sâmbătă, 24 ianuarie 2009

Unhappy as Harry

Manchester United - Tottenham Hotspurs 2-1 (Scholes '34, Berbatov '37 - Pavlyuchenko '5), FA Cup 2008-2009, Last 32, 2009-01-24, Old Trafford, Manchester

Spurs isi continua seria de esecuri si parasesc Cupa Angliei dupa un meci din care, cu exceptia primelor 5 minute, nu au aratat ca ar merita sa obtina ceva.

Probabil ca nu e foarte usor sa fii Harry Redknapp in momente ca asta. Desi, prin declaratii, batranul Harry i-a pregatit pe fani pentru un esec in fata unei echipe in forma a lui United, acestora le vine probabil destul de greu sa digere o noua serie de rezultate negre, dupa aceea cu care Juande Ramos a inceput sezonul.
Pe de alta parte, pielea lui Sir Ferguson e un loc destul de comfortabil, pentru ca pare ca - indiferent de numarul de accidentati, de valoarea adversarului, de competitie sau de formula aliniata - United va iesi triumfatoare. Cam de aceeasi maniera cu acea echipa a Germaniei care il frustra pe Gary Lineker cu aproape doua decenii in urma.

Pentru mine, ca spectator si fan al lui United, este placut sa vad ca Ferguson este aproape la fel de ahtiat dupa numarul record de trofee pe care le poate castiga sezonul asta ca si presa europeana. Asta se vede din echipa pe care a trimis-o azi in teren, cea mai puternica pe care o avea la dispozitie, cu doar doua - hai trei - improvizatii.
Fabio, fratele lui Rafael, a jucat pe partea stanga a apararii. Cel putin asa au zis comentatorii, grafica televiziunii si tricoul pustiului. Mie mi s-a parut ca ala ar putea la fel de bine sa fie chiar Rafael, n-am vazut vreo diferenta intre ei.
Capitanul Neville a jucat pe o pozitie cu care nu e obisnuit, aceea de fundas central, pentru ca Sir n-a vrut sa lase vreun recrut sa se lupte cu forta ofensiva a lui Spurs.
Iar Welbeck a jucat si el pe un post neobisnuit, mijlocas dreapta, dar mai ales pe faza de aparare, pentru ca atunci cand a fost vorba de constructie, a facut de multe ori schimb cu Tevez, urcand spre poarta si lasandu-l pe argentinian sa se ocupe de centrari.

Spurs au inceput tare, au ocupat mijlocul terenului, si au reusit sa inscrie dupa mai putin de 5 minute, dupa o lovitura de cap buna a unui Pavlyuchenko insistent si o ezitare a unui Ben Foster visator. Numai ca altceva n-au mai facut Spurs. Golul a fost semnalul de trezire pentru United, care a inceput sa combine si sa atace, sa creeze si sa rateze o serie de ocazii.
Cea mai mare a fost sutul lui Tevez care a lovit transversala, dar argentinianul merita toate laudele pentru efortul depus pe tot parcursul meciului si pentru ca, cel putin pana la golul egalizator a fost implicat in toate actiunile de poarta ale lui Manchester.
Inevitabilul s-a produs dupa vreo jumatate de ora de fotbal, Scholes reusind sa egaleze dupa un sut din pozitie centrala de la cca. 18 metri, faza care acum cativa ani era marca inregistrata pentru el si pentru un alt mare mijlocas al lui United din acea vreme, Roy Keane. Lipsa de reactie de dupa gol e plina de semnificatii. Sutul a fost sec si sigur ca o lovitura de calau, iar roscovanul conducator de joc al diavolilor nu a asteptat laude pentru o treaba pe care o simte ca fireasca.

Nici 5 minute mai tarziu, Berbatov a omorat meciul cu un sut puternic, in diagonala, de la marginea careului, fara prea mari sanse pentru portarul londonezilor. Pose-ul bulgarului dupa gol a fost asemeni cu al unui actor la sfarsit de spectacol, si tocmai sfarsit de spectacol a fost executia puternicului atacant aflat la primul gol impotriva fostei sale echipe.

Celelalte momente de magie ale reprizei, Ronaldo depasind din corp doi adversari sau Welbeck dribland in careu, in fata portii, trei fundasi ai lui Spurs, au ramas fara repercursiuni pe tabela, iar la pauza s-a inegistrat ceea ce avea sa fie scorul final.

Repriza a doua e interesanta numai la nivel de statistica, pentru ca fotbalul n-a mai avut aceeasi calitate ca cel din primele 45 de minute. Redknapp l-a trimis pe Dos Santos in teren sa anime atacul, dar l-a scos pe Modric, singurul care a creat ceva pericol in fata portii lui Foster dupa golurile lui United. Iar iesirea croatului a insemnat distrugerea liniei de mijloc a lui Spurs, care n-au mai reusit sa fie periculosi decat pe final - dupa intrarea lui Defoe, cand si timpul i-a obligat sa preseze mai mult, iar Manchester a jucat mai degraba la trecerea timpului.
Avand meciul in mana, Ferguson si-a permis sa experimenteze, numarul fotbalistilor care au debutat in prima echipa a lui United crescand in aceasta repriza cu inca doi: Eckersley (?!?) a intrat in locul lui Fabio da Silva, care a cedat fizic, iar Tosic l-a inlocuit pe Ronaldo, complet ineficient azi.

