sâmbătă, 12 septembrie 2009

We've seen better comebacks

Tottenham Hotspurs - Manchester United 1-3 (Defoe '1 - Giggs '25, Anderson '41, Rooney '78), Barclays Premier League 2009-2010, Matchday 5, 2009-09-12, White Hart Lane, London

Premier League e la un sezon de rascruce, un sezon in care puterile se schimba, si probabil ultimul sezon in care vom mai fi bombardati cu sintagma Big Four. Pentru ca, in timp ce unii ii vad pe Arsenal sau Liverpool in afara locurilor de Champions League, altii le va candidate la titlu. Villa sau Everton bat in continuare la usa, in timp ce, usor-usor, City sau Tottenham s-au transformat din candidate la un loc de Champions League in candidate la titlu.

Asa se face ca s-au inmultit derbyurile, si numai astazi am avut doua. City si-a mentinut procentul de 100% si dupa meciul cu Arsenal, care au suferit nu numai o noua infrangere, dar si o noua umilinta la revenirea in Manchester. Adebayor nu numai ca a jucat fantastic, castigand aproape toate duelurile la minge si chinuindu-si serios fostii colegi, dar a si dat un gol, ocazie sa-si arunce toate frustrarile cu care a plecat de pe Emirates inapoi spre o galerie a tunarilor care si-a injurat fostul idol. Personal, nu mi se pare in regula felul in care Adebayor a cautat razbunare impotriva echipei care l-a facut mare fotbalist, dar nici felul in care clubul l-a tratat, iar faptul ca astfel de momente sunt dese in fotbal nu le face mai putin regretabile.

Meciul vedeta al serii a fost insa cel de pe White Hart Lane, unde Spurs luptau si ei sa-si mentina seria de victorii pe linie in acest sezon, dupa ce si Chelsea a reusit in extremis sa fure doua puncte de pe Britannia, printr-un gol al lui Malouda venit dupa vreo 99 de minute de joc. Adversari, campioana en-titre, scuturata serios in debutul asta de sezon de o infrangere la nou-promovata Burnley, si o victorie neconvingatoare cu Arsenal, etapa trecuta.

Impotriva unei echipe tehnice, rapide si cu un joc lateral naucitor, principala sursa de titulari a nationalei Angliei, Ferguson a scos de la naftalina artileria grea. Scholes si Giggs au fost titularizati, Fletcher a fost trecut in banda, iar Anderson i-a luat aproape inexplicabil locul lui Carrick in mijlocul terenului. Cu doua aripi foarte dubioase (Giggs si Fletcher), intentia lui Ferguson a fost destul de transparenta: Evra si O'Shea aruncati la lei (Lennon si Assou-Ekoto), in timp ce gurile de foc ar trebui sa asedieze frontal defensiva gazdelor, anihiland in acelasi timp triunghiul letal Keane-Defoe-Crouch.

Suna a improvizatie, si a parut ca nu merge cand Defoe a deschis scorul dupa cateva zeci de secunde, cu o foarfeca de manual, o bijuterie de executie care o sa intre probabil in majoritatea colajelor din sezonul asta. Micutul atacant englez isi continua astfel forma excelenta, si urca pa primul loc in topul golgeterilor, cu 5 din 5. Desi a parut injectie de moral si mana cereasca pentru oamenii lui Redknapp, golul asta a fost doar diavolul deghizat, pentru ca se va transforma usor-usor in golul de onoare.

Crouch a mai avut si el un sut la poarta dupa cateva minute, si per ansamblu, debutul furtunos de meci a fost al gazdelor. De partea cealalta, United s-a incalzit greu, si a inceput sa ameninte poarta abia dupa ce Spurs pierdusera numarul ocaziilor. Berbatov a fost ratangiul de serviciu, dar are si meritul ca a scos lovitura libera din care United a egalat. Giggs, mai exact, aflat la al 20-lea sezon pentru United, si pastrandu-si inca un an reputatia de a fi singurul fotbalist care a marcat in toate sezoanele de Premier League.

Pana la pauza, dominarea lui United a devenit tot mai clara, in timp ce Spurs si-au mai temperat pretentiile. Rooney, Berbatov si Scholes au ratat pe rand incredibil in aceeasi faza, amanand inevitabilul cu vreo 10 minute: United a preluat conducerea si pe tabela cu 5 minute inainte de pauza, cand Scholes a trimis o pasa-bomba in careu, Berbatov a deviat inapoi la 16 metri, de unde Anderson a sutat cu stangul in dreapta portii, reusind primul gol in meci oficial pentru United, dupa 3 sezoane pe Old Trafford.

Repriza a doua nu a fost la fel de strict delimitata in perioade de dominare, dar a fost la fel de echilibrata ca numar de faze de poarta. Spurs au atacat bine si de multe ori hotarat, trecand de vreo doua ori foarte aproape de gol, cu o bara si un sut al lui Crouch respins greu de Foster. Evra a avut mult de furca cu Lennon, iar obisnuitele lui sarje ofensive au fost azi doar sporadice. In centru, Crouch a fost greu de controlat, inaltul atacant englez fiind stapanul aproape necontestat al traficului aerian de pe White Hart Lane. Vidic a trecut de doua ori pe langa eliminare in incercarea de a cuceri aerul, dar n-a avut mai multe sanse decat Luftwaffe in Batalia pentru Anglia.

Eliminat a fost insa Scholes, pentru doua cartonase galbene, ambele in urma unor faulturi dure, dar nici unul dintre ele, nici cumulate, neechivaland cu gestul lui Adebayor de mai mai devreme, cand l-a calcat pe mana pe van Persie si a scapat doar cu galben. Oricum, cu toata cursivitatea si viteza in care s-a jucat meciul, cartonasele galbene au abundat.

Iesirea lui Scholes l-a trimis pe Berbatov pe banca, in timp ce Carrick a intrat sa refaca linia de patru din mijloc. Dar United n-a fost prea afectata de inferioritatea numerica, efortul lui Rooney valorand oricum cel putin dublu indiferent de numarul jucatorilor de pe teren. Daca Crouch, Lennon si mai tarziu si Kranjcar au dat serioase batai de cap fundasilor lui United, Rooney a fost intruparea diavolului pentru Ledley King si Bassong. In 3 ocazii Rooney s-a distrat cu cei doi fundasi si a trimis spre poarta mingi cu probleme pentru Cudicini. Mari probleme chiar, in special la al doilea sut, care-a si intrat in poarta, pecetluind soarta meciului.

Ferguson spunea, acum doua sezoane, dupa un 1-1 cu Olympique Lyon, ca United joaca cel mai bine atunci cand e confruntata cu o opozitie pe masura. Faptul ca asta a fost cel mai reusit meci al diavolilor de la inceputul sezonului spune multe despre treaba excelenta pe care o face Redknapp la Spurs si despre potentialul londonezilor. Iar faptul ca prima intrerupere a cursivitatii extraordinare a unui meci in care mingea probabil a si obosit de atata alergare neintrerupta a fost prin minutul 30 spune mai multe despre meci decat toate cuvintele mele de mai sus.