Reincarnare placuta!

DALAI LAMA – COMORILE BUDISMULUI TIBETAN
Editura Herald, Bucuresti, 2007
Traducere: Dan Chiaburu si Claudia Marinescu, dupa
“The Fourteenth Dalai Lama, His Holiness Tenzin Gyatso – Kindness, Clarity and Insight”, Snow Lion Publications, Inc., Ithaca, NY, US, 1984

Ca si celelalte doua carti ale lui Dalai Lama pe care le-am citit (Logica Iubirii si Etica Noului Mileniu), si Comorile Budismului Tibetan este tot o compilatie de discursuri, dialoguri si cuvantari pe care Sfintia Sa le-a tinut in diferite locuri. In cazul de fata, e vorba de turnee in SUA si Canada intre anii 1979 si 1981.
Ceva mai eterogena decat celelalte, cartea a facut o impresie mai putin puternica asupra mea, cu toate ca exista aici puncte de vedere aproape revelatoare pe care nu le-am mai intalnit pana acum in zicerile lui Dalai Lama.

Daca dupa primele capitole (a se citi discursuri) cartea mi-a lasat chiar o impresie de usoara superficialitate pentru nivelul de profunzime pe care il astept de la un lider spiritual si religios – superficialitate pe care am pus-o pe seama nivelului intelectual si cultural mai scazut al audientelor respectivelor discursuri – capitolul final (autodefinit ca o insemnare cu caracter personal) contine numeroare trimiteri la texte sacre tibetane care-mi sunt cu totul necunoscute si abordeaza subiecte a caror profunzime depasesc cu mult capacitatea mea de intelegere.

Trecerea este insa bine gandita – meritul editorului, probabil – capitolele finale fiind cuvantari rostite la diverse comuniuni orientale de pe teritoriul nord-american, audienta fiind deci compusa din oameni initiati in mistica religiilor asiatice. Astfel, Dalai Lama isi permite sa faca apel la repere ale religiei lui care sunt mai degraba necunoscute publicului occidental. De-asta a doua jumatate a cartii m-a facut s-o cataloghez ca fiind “prea tehnica”. Nu inteleg practicile buddhiste si sunt dincolo de orizontul meu cultural discursurile despre zeitati tibetane, scoli de yoga sau canale, petale si fluide vitale. Punctul in care ma intalnesc insa cu discursurile lui Dalai Lama este cel in care vorbeste despre etica, despre comportament social, despre filosofie de viata si despre educatie spirituala.

Pentru un ascet si lider religios, Dalai Lama este uluitor de bine pus in tema de realitatile sociale ale lumii din afara sferei de cuprindere a religiei lui. Este curios felul in care Sfintia Sa subordoneaza totul eticii, iar idealurile religiei lui se intalnesc nu numai cu idealurile celorlalte religii majore, dar si cu idealurile politice si sociale ale lumii de azi.

Buddhismul isi gaseste in aceasta a 14-a reincarnare a lui Avalokiteshvara o voce extrem de convingatoare, cum probabil a avut destul de rar de-a lungul istoriei. Cu o grija parca exagerata sa nu deranjeze pe nimeni si sa nu contrazica nici o idee straina, Dalai Lama indeamna la moderatie, la iubire, la compasiune si la etica cu o desfasurare argumentativa care-l apropie, pe rand, de multe din marile figuri ale istoriei civilizatiei, de la Socrate si Platon pana la Isus Christos sau Immanuel Kant.
Fara vreo urma a agresivitatii care a caracterizat, de-a lungul secolelor, capii bisericilor crestine, Dalai Lama nu cere nimanui niciodata sa se puna in slujba buddhismului, interesandu-se mai degraba cum poate buddhismul sa se puna in slujba celorlalti: “Nu sunt interesat sa convertesc alti oameni la budism, sunt interesat de modul in care noi, budistii, putem ajuta societatea, in conformitate cu ideile noastre.”

Ideile care raman in urma lecturii sunt de o logica simpla, sunt cunoscute in mai toate sistemele filosofice si religioasesi aparent nu aduc nimic nou. Dar aparenta lor lipsa de aplicabilitate sociala si dificultatea practicarii idealurilor morale il fac pe Dalai Lama sa nu rateze nici o ocazie de a ni le reaminti. In plus, ele sunt prezentate mai degraba ca niste directii generale, la care individul e indemnat sa mediteze si pe baza carora e incurajat sa-si dezvolte propriul set de valori.

E vorba, in primul rand, de ideea centrala a doctrinei buddhiste, cea care cuprinde si rezuma toate scrierile Marelui Vehicul: Ajuta-i pe ceilalti, cauta tot timpul sa te pui in slujba altora. Scopul nu este vreo recompensa in viata de apoi, vreo reincarnare mai buna decat aceasta, ci motivatia acestei idei pleaca de la convingerea ca rasplata unei atitudini morale corecte vine imediat si consta in ceea ce pare a fi cel mai valoros bun al tuturor culturilor pe care le-a cunoscut umanitatea: pacea interioara.