Infirmeria de la Carrington va mai avea doua paturi ocupate de maine, pe langa Fabio si Welbeck parasind terenul intr-un picior. Acum nimeni nu mai zice nimic despre lotul ultra-numeros al lui United si despre cat de dificil e sa tii toti jucatorii multumiti, comentatorii trecand la cealalta extrema, numaratoarea accidentatilor si a meciurilor care compun un program extrem de dens, in special in aceasta perioada a anului, pentru Manchester United.

Parcursul lui United incepe sa semene cu un test de rezistenta a materialelor. Se incarca programul, se incarca infirmeria, totul pentru a vedea cam cat rezista echipa asta. Deocamdata rezista. Probabil ca e facuta dintr-un material destul de bun.

Reincarnare placuta!

DALAI LAMA – COMORILE BUDISMULUI TIBETAN
Editura Herald, Bucuresti, 2007
Traducere: Dan Chiaburu si Claudia Marinescu, dupa
“The Fourteenth Dalai Lama, His Holiness Tenzin Gyatso – Kindness, Clarity and Insight”, Snow Lion Publications, Inc., Ithaca, NY, US, 1984


Ca si celelalte doua carti ale lui Dalai Lama pe care le-am citit (Logica Iubirii si Etica Noului Mileniu), si Comorile Budismului Tibetan este tot o compilatie de discursuri, dialoguri si cuvantari pe care Sfintia Sa le-a tinut in diferite locuri. In cazul de fata, e vorba de turnee in SUA si Canada intre anii 1979 si 1981.
Ceva mai eterogena decat celelalte, cartea a facut o impresie mai putin puternica asupra mea, cu toate ca exista aici puncte de vedere aproape revelatoare pe care nu le-am mai intalnit pana acum in zicerile lui Dalai Lama.

Daca dupa primele capitole (a se citi discursuri) cartea mi-a lasat chiar o impresie de usoara superficialitate pentru nivelul de profunzime pe care il astept de la un lider spiritual si religios – superficialitate pe care am pus-o pe seama nivelului intelectual si cultural mai scazut al audientelor respectivelor discursuri – capitolul final (autodefinit ca o insemnare cu caracter personal) contine numeroare trimiteri la texte sacre tibetane care-mi sunt cu totul necunoscute si abordeaza subiecte a caror profunzime depasesc cu mult capacitatea mea de intelegere.

Trecerea este insa bine gandita – meritul editorului, probabil – capitolele finale fiind cuvantari rostite la diverse comuniuni orientale de pe teritoriul nord-american, audienta fiind deci compusa din oameni initiati in mistica religiilor asiatice. Astfel, Dalai Lama isi permite sa faca apel la repere ale religiei lui care sunt mai degraba necunoscute publicului occidental. De-asta a doua jumatate a cartii m-a facut s-o cataloghez ca fiind “prea tehnica”. Nu inteleg practicile buddhiste si sunt dincolo de orizontul meu cultural discursurile despre zeitati tibetane, scoli de yoga sau canale, petale si fluide vitale. Punctul in care ma intalnesc insa cu discursurile lui Dalai Lama este cel in care vorbeste despre etica, despre comportament social, despre filosofie de viata si despre educatie spirituala.

Pentru un ascet si lider religios, Dalai Lama este uluitor de bine pus in tema de realitatile sociale ale lumii din afara sferei de cuprindere a religiei lui. Este curios felul in care Sfintia Sa subordoneaza totul eticii, iar idealurile religiei lui se intalnesc nu numai cu idealurile celorlalte religii majore, dar si cu idealurile politice si sociale ale lumii de azi.

Buddhismul isi gaseste in aceasta a 14-a reincarnare a lui Avalokiteshvara o voce extrem de convingatoare, cum probabil a avut destul de rar de-a lungul istoriei. Cu o grija parca exagerata sa nu deranjeze pe nimeni si sa nu contrazica nici o idee straina, Dalai Lama indeamna la moderatie, la iubire, la compasiune si la etica cu o desfasurare argumentativa care-l apropie, pe rand, de multe din marile figuri ale istoriei civilizatiei, de la Socrate si Platon pana la Isus Christos sau Immanuel Kant.
Fara vreo urma a agresivitatii care a caracterizat, de-a lungul secolelor, capii bisericilor crestine, Dalai Lama nu cere nimanui niciodata sa se puna in slujba buddhismului, interesandu-se mai degraba cum poate buddhismul sa se puna in slujba celorlalti: “Nu sunt interesat sa convertesc alti oameni la budism, sunt interesat de modul in care noi, budistii, putem ajuta societatea, in conformitate cu ideile noastre.

