Unhappy as Harry

Manchester United - Tottenham Hotspurs 2-1 (Scholes '34, Berbatov '37 - Pavlyuchenko '5), FA Cup 2008-2009, Last 32, 2009-01-24, Old Trafford, Manchester

Spurs isi continua seria de esecuri si parasesc Cupa Angliei dupa un meci din care, cu exceptia primelor 5 minute, nu au aratat ca ar merita sa obtina ceva.

Probabil ca nu e foarte usor sa fii Harry Redknapp in momente ca asta. Desi, prin declaratii, batranul Harry i-a pregatit pe fani pentru un esec in fata unei echipe in forma a lui United, acestora le vine probabil destul de greu sa digere o noua serie de rezultate negre, dupa aceea cu care Juande Ramos a inceput sezonul.
Pe de alta parte, pielea lui Sir Ferguson e un loc destul de comfortabil, pentru ca pare ca - indiferent de numarul de accidentati, de valoarea adversarului, de competitie sau de formula aliniata - United va iesi triumfatoare. Cam de aceeasi maniera cu acea echipa a Germaniei care il frustra pe Gary Lineker cu aproape doua decenii in urma.

Pentru mine, ca spectator si fan al lui United, este placut sa vad ca Ferguson este aproape la fel de ahtiat dupa numarul record de trofee pe care le poate castiga sezonul asta ca si presa europeana. Asta se vede din echipa pe care a trimis-o azi in teren, cea mai puternica pe care o avea la dispozitie, cu doar doua - hai trei - improvizatii.
Fabio, fratele lui Rafael, a jucat pe partea stanga a apararii. Cel putin asa au zis comentatorii, grafica televiziunii si tricoul pustiului. Mie mi s-a parut ca ala ar putea la fel de bine sa fie chiar Rafael, n-am vazut vreo diferenta intre ei.
Capitanul Neville a jucat pe o pozitie cu care nu e obisnuit, aceea de fundas central, pentru ca Sir n-a vrut sa lase vreun recrut sa se lupte cu forta ofensiva a lui Spurs.
Iar Welbeck a jucat si el pe un post neobisnuit, mijlocas dreapta, dar mai ales pe faza de aparare, pentru ca atunci cand a fost vorba de constructie, a facut de multe ori schimb cu Tevez, urcand spre poarta si lasandu-l pe argentinian sa se ocupe de centrari.

Spurs au inceput tare, au ocupat mijlocul terenului, si au reusit sa inscrie dupa mai putin de 5 minute, dupa o lovitura de cap buna a unui Pavlyuchenko insistent si o ezitare a unui Ben Foster visator. Numai ca altceva n-au mai facut Spurs. Golul a fost semnalul de trezire pentru United, care a inceput sa combine si sa atace, sa creeze si sa rateze o serie de ocazii.
Cea mai mare a fost sutul lui Tevez care a lovit transversala, dar argentinianul merita toate laudele pentru efortul depus pe tot parcursul meciului si pentru ca, cel putin pana la golul egalizator a fost implicat in toate actiunile de poarta ale lui Manchester.
Inevitabilul s-a produs dupa vreo jumatate de ora de fotbal, Scholes reusind sa egaleze dupa un sut din pozitie centrala de la cca. 18 metri, faza care acum cativa ani era marca inregistrata pentru el si pentru un alt mare mijlocas al lui United din acea vreme, Roy Keane. Lipsa de reactie de dupa gol e plina de semnificatii. Sutul a fost sec si sigur ca o lovitura de calau, iar roscovanul conducator de joc al diavolilor nu a asteptat laude pentru o treaba pe care o simte ca fireasca.

Nici 5 minute mai tarziu, Berbatov a omorat meciul cu un sut puternic, in diagonala, de la marginea careului, fara prea mari sanse pentru portarul londonezilor. Pose-ul bulgarului dupa gol a fost asemeni cu al unui actor la sfarsit de spectacol, si tocmai sfarsit de spectacol a fost executia puternicului atacant aflat la primul gol impotriva fostei sale echipe.

Celelalte momente de magie ale reprizei, Ronaldo depasind din corp doi adversari sau Welbeck dribland in careu, in fata portii, trei fundasi ai lui Spurs, au ramas fara repercursiuni pe tabela, iar la pauza s-a inegistrat ceea ce avea sa fie scorul final.

Repriza a doua e interesanta numai la nivel de statistica, pentru ca fotbalul n-a mai avut aceeasi calitate ca cel din primele 45 de minute. Redknapp l-a trimis pe Dos Santos in teren sa anime atacul, dar l-a scos pe Modric, singurul care a creat ceva pericol in fata portii lui Foster dupa golurile lui United. Iar iesirea croatului a insemnat distrugerea liniei de mijloc a lui Spurs, care n-au mai reusit sa fie periculosi decat pe final - dupa intrarea lui Defoe, cand si timpul i-a obligat sa preseze mai mult, iar Manchester a jucat mai degraba la trecerea timpului.
Avand meciul in mana, Ferguson si-a permis sa experimenteze, numarul fotbalistilor care au debutat in prima echipa a lui United crescand in aceasta repriza cu inca doi: Eckersley (?!?) a intrat in locul lui Fabio da Silva, care a cedat fizic, iar Tosic l-a inlocuit pe Ronaldo, complet ineficient azi.

Infirmeria de la Carrington va mai avea doua paturi ocupate de maine, pe langa Fabio si Welbeck parasind terenul intr-un picior. Acum nimeni nu mai zice nimic despre lotul ultra-numeros al lui United si despre cat de dificil e sa tii toti jucatorii multumiti, comentatorii trecand la cealalta extrema, numaratoarea accidentatilor si a meciurilor care compun un program extrem de dens, in special in aceasta perioada a anului, pentru Manchester United.

Parcursul lui United incepe sa semene cu un test de rezistenta a materialelor. Se incarca programul, se incarca infirmeria, totul pentru a vedea cam cat rezista echipa asta. Deocamdata rezista. Probabil ca e facuta dintr-un material destul de bun.