Despre bere

Dupa doua zile nu foarte grozave, azi ma incarcat cu un soi de optimism dat probabil doar de faptul ca e o dimineata frumoasa, stralucitoare, si ca vin dupa un somn lun si sanatos. Fara visele frumoase de ieri, da’ nu e duminica in fiecare zi. Sau, cum zice Stefan Banica, doar o data-i Craciunul.

Pentru ca de vreo doua zile nu prea am iesit din casa, umplandu-mi ziua cu scris CV-uri, scrisori de intentie si facut aplicatii, m-as intoarce putin in pagina asta la weekend, care a fost ceva mai bogat in materie de trait in Anglia.

Sambata, pentru ca am vazut meciul lui United la o casa de pariuri, n-am putut sa beau nimic, si am fost norocos ca am apucat sa stau la o masa. Englezii au reguli foarte stricte legate de casele de pariuri, nici nu prea te lasa sa intri daca ai sub varsta legala. Mi-am adus aminte cat de bun loc era Wettpunkt, cat de bine ma simteam acolo, in fostul Cazino Victoria, care acum e in paragina, si cate meciuri memorabile am trait, timp de vreo 3 sezoane intr-o cladire istorica si spectaculoasa unde berea era ieftina, erau multe televizoare, se dadeau toate meciurile si puteam vedea 3-4 in acelasi timp. Trebuie insa c-aveam alta conformatie pe-atunci, nu-mi amintesc sa-mi fi parut atat de rau cand s-a inchis ca atunci cand s-a inchis Whispers-ul.

Dupa meci, ori dintr-un reflex pavlovian, ori pentru ca pur si simplu ma pregatisem mental, aveam un chef nebun de o bere. Totodata, eram mult mai putin entuziast la gandul ca in Overdraft Tavern o bere costa 3 lire, asa ca m-am dus la Lidl-ul din capatul strazii. O alegere destul de grea, Stella Artois era singura bere pe care-o stiam din cele din raft. Dar, pentru ca auzisem de Strongbow si pentru ca am vazut ca pe eticheta era promovata ca “strong dark”, am zis s-o incerc. Doar la sixpack, berea e pentru oameni seriosi. Imi place ca sixpack-urile lor sunt ambalate minimal, exista doar un set de inele de plastic care tin dozele impreuna. O economie binevenita, am vazut ca in multe alte privinte se face risipa inutila de material si, per ansamblu, sunt destul de neplacut surprins de atitutdinea care exista aici fata de gunoi.

Dozele sunt de 440 ml, pentru c-ar fi fost mult prea banal si mult prea continental sa aiba 500 ml, nu? M-am gandit c-o fi vreo masura englezeasca si asta, pint, ounce, naiba stie ce. Si este, intr-adevar, 2/3 dintr-un pint. 2/3 sa fie cifra rotunda, probabil.

Socul cultural cel mai mare a fost insa acasa, cand am desfacut prima doza si m-am apucat sa beau, cu o pofta nebuna de bere si cu ideea ca tin in mana bere neagra. Ei bine, Strongbow este ceea ce cred ca se cheama “cider ale”, gustul care te izbeste este cel de mere storcosite. Nu se poate, sau nu sunt eu priceput in a descrie senzatia, dar banuiesc ca majoritatea oamenilor a trecut prin asta la un moment dat. Fie ca ai impresia ca bei apa si e vodca, fie ca ai impresia ca bei suc si e ulei, fie ai impresia ca pui ulei si e otet, revolta papilelor gustative e neplacuta si spectaculoasa initial, dupa care pur si simplu amuzanta. Pana la urma, e ok berea Strongbow, dar in acelasi fel in care e ok Beck’s Lemon, sau prima varianta de Redd’s (asta a doua, cu plus de lamaie parca, e de-a dreptul oribila). Adica e o treaba pe care-as incerca-o de 2-3 ori pe an, poate, dar pe care mi-ar fi jena s-o vand sub titlul de bere. Si in nici un caz nu-mi evoca ceea ce ar trebui sa-mi evoce arcasul stilizat de pe ambalaj – cea mai teribila arma din prima jumatate a mileniului doi, arma care i-a facut pe englezi o forta militara in perioada aia. Cunostintele mele din perioada si din spatiul asta sunt destul de confuze, dar am retinut faima arcului si a arcasilor englezi. Si toata lumea il stie pe Robin Hood.

Pai incercati Silva Dark sau Stejar, dupa aia sa-i spuneti lui Strongbow “strong”. 09:54