Ideile care raman in urma lecturii sunt de o logica simpla, sunt cunoscute in mai toate sistemele filosofice si religioasesi aparent nu aduc nimic nou. Dar aparenta lor lipsa de aplicabilitate sociala si dificultatea practicarii idealurilor morale il fac pe Dalai Lama sa nu rateze nici o ocazie de a ni le reaminti. In plus, ele sunt prezentate mai degraba ca niste directii generale, la care individul e indemnat sa mediteze si pe baza carora e incurajat sa-si dezvolte propriul set de valori.

E vorba, in primul rand, de ideea centrala a doctrinei buddhiste, cea care cuprinde si rezuma toate scrierile Marelui Vehicul: Ajuta-i pe ceilalti, cauta tot timpul sa te pui in slujba altora. Scopul nu este vreo recompensa in viata de apoi, vreo reincarnare mai buna decat aceasta, ci motivatia acestei idei pleaca de la convingerea ca rasplata unei atitudini morale corecte vine imediat si consta in ceea ce pare a fi cel mai valoros bun al tuturor culturilor pe care le-a cunoscut umanitatea: pacea interioara.

Apoi, in special in partea a doua a cartii, Dalai Lama vorbeste foarte mult despre lipsa de valoare a lumii materiale si de vacuitatea pe care buddhistii o pun la baza interpretarii lumii. Aceasta e o tema care indeamna la multa meditatie, dar pe care cred ca toti crestinii – si nu numai – o pot pune in concordanta cu invataturile religiei lor. Acel “desertaciunea desertaciunilor si totul e desertaciune” rostit de Ecleziast, sau indemnurile lui Isus Christos (“nu strangeti averi pe lumea aceasta”), nu se apropie oare de acelasi fel de intelegere a lumii? Iar orice tentativa de interpretare a existentei, nu ajunge oare la concluzia ca exista o realitate transcedenta a carei importanta e mult peste ceea ce pot percepe simturile, peste lumea materiala? Pana la urma, lumea ideilor despre care vorbea Platon nu e acelasi lucru?

Ceea ce surprinde insa la Dalai Lama este cat de mult apropie lumea nevazuta de cea vazuta, materialitatea si concretitudinea perceptiilor. Moartea poate fi invinsa prin meditatie, reincarnarea este cat se poate de literala si – mai mult – controlabila, mintea educata are puteri nefiresc de mari asupra lumii materiale, iar eul este nimic mai mult decat interactiunea dintre constiinta si corp.

Aceasta din urma e o idee interesanta, una la care stiintele exacte ar fi putut ajunge, dar de care s-au ferit. Dar se pare ca – facand o sinteza intre viziunile mistice asupra lumii si nivelul stiintific la care ne situam – totul poate fi interpretat din aceasta perspectiva. Stiinta a acceptat ca sunetele nu sunt altceva decat interactiunea a doua unde si ca un sunet nu poate exista aprioric, atunci cand interactiunea celor doua unde este rupta. De o maniera asemanatoare, experimentul LHC e pe cale sa dovedeasca ca materia nu are nici ea o existenta inerenta, ci este doar interactiunea bozonului Higgs cu diverse alte particule, la nivel sub-atomic. La fel, electricitatea, nu este decat manifestarea fizica a unei forme de energie. De ce e atat de greu sa acceptam ca si eul uman, de care suntem atat de mandri, nu e decat amprenta pe care o forma de energie, de imaterialitate (de natura divina sau nu – putem alege ce sa credem) o lasa asupra unei cantitati oarecare de materie?

Acestea sunt teme pe care – desi religia are impresia ca le explica – pentru un profan ele nu pot ramane decat suspendate, ca permanente subiecte de meditatie. Pe langa asta, Dalai Lama e in egala masura convingator, demn de respect si amuzant cand, cu un zambet plantat pe o figura care pare sa nu cunoasca alta expresie, cu o voce care pare izvorata direct din sufletul lumii si cu o engleza stalcita de un accent chinezesc haios ne invata cum etica e singura cale spre fericire, valorile morale sunt singurele care conteaza, un om sfant isi da adevarata masura a valorii doar in cadrul societatii, iar sexul fara casatorie si divortul sunt acceptabile, atata vreme cat toata lumea iese din asta fara leziuni fizice sau psihice. :)

