In
plimbarile mele pe strazi londoneze, elementele care ma atrag cel mai tare sunt
bisericile. E o chestie cu bisericile, de fapt, pana si arhitectonic ele au un
rol social foarte important. Banuiesc ca si pe-aici, ca si in Romania, si ca in
multe alte locuri, la inceputurile civilizatiei asezarile omenesti s-au
coagulat in jurul bisericilor. Treaba asta mi se pare ca s-a schimbat de cand
banul a devenit noul zeu al cetatii, adica undeva prin secolul 18 in Anglia,
ceva mai tarziu la noi, poate jumatatea secolului 19.
Circula acum pe facebook o poza cu patriarhul
Daniel si cu o babuta, in care se vorbeste de profiturile bisericii si de
numarul de saraci din Romania. In toate disputele de felul asta, tind sa fiu de
partea bisericii, dar rareori iau o pozitie activa, pentru ca oamenii, atunci
cand acuza biserica, nu fac nici un fel de exercitiu euristic. Ei preiau o
prejudecata si o folosesc si ca lance, si ca stindard. Argumentele nu
functioneaza. Asa ca orice fel de dezbatere pe tema asta e pierdere de vreme.
Si nu vorbesc doar de oameni obtuzi si inchisi la minte, care se comporta de
obicei asa. Am vazut oameni inteligenti, deschisi, care in multe alte privinte
au curiozitati vii si incercari sincere si reusite de descoperire a felului in
care stau lucrurile de fapt care-si inchid dintr-o data mintea cand vine vorba
de biserica. Treaba asta poate seama intrucatva cu politica, si acolo exista
convingeri care merg pana la fixism bazate pe apropieri strict emotionale. Numarul
oamenilor inteligenti care se tin departe de politica este insa ceva mare.
Probabil ca
pe undeva prin perioada formarii constiintelor nationale obsesia pentru
libertate a fost atat de mare, incat oamenii au cautat independenta fata de
orice forma de putere superioara si, daca statul si-a recapatat relativ repede
puterea asupra individului, lupta cu puterea bisericii inca nu s-a terminat.
In fine, nu
asta e locul sa-mi expun toate ideile in privinta asta, desi poate ar fi util
sa gasesc la un moment dat un loc potrivit. As fi vorbit mai mult despre
bisericile din Camden, dar acum ma arde buza sa dau glas si unei idei care mi-a
venit acolo unde-mi vin cele mai multe idei bune: in baie.
9 comentarii:
Eu m-as duce la Londra fie si numai pentru ce a ramas din lumea lui Dickens, un tip care mi se pare foarte englez si care a creat aproape un univers mitologic in felul lui.
Atmosfera (post)industriala imi prieste de minune dealtfel, in ea am crescut si eu.
Ohoo, a ramas o gramada din Londra dickensiana. Poate aranjam intr-un fel. :)
Eu am fost fascinata prima oara cand am fost in Camden.. Mi-e asa dor de Stables Market si Camden Lock...
La scoala am avut o profa de engleza destul de simpatica. Studiam ceva de Dickens si ne-a spus ca Londra de acum nu este dickensiana, in schimb orasul in care traim este.
Lucrurile mai sunt si ce facem noi din ele. Daca nu cumva in primul rand asta.
Imi place cum scrieti... Va citesc de o vreme, de cand v-am descoperit blogul print-un alt blog pe care il apreciez mult, cel al parintelui Ioan Florin Florescu.
Pana voi ajunge la Londra (intr-un viitor nu foarte departat sper) voi descoperi acest oras prin plimbarile dvs.
Pe curand,
Alina.
Multumesc foarte mult pentru aprecieri. Am rugamintea de a renunta la pronumele de politete, ma face sa ma simt stanjenit.
Altfel, Londra e un oras grozav, merita vazut. Eu n-am fost multumit de doar 5 zile, asa ca acum mi-am rezervat cativa ani sa-l cunosc. :) Da un semn cand ajungi pe aici, mi-ar placea sa fac pe ghidul.
Ok. Renuntam la "politeturi" :-)
Pai daca am si ghid atunci nu imi ramane decat sa-mi fac timp si sa trec Canalul Manecii... :-)
Cam asa
Trimiteți un comentariu