sâmbătă, 1 august 2015

Secera si ciocanarii

West Ham United – Astra Giurgiu 2-2 (Valencia '23, Zarate '51 – Boldrin '71, Ogbonna '82 og), UEFA Europa League 2016, Turul 3 preliminar, prima mansa, Joi 30-07-2015, 7:45 GMT, Boleyn Ground Londra, Spectatori: 33.858

O ocazie importanta pentru doua echipe ce se intalnesc rar cu cupele europene, jucata intr-o atmosfera de presezon

Vedere de la masa presei
Cadorisita de UEFA cu un loc in Europa League datorita castigarii titlului de cea mai fair-play echipa din Anglia sezonul trecut, West Ham United este, cel putin la nivel declarativ, un club nerabdator sa-si rasplateasca suporterii cu un parcurs european bun in ultimul sezon petrecut pe Boleyn Ground. Realitatea este insa putin diferita intrucat ciocanarii au trecut cu greu in turul doi al calificarilor de modesta echipa malteza FC Birkirkara, avand nevoie de prelungiri si lovituri de departajare, iar in meciul din aceasta seara au aratat ca o echipa neinchegata, nerodata si nepregatita pentru noul sezon care deja a inceput.

De celalta parte, Astra Giurgiu – un club fara multa experienta europeana, in ciuda unui parcurs decent in sezonul trecut – nu avea decat de castigat din aceasta excursie la Londra, un meci impotriva unei din Premier League insemnand mult pentru elevii lui Marius Sumudica.

Ciocanarii plecau asadar ca favoriti, si au inceput meciul onorandu-si statutul, cu o asezare mai buna in teren si mult mai multa siguranta in posesia mingii. Desi fara sa fie excesiv de spectaculoasa, prima parte a meciului a apartinut gazdelor, care s-au multumit sa preseze steril, sa-si impinga adversarii pe linia de 16 si sa inabuse rapid orice contraatac. Planul a parut sa functioneze, in parte si datorita unui inceput timorat al oaspetilor. Marius Sumudica avea de altfel sa recunoasca dupa meci ca elevii lui au jucat cu frica initial, cedand posesia si multumindu-se sa absoarba atacurile londonezilor.

Perioada de presiune a gazdelor a dat roade dupa 20 de minute de joc, iar Enner Valencia a deschis scorul in urma unei serii de cornere in succesiune rapida acordate de Astra in partea dreapta a apararii. West Ham au avut astfel ocazia sa puna in practica schemele exersate la antrenament pana cand au gasit formula castigatoare: pasa scurta in lateral, o minge aruncata inalt in careul Astrei pe care Valencia, inaltat cu un cap peste marcatorul lui direct, a trimis-o in plasa.

Ciocanarii vor mai avea doua mari ocazii pana la pauza, doar paradele lui Silviu Lung reusind sa mentina scorul la 1-0. Raspunsul echipei noastre a fost timid, primul sut pe poarta al giurgiuvenilor fiind inregistrat in minutele de prelungire ale primei reprize prin Amorim, care a incercat sa-l surprinda pe Adrian de la aproximativ 20 de metri.

Pauza le-a gasit pe gazde cu un avantaj minim, dar Bilic a fost nevoit sa faca doua schimbari in prima repriza, amanunt cu repercusiuni pentru rezultatul final: Valencia, accidentat, a fost inlocuit de Modibo Maiga in minutul 37, la doar 3 minute dupa ce Reece Burke i-a luat locul lui Joey O'Brien in partea dreapta a apararii, acolo unde antrenorul croat a sesizat un potential punct nevralgic.

Repriza a doua a inceput in aceeasi maniera ca si prima, cu gazdele in atac, Zarate reusind sa dubleze avantajul echipei sale dupa doar 5 minute de la reluarea jocului. O tasnire din banda dreapta, trei adversari depasiti si un sut de la marginea careului printre cei doi fundasi centrali ai Astrei au reusit sa-l invinga pe Silviu Lung si sa rasplateasca frumosul efort al argentinianului cu un gol ce parea sa incline balanta calificarii decisiv in favoarea gazdelor.
Astra a parut insa sa se trezeasca usor-usor si sa atace ceva mai curajos, dar doua greseli individuale ale experimentatului fundas James Collins vor fi cele care vor relansa meciul: mai intai Collins primeste cartonas galben pentru un fault de o duritate excesiva asupra lui Budescu pentru ca doar 3 minute mai tarziu acelasi duel sa se repete la o faza la care Budescu ar fi scapat in situatie de unu la unu cu portarul. Collins e nevoit sa faulteze din nou atacandu-l pe jucatorul roman din spate. Chiar daca acceptam opinia lui Bilic cum ca eliminarea e putin cam dura, al doilea cartonas galben e justificat iar Collins nu ar fi trebuit sa se puna intr-o asemenea situatie.