***
Am scris cam mult, si probabil cam dezlanat. Pentru cine are rabdare sa citeasca tot, in primul rand multumesc, in al doilea rand, poate ma ajutati sa-mi structurez si eu ideile ceva mai bine, si poate din chestia de mai sus reusesc sa compilez un eseu care ar putea sa insemne vreodata ceva.
Si, daca inca nu v-ati plictisit, urmeaza extrasele din carte. Poate ar fi trebuit sa incepeti cu astea. :D
Pg. 65: “Intai de toate, trebuie sa ajutam; mai tarziu putem vorbi despre cauze, despre politica aflata la baza tragediei lor, si asa mai departe. Exista o zicala indiana: daca sunteti loviti de o sageata otravita, este important ca mai intai sa o scoateti

Pg. 91: “…practicarea religiei […] are ceva profund si folositor pentru viata noastra. Nu este nevoie ca acest lucru sa ne conduca la o renastere mai buna sau ceva de acest gen; chiar si in aceasta viata, daca adoptam o atitudine corecta fata de semenii nostri, faptul in sine ne va oferi o mare satisfactie.”

Pg. 98: “Doctrina nu este instituita pentru a ne spori cunostintele, ci pentru optimizarea mintilor noastre.

Pg. 100: “Fericirea in interiorul caminului va duce la fericire in intreaga lume.”

Pg. 115: “Campul nostru de lupta nu se afla in afara noastra, ci in adancul nostru.”

Pg. 120: “Cea mai dificila perioada din viata fiecaruia reprezinta cea mai buna ocazie de a castiga experienta autentica si forta interioara.”

Pg. 126: “Esentialul este sa aveti o inima buna, o inima calda, in viata de zi cu zi. Acesta este principiul vietii.”

Pg. 147: “Fericirea provine din imblanzirea mintii; fara o educatie a mintii, nu exista nici o cale de a fi fericiti.”

Pg. 181: “Exista doua tipuri de dorinte: dorinte false, bazate pe suprapunerea a ceva ce nu exista peste ceea ce exista de fapt si dorinte bazate pe ratiune. Dorinta generata de emotiile negative creeaza o multime de probleme, in timp ce dorintele rationale pot conduce la eliberare si autocunoastere. Pentru a ne duce viata noastra de zi cu zi trebuie sa folosim dorintele rationalesi sa le controlam pe cele motivate de emotii negative irationale.”

Pg. 182: “Gandirea umana trebuie echilibrata de o inima buna.”

Pg. 186: “…atata timp cat corpul grosier si perisabil si constiinta sunt impreuna, fiinta este in viata; atunci cand ele se separa, survine moartea.”

duminică, 18 ianuarie 2009

Gary-lla Warfare

Bolton Wanderers - Manchester United 0-1 (Berbatov '90), Barclays Premier League 2008-2009, Matchday 22, 2009-01-17, Reebok Stadium, Bolton

United trece pe primul loc dupa doua 1-0 consecutive, in timp ce trupa lui Gary Megson termina meciul frustrata de un nou gol primit in ultimele minute

Fotbal de austeritate pe Reebok Stadium in aceasta etapa in care United ajunge pentru prima data in acest sezon de Premiership pe primul loc, fie si numai pentru 48 de ore, daca Liverpool va reusi sa se impuna in derbyul cu Everton.

Saptamana trecuta, dupa golul primit undeva aproape de finalul meciului in fata lui Arsenal, Gary Megson spunea ca echipa lui trebuie sa se asigure ca - daca are de parcurs 10 metri - sa parcurga intr-adevar 10 metri, nu 9, pentru ca vor fi pedepsiti. Jaaskelainen & Co. se pare ca nu si-au insusit prea bine lectia, iar cuplul Tevez-Berbatov a speculat o greseala colectiva din ultimul minut a defensivei lui Bolton si a pastrat cele 3 puncte in ograda diavolilor.

Trebuie sa fie foarte frustrant pentru roscovanul tehnician al lui Bolton sa piarda si azi de o asemenea maniera, mai ales ca se parea - dupa aspectul general al meciului - ca a gasit antidotul jocului nimicitor al lui United. Spre deosebire de Chelsea sau Wigan, care au incercat sa construiasca si sa creeze ocazii, respectiv sa atace poarta, Bolton a inceput meciul de azi fara nici o idee ofensiva, cedand din primul minut mijlocul si lasandu-si adversaii sa construiasca nestingheriti pana aproape de poarta lui Jaaskelainen. Diavolii s-au aratat destul de descumpaniti in fata pasivitatii adversarilor si nu prea au reusit sa desfaca defensiva aricita a lui Bolton, rezultatul fiind un meci in cea mai mare parte plicticos.

Acuzand pe de o parte oboseala, pe de alta parte absentele importante, dar mai putin presiunea, United a atacat destul de anemic, singurele faze intr-adevar notabile ale primei reprize fiind la poarta lui van der Sar. In rest, lancezeala la care au asistat cei 24.000 de oameni de pe Reebok a fost intrerupta doar de 3 lovituri libere ale lui Ronaldo, cam din aceeasi pozitie, executate la fel si in nota generala a loviturilor libere marca CR2009 (inca neinregistrata): bine, dar nu suficient incat sa se transforme in gol. Una a fost deviata de zid, iar in celelalte doua ocazii, finlandezul din poarta lui Bolton i-a refuzat lui Ronaldo sansa de a marca primul gol din lovitura libera in acest sezon.

Ferguson a incercat sa anime problema cu Giggs si Scholes, in repriza a doua, intrati in locul lui Anderson si Fletcher, iar veteranii diavolilor au avut cateva bune ocazii (in special Scholes, care a avut vreo doua suturi scoase in corner de fundasii gazdelor cu pretul unor partide de sex ratate). Salvarea a venit insa de la Tevez, care s-a incapatanat sa ramana pe picioare dupa ce a fost facut sandwich de doi fundasi, a profitat de o deviere norocoasa a mingii, a urcat in flancul drept si a aruncat o centrare care s-a potrivit perfect pe capul lui Berbatov - aflat la 6 metri de poarta, nemarcat, de unde mingea a plecat spre plasa nestingherita de interventia gresita, tardiva si nehotarata a lui Juusi Jaaskelainen. Game, set, match United, care a adunat ultimele 6 puncte cu un gol inscris miercuri in secunda 51 si cu cel de azi, din minutul 90. Intre cele doua goluri s-au desfasurat doua meciuri destul de anoste, dar nici cele mai mari echipe nu castiga numai cu 3-0.

Poate c-ar fi fost cinstit, asa cum a zis si Megson - sa se dea doar cate un punct, sa ajunga la toata lumea - dar se vede treaba ca si norocul asta tine mai degraba cu cei care nu-l cheama. Iar vreo 100 si ceva de mile mai la vest, in Liverpool, s-a inregistrat o crestere brusca de presiune.

duminică, 11 ianuarie 2009

Mental Forfeit

Manchester United - Chelsea 3-0 (Vidic '45, Rooney '62, Berbatov '87), Barclays Premier League 2008-2009, Matchday 21, 2009-01-11, Old Trafford, Manchester

Scolari pleaca de pe Old Trafford cu capul plecat dupa o victorie prea categorica dupa aspectul jocului.