Apoi, in special in partea a doua a cartii, Dalai Lama vorbeste foarte mult despre lipsa de valoare a lumii materiale si de vacuitatea pe care buddhistii o pun la baza interpretarii lumii. Aceasta e o tema care indeamna la multa meditatie, dar pe care cred ca toti crestinii – si nu numai – o pot pune in concordanta cu invataturile religiei lor. Acel “desertaciunea desertaciunilor si totul e desertaciune” rostit de Ecleziast, sau indemnurile lui Isus Christos (“nu strangeti averi pe lumea aceasta”), nu se apropie oare de acelasi fel de intelegere a lumii? Iar orice tentativa de interpretare a existentei, nu ajunge oare la concluzia ca exista o realitate transcedenta a carei importanta e mult peste ceea ce pot percepe simturile, peste lumea materiala? Pana la urma, lumea ideilor despre care vorbea Platon nu e acelasi lucru?

Ceea ce surprinde insa la Dalai Lama este cat de mult apropie lumea nevazuta de cea vazuta, materialitatea si concretitudinea perceptiilor. Moartea poate fi invinsa prin meditatie, reincarnarea este cat se poate de literala si – mai mult – controlabila, mintea educata are puteri nefiresc de mari asupra lumii materiale, iar eul este nimic mai mult decat interactiunea dintre constiinta si corp.

Aceasta din urma e o idee interesanta, una la care stiintele exacte ar fi putut ajunge, dar de care s-au ferit. Dar se pare ca – facand o sinteza intre viziunile mistice asupra lumii si nivelul stiintific la care ne situam – totul poate fi interpretat din aceasta perspectiva. Stiinta a acceptat ca sunetele nu sunt altceva decat interactiunea a doua unde si ca un sunet nu poate exista aprioric, atunci cand interactiunea celor doua unde este rupta. De o maniera asemanatoare, experimentul LHC e pe cale sa dovedeasca ca materia nu are nici ea o existenta inerenta, ci este doar interactiunea bozonului Higgs cu diverse alte particule, la nivel sub-atomic. La fel, electricitatea, nu este decat manifestarea fizica a unei forme de energie. De ce e atat de greu sa acceptam ca si eul uman, de care suntem atat de mandri, nu e decat amprenta pe care o forma de energie, de imaterialitate (de natura divina sau nu – putem alege ce sa credem) o lasa asupra unei cantitati oarecare de materie?

Acestea sunt teme pe care – desi religia are impresia ca le explica – pentru un profan ele nu pot ramane decat suspendate, ca permanente subiecte de meditatie. Pe langa asta, Dalai Lama e in egala masura convingator, demn de respect si amuzant cand, cu un zambet plantat pe o figura care pare sa nu cunoasca alta expresie, cu o voce care pare izvorata direct din sufletul lumii si cu o engleza stalcita de un accent chinezesc haios ne invata cum etica e singura cale spre fericire, valorile morale sunt singurele care conteaza, un om sfant isi da adevarata masura a valorii doar in cadrul societatii, iar sexul fara casatorie si divortul sunt acceptabile, atata vreme cat toata lumea iese din asta fara leziuni fizice sau psihice. :)

***

Am scris cam mult, si probabil cam dezlanat. Pentru cine are rabdare sa citeasca tot, in primul rand multumesc, in al doilea rand, poate ma ajutati sa-mi structurez si eu ideile ceva mai bine, si poate din chestia de mai sus reusesc sa compilez un eseu care ar putea sa insemne vreodata ceva.

Si, daca inca nu v-ati plictisit, urmeaza extrasele din carte. Poate ar fi trebuit sa incepeti cu astea. :D

Pg. 65: “Intai de toate, trebuie sa ajutam; mai tarziu putem vorbi despre cauze, despre politica aflata la baza tragediei lor, si asa mai departe. Exista o zicala indiana: daca sunteti loviti de o sageata otravita, este important ca mai intai sa o scoateti”

Pg. 91: “…practicarea religiei […] are ceva profund si folositor pentru viata noastra. Nu este nevoie ca acest lucru sa ne conduca la o renastere mai buna sau ceva de acest gen; chiar si in aceasta viata, daca adoptam o atitudine corecta fata de semenii nostri, faptul in sine ne va oferi o mare satisfactie.”

Pg. 98: “Doctrina nu este instituita pentru a ne spori cunostintele, ci pentru optimizarea mintilor noastre.”

Pg. 100: “Fericirea in interiorul caminului va duce la fericire in intreaga lume.”

Pg. 115: “Campul nostru de lupta nu se afla in afara noastra, ci in adancul nostru.”

Pg. 120: “Cea mai dificila perioada din viata fiecaruia reprezinta cea mai buna ocazie de a castiga experienta autentica si forta interioara.”

Pg. 126: “Esentialul este sa aveti o inima buna, o inima calda, in viata de zi cu zi. Acesta este principiul vietii.”

Pg. 147: “Fericirea provine din imblanzirea mintii; fara o educatie a mintii, nu exista nici o cale de a fi fericiti.”

Pg. 181: “Exista doua tipuri de dorinte: dorinte false, bazate pe suprapunerea a ceva ce nu exista peste ceea ce exista de fapt si dorinte bazate pe ratiune. Dorinta generata de emotiile negative creeaza o multime de probleme, in timp ce dorintele rationale pot conduce la eliberare si autocunoastere. Pentru a ne duce viata noastra de zi cu zi trebuie sa folosim dorintele rationalesi sa le controlam pe cele motivate de emotii negative irationale.”

Pg. 182: “Gandirea umana trebuie echilibrata de o inima buna.”

Pg. 186: “…atata timp cat corpul grosier si perisabil si constiinta sunt impreuna, fiinta este in viata; atunci cand ele se separa, survine moartea.”