Aflati de odata in fata unui adversar in inferioritate numerica, giurgiuvenii prind brusc curaj si vor avea nevoie de doar 5 minute pentru a crea prima mare ocazie, in minutul 63 Reece Oxford vazandu-se obligat sa respinga mingea de pe linia portii.

Usor-usor Astra pune stapanire pe joc si un sut de la aproximativ 25 de metri al lui Fernando Boldrin va prinde interiorul transversalei, de unde ricoseaza in plasa, facand inutila parada lui Adrian.

Cu un moral complet schimbat dupa 2-1, romanii continua sa atace din ce in ce mai curajos si sa isi creeze o serie de situatii bune. Cel care va inscrie insa va fi un jucator al gazdelor, noua achizitie Ogbonna – fundasul central cumparat de la Juventus pentru 11 milioane de euro – deviind in proprie poarta o centrare a dracilor negri care nu promitea foarte multe.

La 2-2 si cu ceva mai putin de 10 minute de joc ciocanarii reiau atacurile la poarta lui Lung de aceasta data insa fara luciditatea din debutul partidei, ci mai degraba cu o frustrare rezultata din constientizarea faptului ca acest scor da prima sansa de calificare echipei romanesti.

Desi impinsi inspre propria poarta de catre agresivitatea gazdelor, baietii lui Sumudica reusesc sa reziste si chiar vor incerca sa contraatace timid, dar singurele evenimente notabile pana la sfarsitul partidei vor fi cartonasul galben primit de Dimitri Payet pentru proteste si trimiterea in tribuna a antrenorului croat Slaven Bilic de catre centralul partidei.

Desi nimic nu e inca decis, acest 2-2 da prima sansa romanilor, carora un 0-0 la Giurgiu le va fi suficient pentru a trece mai departe.

Marius Sumudica a incercat in conferinta de presa de dupa meci sa discrediteze sansele echipei sale, insistand ca West Ham sunt in continuare favoriti la calificare, accentuand diferenta de valoare de piata si de valoare individuala in favoarea englezilor cat si superioritatea fizica a acestora.

Abordarea managerului lui West Ham a fost insa mult mai pesimista, Slaven Bilic afirmand ca fara Tomkins, Diafra Sakho si Collins (eliminati) si fara Enner Valencia (accidentat), misiunea europeana a baietilor lui este mult mai dificila acum decat inaintea celor 90 de minute de joc. In acelasi timp, antrenorul croat a parut preocupat mai putin de un parcurs european si mai mult de debutul Premier League in care echipa lui ii va primi pe acelasi stadion pe mult mai bine cotatii vecini din nordul Londrei, Arsenal.

Ca o concluzie, meciul din seara aceasta a fost unul destul de spectaculos, cu patru goluri si un nivel de fotbal decent, chiar daca a fost evident ca nici una din cele doua echipe nu e inca pusa complet la punct cu pregatirea pentru noul sezon.

Astra Giurgiu a obtinut un rezultat foarte bun dintr-o deplasare extrem de grea si are acum prima sansa la calificarea dupa aceasta dubla. Elevii lui Sumudica s-au prezentat onorabil si par a constitui un grup suficient de bine inchegat pentru a se reprezenta cu demnitate in Europa.


In acelasi timp, West Ham United nu pare o echipa suficient de inchegata incat sa abordeze noul sezon cu prea mare incredere. Cu o serie de achizitii noi, din care nici una extrem de spectaculoasa, ciocanarii par a avea nevoie de mai mult timp atat pentru a crea relatiile de joc care sa fluidizeze curgerea mingii cat si pentru a se adapta stilului ofensiv si spectaculos pe care Slaven Bilic incearca sa-l impuna, mai ales ca Sam Allardyce, fostul antrenor, este un pragmatic desavarsit, adeptul declarat al rezultatului cu orice pret si al ideii ca scopul este mai important decat metoda. Ar trebui sa fie un sezon istoric pentru ciocanari, care isi vor parasi casa de 100 de ani la vara – legendarul Boleyn Ground – in favoarea stadionului olimpic aflat la aproximativ 3 kilometri distanta si cu o capacitate de peste doua ori mai mare. Aceasta extindere este abil exploatata de o politica de marketing foarte inteligenta si este menita sa creasca veniturile londonezilor si sa-i plaseze in aceeasi categorie cu echipele de top ale Premier League. Dar daca managementul inteligent nu e dublat de rezultate bune in teren, sezonul ciocanarilor risca sa se transforme intr-un fiasco.