Desi frumoase, imbratisarile dintre Drogba si Ronaldo din tunelul de la vestiar inainte de inceputul meciului sau dintre Evra si Anelka inainte de inceputul reprizei a doua, nu au nimic in comun cu incrancenarea cu care s-a jucat acest Manchester-Chelsea, confruntarea directa si probabil decisiva pentru stabilirea principalei urmaritoare a liderului. Pentru ca acest lider se cheama Liverpool, probabil ca urmaritoarea e si principala favorita la titlu.
*
De-acum faimosii comentatori ai Eurosport Romania au fost surprinsi de alcatuirea trupei lui Ferguson, dar ei sunt de regula surprinsi de diverse aspecte ale vietii. Asezarea lui Giggs in mijlocul terenului, cu responsabilitati de playmaker, e o miscare pe care Fergie a anuntat-o la scurt timp dupa startul sezonului. Mai ciudat e ca Michael Carrick a fost lasat pe banca, dar Fletcher are obiceiul sa apara titular in meciurile mari. In rest, fara alarme si fara surprize pentru Sir, care a mizat pe experienta lui Neville in locul lui Rafael, a profitat de revenirea lui Evra, si a atacat cu cuplul Rooney-Berbatov. Singura improvizatie a fost pustiul Evans care a facut pereche cu Vidic in centrul defensivei, dar miscarea - desi fortata de accidentarea lui Rio - a fost una castigatoare, pentru ca nord-irlandezul a jucat extraordinar. Ronaldo si Park, pe benzi, si van der Sar in poarta au completat unsprezecele care a nimicit in aceasta seara a doua echipa a Europei.
*
Cum era de asteptat, ambele echipe au afisat un joc de mare angajament fizic, forta si viteza cum se pot vedea numai la cele mai bune echipe din fotbal, iar primul sfert de ora a semanat cu o lupta de berbeci. United a fost berbecul cu primul atac, diavolii stapanind primele minute ale jocului, cedand mai apoi mijlocul terenului lui Chelsea, fara insa ca vreuna din echipe sa ameninte decisiv poarta. S-au amenintat in schimb picioare si fete, fapt ce l-a facut pe arbitrul Howard Webb sa ingalbeneasca in dreapta si-n stanga pentru a mai potoli spiritele.
Au fost si doua faze suspecte de penalty de fiecare parte, cate un posibil hent al lui Evra si Ashley Cole, dar Webb a procedat bine neacordand nici unul. Evra nu a atins mingea cu mana, iar in cazul lui Ashley Cole, pozitia lui dincoace sau dincolo de linia careului a fost destul de neclara, iar arbitrul a judecat corect pastrand meciul in echilibru la o faza de 50%.
Dupa ce meciul s-a asezat, Chelsea a fost echipa cu atacurile, iar United echipa cu ocaziile, pana la golul lui Vidic Park si Giggs avand cate un sut pe poarta, in timp ce de partea cealalta van der Sar s-a putut relaxa, Drogba avand grija sa strice mai tot ce-au construit Ballack, Lampard si Deco.
*
Primul gol a venit cum nu se putea mai bine pentru United, dupa un corner repetat al lui Giggs, care s-a transformat in gol de ambele dati. Daca prima data - cand galezul a repus din afara sfertului de cerc de la colt - Ronaldo a plasat mingea sub bara, golul care s-a si validat a fost al lui Vidic, care a venit din spate la bara a doua si a trimis in poarta o minge care a depasit in aer toata aglomeratia din careul lui Cech. A fost ultima faza a reprizei, diavolii intrand la vestiar cu 1-0 dupa o repriza suficient de echilibrata incat sa nu se poata sti cu exactitate daca meritau golul.
*
In repriza a doua Big Phil a mutat prost, Anelka inlocuindu-l pe Deco, in timp ce mana moarta Drogba a terminat meciul pe teren, ceea ce a omorat in mare parte constructia lui Chelsea. Chiar daca au continuat sa se apare bine, albastrii n-au mai contat in atac, iar Lampard si Ballack au parut doi naufragiati intre cele doua linii defensive ale lui Manchester.
Ronaldo a facut o repriza pentru spectacol, iar pe a doua pentru bani, pasa la Evra care a stat la originea celui de-al doilea gol fiind probabil indeajuns pentru a-i plati macar jumatate din Ferrariul pe care l-a distrus la jumatatea saptamanii. Calcai in fata la francez care a centrat in careu, de unde oportunistul Rooney a sutat in poarta lui Cech cu piciorul lui Bosingwa. 2-0, si cu jumatate de ora inainte de final a devenit clar cine va castiga meciul. Chelsea a cazut psihic, iar United a inghetat meciul cu un joc de pase naucitor, fara vreo alta finalitate decat aceea de a ameti si eventual desface defensiva londonezilor.
Belletti l-a inlocuit pe Bosingwa cu unica finalitate ca brazilianul a vazut si el un galben dupa un dublu fault la Ronaldo, iar O'Shea a intrat in locul lui Evra, accidentat. Batranul Giggs i-a lasat locul lui Carrick, moment in care cei 76.000 de spectatori de pe Old Trafford au inceput sa-l aplaude pe recordmanul de aparitii in tricoul diavolilor.
Aceiasi spectatori l-au aplaudat continuu pe Tevez cand acesta s-a incalzit la margine, numai ca din pacate ruptura dintre el si Ferguson pare iremediabila.
Altfel, pana la golul lui Berbatov, intre cascadele parca regizate ale lui Ronaldo - care a si scapat singur si a dat un gol anulat pe motiv de off-side inexistent - sprinturile nesfarsite ale lui Park si aparitiile ofensive pline de tupeu ale lui Evans nu s-a mai petrecut nimic notabil.
*
Golul bulgarului, cu 4 minute inainte de final, a urmat exact fazei in care Belletti n-a putut sa-l depaseasca pe Ronaldo nici dupa ce l-a trantit la pamant, asa ca a fost nevoit sa faca al doilea fault, cel care i-a adus galbenul.
"Lumea nu-si da seama cat de puternic este acest bulgar", spunea Ferguson despre Berbatov cam pe vremea primei oferte concrete, cu vreun an inainte ca "noul Cantona" sa ajunga la United. Ei bine, dupa acest gol probabil ca cel putin defensiva lui Chelsea si-a dat seama cat de puternic este acest bulgar, mingea trimisa de el in poarta din centrarea scurta, la prima bara, a lui Ronaldo din lovitura libera, avand probabil suficienta forta incat sa arunce de pe sine unul din trenurile cu care Vidic spera sa calatoreasca spre orase mai putin ploioase.
*
Flexibilitatea fundasilor laterali ai lui United, oricare ar fi ei, alaturi de disponibilitatea fenomenala la efort a unora ca Rooney, Park sau Anderson, care asigura superioritate numerica in toate fazele jocului, creeaza usor - in timpul jocului - o intreaga linie de 4 in fata celor doi fundasi centrali, acolo unde adversarii se asteapta sa gaseasca unul, maxim doi inchizatori. Astfel, mai toate actiunile se topesc inaintea ultimei linii defensive, Vidic si Rio (sau Evans astazi) ramanand doar cu raspunderea mingiilor lungi si a rarelor scapari ale acestei linii in plus care apare tot timpul intre mijloc si defensiva. Adaugi la asta un portar valoros, si obtii retea dupa care United n-a mai luat gol in campionat de 8 meciuri.
Iar astazi, ocaziile fiind putine, ele s-au transformat mai repede in goluri decat in meciurile cu echipe mai slab cotate in care atacantii diavolilor se intrec in a-i face sange rau lui Sir cu ratarile lor.
Un 3-0 dupa parerea mea prea dur fata de aspectul jocului, dar care arata ca, printre giumbuslucuri si numere de circ, baietii lui Ferguson n-au uitat ca au un campionat de castigat.
Iar pentru Chelsea, care n-a mai fost invinsa la o asemenea diferenta de cand avea fani putini, singura consolare poate fi aceea ca au fost invinsi de cei mai buni. Desi nu cred ca Abramovici o sa fie multumit cu atat.

