri
dimineata ca daca m-as fi nascut in Anglia, n-as fi avut alta sansa decat sa
fiu suporterul ehipei celei mai apropiate de locul nasterii. Mergand pe South
Africa Road, am inceput sa reconsider ideea. Pasiunile pe care le starneste QPR
nu sunt nici pe departe la fel de puternice, si spun asta judecand doar dupa
crietriul numarului de tricouri de pe strada in apropierea meciului. Loftus
Road e asezat intr-o zona mai selecta, mai putin populata si in care, dintr-un
motiv sau altul, rugby-ul e cel mai popular sport. E ceva legat de numele
strazii si de rugby, pacat ca nu stiu istoria locului. Dar barul in care am
vazut meciul se chema The Springbok. Springbok e o specie de gazela, si numele
neoficial al nationalei de rugby a Africii de Sud. Iar barul s-a straduit din
rasputeri sa multumesca pe toata lumea, motiv pentru care arata ca un hibrid,
probabil grotesc in lumea designerilor de baruri. Fiind literalmente la cativa
metri de stadion (probabil ar trebui sa spun yards), e locul unde se aduna
suporterii QPR inainte si dupa fiecare meci de acasa, si e cam singurul din
zona. De-asta pe usile de la intrare e desenata stema clubului si scrie ceva de
sediul oficial al suporterilor. Scrie si ca trebuie sa arati un abonament la
QPR ca sa poti intra, dar pe mine nu m-a intrebat nimeni nimic. Totusi, am
impresia ca cei care l-au facut au incercat ca tema dominanta sa fie rugby-ul.
De-asta pe cei mai multi pereti sunt multe referinte la rugby, inclusiv multe
replici dupa cupe. Un panou mare din stanga intrarii secundare contine tabloul
complet al mondialului sud-african din 2010, cu o cupa mondiala desenata in
centru.
In rest,
exista 3 locuri pentru darts, o masa de biliard si foarte putine mese in raport
cu suprafata localului, chestie care s-ar putea sa fie tipica. Pe aici se
obisnuieste sa se stea in picioare cand se vizioneaza meciul intr-un bar,
probabil in amintirea defunctelor terase, a peluzelor fara scaune care au fost
interzise pe stadioane in urma raportului Taylor din 1989.
Un alt
obicei al locului este ca pe durata meciului barurile din apropierea
stadionului sa fie populate de suporterii care n-au mai gasit bilet. O sa mai
studiez treaba asta, imi place sinergia care se formeaza datorita apropierii de
stadion si a numarului mare de suporteri vocali, de cele mai multe ori mai
suparati decat cei care intra la meci, tocmai pentru ca n-au mai prins bilet.
Cel mai interesant lucru mi s-a parut in schimb felul in care s-a plecat de pe stadion dupa meci. In special faptul ca suporterii oaspetilor, cei veniti din Manchester, mergeau in totala liniste fix prin mijlocul suporterilor locali, in grupuri mici, de pana la 3-4 oameni, cu fularele, tricourile si uneori si tatuajele cu Manchester United foarte la vedere. Exista destula politie, cred ca unul la 20 de metri, si zona era supravegheata atent, dar nu parea sa fie nicidecum cazul. In Romania, pe langa faptul ca numarul fortelor de ordine ar fi fost mult mai mare si ca acestia s-ar fi comportat mult mai necivilizat, cum le sta in obicei, mi se pare de neconceput sa existe asemenea imixtiuni ae insemnelor echipelor care joaca una impotriva alteia in ziua respectiva. In Romania e destul de periculos sa porti insemnele unei echipe in cartiere care apartin traditional uneia dintre rivale si cand nu e zi e meci. Si, chiar daca si la noi mi se pare ca lucrurile se desfasoara acum mult mai civilizat decat acum vreo 10 ani, cand am inceput sa frecventez stadioanele, cred ca mai e drum lung pana cand, dupa vreun Rapid-Steaua, de exemplu, suporterii stelisti sa poata umbla linistiti si neescortati, in grupuri de 2-3, cu fularele la vedere, fie pe Calea Giulesti spre Regie, fie pe Calea Crangasi spre Ciurel. 10:48
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu