vineri, 9 decembrie 2011

Church Norris

Ieri m-am plimbat umpic prin Camden Town. Exact genul de plimbare dupa care tanjesc de cand am venit incoace si de care doar de prost n-am facut-o mai des. Camden Town arata ceva ai altfel decat cartierele rezidentiale astea cu casute insirate de o parte si de alta a drumului. Probabil e construit ceva mai recent. Dar, ceea e mi se pare foarte frumos in Londra, e ca indiferent de arhitectura, elementul identitar al constructiei e mereu acolo: caramizile ruginii sau grena (?). De fapt nu stiu exact ce nume au culorile, doar banuiesc ca astea sunt. Dar oricum, sunt vreo doua nuante care se intalnesc peste tot. Si amandoua amintesc (cel putin in mintea mea) de fum si de epoca industriala. Posibil ca aspectul inchis sa fie dat si de altceva, vreun soi de ulei, petrol, pacura sau alta substanta de culoara inchisa cu care le ungeau la vreun moment dat pentru cine stie ce scop practic, cam in acelasi fel in care in Romania se varuiesc copacii. Dar habar n-am, asta e pura speculatie.

In plimbarile mele pe strazi londoneze, elementele care ma atrag cel mai tare sunt bisericile. E o chestie cu bisericile, de fapt, pana si arhitectonic ele au un rol social foarte important. Banuiesc ca si pe-aici, ca si in Romania, si ca in multe alte locuri, la inceputurile civilizatiei asezarile omenesti s-au coagulat in jurul bisericilor. Treaba asta mi se pare ca s-a schimbat de cand banul a devenit noul zeu al cetatii, adica undeva prin secolul 18 in Anglia, ceva mai tarziu la noi, poate jumatatea secolului 19.

Circula acum pe facebook o poza cu patriarhul Daniel si cu o babuta, in care se vorbeste de profiturile bisericii si de numarul de saraci din Romania. In toate disputele de felul asta, tind sa fiu de partea bisericii, dar rareori iau o pozitie activa, pentru ca oamenii, atunci cand acuza biserica, nu fac nici un fel de exercitiu euristic. Ei preiau o prejudecata si o folosesc si ca lance, si ca stindard. Argumentele nu functioneaza. Asa ca orice fel de dezbatere pe tema asta e pierdere de vreme. Si nu vorbesc doar de oameni obtuzi si inchisi la minte, care se comporta de obicei asa. Am vazut oameni inteligenti, deschisi, care in multe alte privinte au curiozitati vii si incercari sincere si reusite de descoperire a felului in care stau lucrurile de fapt care-si inchid dintr-o data mintea cand vine vorba de biserica. Treaba asta poate seama intrucatva cu politica, si acolo exista convingeri care merg pana la fixism bazate pe apropieri strict emotionale. Numarul oamenilor inteligenti care se tin departe de politica este insa ceva mare.

Probabil ca pe undeva prin perioada formarii constiintelor nationale obsesia pentru libertate a fost atat de mare, incat oamenii au cautat independenta fata de orice forma de putere superioara si, daca statul si-a recapatat relativ repede puterea asupra individului, lupta cu puterea bisericii inca nu s-a terminat.
In fine, nu asta e locul sa-mi expun toate ideile in privinta asta, desi poate ar fi util sa gasesc la un moment dat un loc potrivit. As fi vorbit mai mult despre bisericile din Camden, dar acum ma arde buza sa dau glas si unei idei care mi-a venit acolo unde-mi vin cele mai multe idei bune: in baie.

Teologia, ca stiinta, nu are nimic de-a face si nu isi propuna sa raspunda la dilema existentei lui Dumnezeu (falsa dilema, oricum, as zice, trebuie stabilit mai intai ce numim prin cuvantul asta). Cam in acelasi fel in care geografia, de exemplu, nu-si propune in nici un fel sa spuna daca exista munti, rauri, tari sau oceane. Ea doar studiaza natura lor, ca si cum ar fi acolo. Daca marile, muntii, raurile sau campiile ar disparea, pentru geografie ar fi absolut egal. Uite de exemplu, Pangeea, un continent care nu doar ca a disparut, nici macar nu se stie daca a existat vreo data. E doar cea mai buna explicatie pe care o avem in momentul asta pentru felul cum stau lucrurile. Dar exista harti ale Pangeei, iar in clasa a IX-a profesorul de geografie ne-a vorbit despre el cu toata seriozitatea, iar noi a trebuit sa-I invatam geografia cu toata seriozitatea. Ca si cum ar fi fost acolo. 09:28

9 comentarii:

Archaeopteryx spunea...

Eu m-as duce la Londra fie si numai pentru ce a ramas din lumea lui Dickens, un tip care mi se pare foarte englez si care a creat aproape un univers mitologic in felul lui.

Atmosfera (post)industriala imi prieste de minune dealtfel, in ea am crescut si eu.

bhuttu spunea...

Ohoo, a ramas o gramada din Londra dickensiana. Poate aranjam intr-un fel. :)

Alina spunea...

Eu am fost fascinata prima oara cand am fost in Camden.. Mi-e asa dor de Stables Market si Camden Lock...

Archaeopteryx spunea...

La scoala am avut o profa de engleza destul de simpatica. Studiam ceva de Dickens si ne-a spus ca Londra de acum nu este dickensiana, in schimb orasul in care traim este.

Leonard Bacica spunea...

Lucrurile mai sunt si ce facem noi din ele. Daca nu cumva in primul rand asta.

Alina spunea...

Imi place cum scrieti... Va citesc de o vreme, de cand v-am descoperit blogul print-un alt blog pe care il apreciez mult, cel al parintelui Ioan Florin Florescu.

Pana voi ajunge la Londra (intr-un viitor nu foarte departat sper) voi descoperi acest oras prin plimbarile dvs.

Pe curand,
Alina.

Leonard Bacica spunea...

Multumesc foarte mult pentru aprecieri. Am rugamintea de a renunta la pronumele de politete, ma face sa ma simt stanjenit.

Altfel, Londra e un oras grozav, merita vazut. Eu n-am fost multumit de doar 5 zile, asa ca acum mi-am rezervat cativa ani sa-l cunosc. :) Da un semn cand ajungi pe aici, mi-ar placea sa fac pe ghidul.

Alina spunea...

Ok. Renuntam la "politeturi" :-)
Pai daca am si ghid atunci nu imi ramane decat sa-mi fac timp si sa trec Canalul Manecii... :-)

Leonard Bacica spunea...

Cam asa