luni, 5 ianuarie 2009

All Saints

Southampton - Manchester United 0-3 (Welbeck '20, Nani '48, Gibson '81), FA Cup 2008-2009 3rd Round, 2009-01-04, St. Mary's Stadium, Southampton

Diavolii s-au dovedit prea puternici pentru o echipa tanara a Sfintilor care se lupta pentru ramanerea in Liga a II-a.

E adevarat, lipsa capilor de serie in Cupa Angliei duce la niste meciuri interesante si din cand in cand naste eroi de-un sezon (ca Barnsley care au eliminat anul trecut Liverpool si Chelsea) sau rezultate uluitoare (ca acest 3-0 pe care Nothingam Forrest l-a reusit pe City of Manchester in fata uneia din cele mai mari sperietori din Premier League, Manchester City), dar de cele mai multe ori e destul de trist sa vezi cum echipe din ligile inferioare incearca sa faca meciul vietii in fata cate unui gigant nemilos din Premier League care ii executa scurt.
*
La fel s-a intamplat si azi, cand United a aratat ca un luptator de categorie superioara in fata unui Southampton complet depasit de situatie, si care a mai fost si victima catorva greseli ale arbitrului Mark Riley.
*
In primul rand, la golul lui Welbeck a fost off-side, chiar daca minuscul. M-a suprins ca gazdele n-au protestat deloc, dar din reluarile televiziunii se vede ca in momentul in care O'Shea loveste mingea Welbeck e in spatele fundasilor. Fie el si pasiv, dar e off-side.
Asta nu inseamna ca nu trebuie remarcata lovitura de cap foarte buna a lui O'Shea la centrarea venita din corner, lovitura care ar fi trimis mingea chiar la vinclu dintr-un unghi foarte greu, si pe care portarul sfintilor a tinut-o afara cu mare greutate. Inutil, pentru ca Welbeck a fost oportunist ca un atacant mult mai versat. Daca la 18 ani are atata prezenta de spirit, acest Danny Welbeck are toate sansele sa devina un mare fotbalist in scurt timp.
*
Cartonasul rosu primit de Paterson dupa jumatate de ora de joc pentru o intrare urata la Vidic a fost insa pe deplin meritat. Faultul n-a avut consecinte, dar intrarea cu talpa sus, reluata cu incetinitorul de transmisia TV, a dus cu gandul la multe accidentari urate petrecute dupa intrari similare (Cisse, Larsson, Eduardo). Daca Vidic nu avea atata prezenta de spirit incat sa nu sprijine piciorul puternic in pamant, ar fi petrecut restul sezonului la infirmerie si recuperare, iar Sir Alex ar fi inceput sa prospecteze piata transferurilor dupa un fundas central.
*
Al doilea gol a venit dintr-un penalty, produs pe jumatate de Riley, iar cealalta jumatate de un fundas imprudent al lui Southampton, care a departat prea mult de corp mana cu care a respins mingea pe care Nani a trimis-o spre poarta dintr-o lovitura libera de la 18 metri. Penalty acoperit poate de regulament, dar o faza la care de obicei arbitrii trec cu vederea felul in care cei din zid isi tin mainile in saritura. Oricum, ca o compensatie, Riley n-a mai dat penalty doua minute mai tarziu, intr-o situatie mult mai clara, cand Welbeck a fost facut sandwich apoi faultat din spate de doi fundasi adversi la o patrundere in careu.
Executia prin care Nani a facut 2-0 a fost una foarte eleganta, o semiscarita calma a portughezului in coltul opus celui in care a sarit portarul. Odata cu golul, Nani a oferit si tumba-marca inregistrata ca manifestare de bucurie, probabil spre disperarea lui Ferguson.
*
Golul 3, venit spre final, intr-o perioada cand oricum nu mai conta si in care sfintii nu prea mai vazusera mingea de ceva vreme, a fost marcat de tinerelul Darron Gibson, care l-a inlocuit pe Carrick in minutul 56 si care s-a chinuit, in cele 40 de minute pe care le-a avut la dispozitie, sa rateze din toate pozitiile. Atitudine buna a tanarului mijlocas, mult tupeu, dar executii jalnice, care au pus capat a cel putin vreo 3 actiuni foarte periculoase ale lui United. Iar cand in sfarsit a prins mingea, pe care Rooney a aruncat-o in spate considerand-o pierduta, a lovit cu sete, fara sanse pentru portar, si de suficient de aproape incat sa fie mai greu sa rateze decat sa dea gol.
*
