The Hammering

West Ham United - Manchester United 0-1 (Giggs '62), Barclays Premier League, Matchday 25, 2009-02-08, Upton Park, London

Diavolii pun capat celor 24 de ore de glorie ale lui Liverpool printr-o noua demonstratie de forta fara spectaculozitate.

Cum se va termina probabil stie toate lumea. Cand se va termina, asta e de fapt intrebarea. Ce anume? Pai toata seria asta de chestii legata de Manchester United. Recordul de invincibilitate, recordul de meciuri fara gol, recordul de cele mai putine goluri primite, recordul de prezente pentru Ryan Giggs, recordul de..., recordul de...

Pentru ca senzatie e ca acum United, neatinsi de rezultatele pe cat de dese, pe atat de patetice ale rivalelor, concureaza intr-o dimensiune paralela, in care adversari sunt fel de fel de recorduri, cele mai multe stabilite tot de United, in versiunile cu Giggsi, Scholesi si Nevilli tineri.

Iar adversarii reali, echipele carora soarta cruda le opune campioana la zi a celor mai importante competitii europene, trebuie ca au o teribila senzatie de inutilitate si de groaza, daca nu cumva intervine resemnarea. Sa joci impotriva lui United in perioada asta mi se pare o chestie care seamana cumva cu metoda de asasinat in care victima - intinsa pe burta si cu talpile ridicate - e legata cu o sfoara prea scurta de gat si de picioare astfel ca, desi nu poate sta prea mult in pozitia asta, a lasa talpile in jos inseamna a se sugruma singura. Sau cu a sta intr-o camera ai carei pereti se apropie unul de celalalt - strivindu-te, indiferent de forta care actioneaza asupra lor.

Sa-i luam de exemplu, pe West Ham. O echipa in forma, cu 4 victorii si nici o infrangere in ultimele 6 meciuri, cu o aparare foarte bine organizata, un mijloc destul de flexibil si experimentat si un atac in care - desi Bellamy a plecat la City - Carlton Cole se descurca de minune.

West Ham au inceput azi foarte bine meciul, avand vreo 10 minute de neta dominare, dar atat. Dupa primul sfert de ora, meciul s-a asezat sub o zodie a implacabilitatii mai clara decat sosirea mortii. Era clar ca victoria lui United o sa vina, trebuia doar lamurit cand si cum. Asta desi gazdele chiar au avut ocazii, unele chiar monumentale, cum a fost cea in care Cole a ramas singur cu mingea la picior la 7-8 metri de poarta. Nu suficient de mult incat sa se intoarca si sa traga, dar asta e alta discutie.
Portarul care a uitat sa imbatraneasca, van der Sar, pare a fi inconjurat de o aura de natura metafizica, cu dimensiunile exacte de 7 X 2.5 metri, pe care o aseaza la fiecare inceput de meci in poarta, sa nu poata trece nimic dincolo. Putinele mingi care intra in careul lui United sunt imediat reperate de cerberii Vidic (cel mai bun jucator din PL in ianuarie - conform FA) si Ferdinand, iar norocoasele care chiar se strecoara dincolo sunt prinse de un portar vigilent ca politia de frontiera din Florida. In tot cazul dincolo de linia portii n-a mai trecut niciuna de 14 meciuri deja, si nici nu se stie cand va mai trece. Vorba lui Gradinescu, victorie Manchester United fara gol primit pare un pont solid pentru pariori.

Momentul care a decis meciul de azi a aparut dupa vreo jumatate de ora de joc, si a fost un numar magic al vrajitorului galez, Ryan Giggs, la primul recital al sezonului. Doi dintre fundasii ciocanarilor au cazut fara sa fie atinsi, mingea nu s-a despartit de piciorul capitanului lui United indiferent de miscare, iar cand a trimis-o, a traversat o intreaga padure de picioare si s-a facut invizibila pentru portarul Green pana cand a intrat in plasa. Oare cum o fi facut?

La capitolul tactica, treburile stau cel putin bizar. Ronaldo a fost complet ineficient azi, cu toate ca si-a ales, ca intotdeauna, postul si indatoririle. L-a trimis pana si pe batranul Giggs in partea dreapta, unde n-a mai jucat din vremuri imemoriale. A fost primul meci al sezonului in care Giggs a jucat in banda, si mi se pare pe cat de admirabil pe atat de uluitor ca a reusit sa ramana in teren tot meciul. In loc de promisii Rooney si Evra, Sir ne-a servit acelasi fel - racit deja - in care Tevez e atacant si titular, iar O'Shea apara banda stanga. Pustiul Rafael a aparut in dreapta apararii, dar a spune ca astazi el s-a si aparat efectiv e deplasat.
In mijlocul terenului, Scholes a fost astazi partenerul lui Carrick, si si-a facut simtita prezenta cu vreo doua suturi devastatoare. Unuia i-a cazut victima o sectiune de peluza, iar celuilalt niste celule musculare ale lui Green, care a trebuit sa se intinda bine ca sa scoata de sub transversala mingea plecata de la Scholes si deviata de Ronaldo.

Asadar, cu vreo 3 maini moarte, fara vreo 4 titulari si cu cele 3 schimbari nerecomandate fata de echipa castigatoare din ultima etapa, Ferguson pare a nu se descurca prea bine ca antrenor. Cu o mica mentiune: castiga multe chestii, si mai tot timpul. Cum ar veni, rezultatul e corect, dar calculele sunt complet aiurea.

Ei, dar cu tot deznodamantul lui cunoscut, meciul a fost unul frumos, cu multa actiune, jucat destul de in viteaza, cu faze la ambele porti. Si, mai important, a fost un meci curat, fara prea multe faulturi sau proteste (ei, lasa-l pe Ronaldo). Asta e si meritul ciocanarilor, daca nu cumva in principal al lor, care si-au dat seama ca asocierea stemei lor cu eventuale secerari ar fi una nefericita. :)


United lasa in spate si Upton Park, bifand a noua victorie consecutiva dupa un meci in care s-au intrebuintat exact cat trebuia pentru cele 3 puncte. Atat, si nici atat...