Asta a fost, pe scurt, povestea unui meci in care, chiar daca au fost dezavantajati de arbitru, cei de la Southampton n-au parut in nici un moment ca ar putea avea vreo sansa. Posesia lui United a fost zdrobitoare, ocaziile au curs, iar bravul Davies, portarul sfintilor, a avut mult de furca in a limita proportiile umilintei. De partea cealalta, Vidic si Evans au avut prea putin de lucru, in timp ce van der Sar traieste cu impresia ca are cea mai usoara meserie din lume. Exista si un revers al medaliei - olandezul abia daca a aparut de cateva ori in transmisia celor de la Sky.
*
Echipa cu care Sir a abordat meciul e una oarecum atipica, dar destul de puternica pentru cupa - o competitie care e totusi abia a 3-a e lista de prioritati a lui United.
Evans a luat locul accidentatului Rio langa Vidic in centrul defensivei, dar asta e o miscare oarecum normala, pentru ca Wes Brown a facut destule gafe ca fundas central, iar tinerelul Evans pare hotarat sa joace, si sa joace bine.
Batranul Neville a intrat de data asta in partea dreapta a defensivei, o data ca sa pastreze constanta media de varsta a defensivei, apoi pentru ca o banda dreapta cu Rafael si Nani ar fi insemnat o neglijare aproape ostentativa a jumatatii proprii.
O'Shea e probabil bucuros sa-l inlocuiasca pe Evra pe durata celor 4 meciuri in care francezul e suspendat, chiar daca fundas stanga cu siguranta nu e pozitia lui. Dar irlandezul se achita bine de sarcini si acolo, ca si oriunde altundeva, dupa cum a tot dovedit-o. Tendinta lui de a fugi spre centru o compenseaza cu o mai mare disponibilitate la efort, si chiar a reusit sa apara si in careul advers in vreo doua randuri. E un jucator extraordinar O'Shea, genul cu care antrenorilor le place sa lucreze, si e pacat ca nu apuca sa joace mai mult.
*
O linie de mijloc tipica, sau mai degraba tipica pentru vremea in care Giggs juca in banda, pentru ca sezonul asta n-a prea facut-o. Galezul a luat flancul stang, Nani a luat dreapta, Anderson a fost omul de combinatie, iar Carrick a facut de unul singur cat doua linii de aparare in fata fragilelor atacuri ale lui Southampton. Treaba s-a mai amestecat odata cu intrarile lui Gibson si Possebon pentru Carrick si Giggs, dar la momentul ala era deja 2-0, iar intrarea lui Possebon a fost mai degraba un experiment, pentru ca mie unuia mi se pare ca brazilianul inca nu si-a gasit locul in schema de joc a lui United.
*
In atac au fost trimisi Berbatov si Welbeck, unul pentru show, celalalt pentru gol, iar Rooney a intrat pe parcurs in locul lui Welbeck care acuza oarecare dureri la picior, probabil de la supra-efort.
*
Meciul a fost unul incantator, iar United a jucat mult mai relaxat decat in campionat, ca si cum n-ar fi fost presati de miza. Probabil nici n-au fost, atata vreme cat Southampton au fost suficient de docili incat sa-i lase pe diavoli sa-si faca jocul. Iar jocul trupei lui Ferguson e unul sufocant pentru adversari, cu presing pe toata suprafata terenului, cu atacuri in mare viteza si combinatii scurte si rapide care par uneori sa dezechilibreze si suprafata de joc, nu numai echipa adversa.
Calmul si viziunea lui Carrick, viteza lui Anderson, fantezia lui Nani, eleganta lui Berbatov si eforturile supradimensionate ale unor Rooney, Welbeck sau O'Shea, astea au fost ingredientele pe care Ferguson a mizat pentru spectacolul serii.
United continua insa sa pacatuiasca la finalizare, ratand enorm si, chiar daca scorul final a fost 3-0, e in continuare de acuzat indolenta lui Berbatov in fata portii. In mod evident, bulgarul e un mare fotbalist. La fel de evident, stie sa dribleze, stie sa paseze, e puternic, are viteza si detenta si un control al mingii cum nu cred sa fi vazut vreodata. Numai ca Berba joaca de parca nu golurile s-ar puncta, ci giumbuslucurile. Preluari incredibile, driblinguri uluitoare, combinatii ametitoare, dar toate pana in fata portii.
Mai adaugam la asta ratarile imense ale lui Anderson, in jurul minutului 15, si Carrick, cand a lobat peste portar si-a scapat mingea in aut, in repriza a doua, si vedem ca scorul ar fi putut usor sa fie 5 sau 6-0.
*
Si - daca mai am dreptul la o dorinta - in afara de eficienta mai mare in atac, as vrea sa vad jocul asta incantator al lui United si in campionat, nu numai in competitiile fara presiune.