marți, 27 decembrie 2011

Blue Man Group

Watchmen (USA, 2009), regia: Zack Snyder

Filmul asta are atat de multe ingrediente care sa-l faca nu doar un hit de box-office, ci si un film cult, incat ma mir tare mult ca nu s-a intamplat asta.

In primul rand, e Marvel. As putea sa enumar o gramada de super-eroi Marvel care sunt acum obiect de merchandising cu un potential imens si constant, figuri care vand orice si oricand. Marvel ar trebui chiar sa patenteze cuvantul, super-erou, pentru ca Superman, Spiderman si toti fratii mei la smen© sunt inventiile lor. Iar filmul asta n-are doar unul, are o gasca intreaga, pentru toate gusturile.

Apoi, e Zack Snyder. Dupa succesul lui 300, pana la compromiterea totala, cam tot ce atinge omul asta ar trebui sa insemne succes de box-office, mai ales ca gagiul isi pastreaza marca regizorala.

Apoi, filmul se tine atat de fidel de cliseele filmelor cu super-eroi transpuse dupa benzi desenate incat ar putea sa defineasca genul, treaba care, in teorie cel putin, i-ar castiga instant pe toti fanii.

Si, destul de important, e un film decent. Bine scris, bine jucat, efecte speciale spectaculoase, cam toate capitolele sunt facute bine, fara a se forta prea tare pe nicaieri, fara sa mizeze totul pe o singura carte. Se vede ca s-a avut grija de detalii.

In sinopsisul filmului ar aparea cateva semne de intrebare, dar asta e tipic pentru filmele cu super-eroi, in care Superman rasuceste pamantul invers, Spiderman arunca panza de paianjen din incheieturi si asa mai departe: anul este deci 1985, iar presedintele Nixon, reales a treia oara (?), e ajutat de doi fosti (?) super-eroi sa previna un razboi nuclear tot mai iminent. Acesti super-eroi fac parte dintr-o fosta banda de super-eroi, infiintata ca raspuns la neputinta legii in fata criminalitatii organizate din perioada prohibitiei si desfiintata prin lege atunci cand metodele lor devenisera prea controversate, cateva zeci de ani mai tarziu.

Cumva, acesti super-eroi nu aveau superputeri, in afara de faptul ca sunt cu totii niste batausi de prima clasa, chit ca se imbraca in costumele de scena sau nu. Si, spre deosebire de supereroii obisnuiti, astia ies la pensie, si lasa rolul lor mostenire altora mai tineri, ceea ce e chiar ciudat in bransa. Singurul care are superputeri e un ciudat albastru, clasicul savant care si-a capatat puterile in clasicul accident nuclear. Si el le are pe toate, sa compenseze cu varf si indesat pentru cat de lipsiti de superputeri sunt ceilalti. Vede trecutul, viitorul, se teleporteaza, inclusiv in afara planetei sau a galaxiei, poate fi in mai multe locuri deodata, isi schimba dimensiunea si multe alte minunatii. Doar sa nu mai fie albastru nu poate, chit ca isi poate schimba nuanta.

Ciudat lucru pentru un film cu super-eroi, cel rau castiga pana in final, desi intr-un fel suficient de sucit incat sa confuzeze spectatorii pentru cateva momente. Evident, planeta tot e salvata, doar ca nu chiar cum ne asteptam.

Un lucru bun, grozav de bun pentru un asemenea film, este ambiguitatea morala a personajelor. Desi forte ale binelor, toti protagonistii dau seama in fata unor demoni personali, toti au pacatele lor. Iar asta e o idee proaspata in comparatie cu celelalte intruchipari mascate ale binelui care-au mai venit dinspre Marvel. Cu atat mai mult de laudat cu cat vorbim de Zack Snyder, cel care, in 300, a renuntat la orice fel de acuratete istorica pentru a transforma cele doua tabere combatante in personificari ale binelui si raului.

Mi-a mai placut si felul in care fiecare personaj intruchipeaza o anumita tipologie umana, si sunt cu totii diferiti. Treaba asta tine de priceperea scenaristului, iar felul in care una din super-eroine e prezentata si omorata in vreo 3 secvente cu totul, inghesuite in mai putin de un minut din film, e felul producatorilor de a ne spune ca ar putea sa faca fix cate continuari la filmul asta ar avea chef.

Pentru ca in astfel de filme e inerent, aproape obligatoriu, sa-ti alegi un personaj preferat, mie mi-a placut cel mai mult de Rorschach. Naratorul filmului, Rorschach e cel mai consecvent personaj, cel care nu e dispus la nici un compromis, chiar daca respectivul compromis ar insemna castig pentru toate partile implicate, cum se intampla in final. "Never compromise. Not even in the face of Armageddon.", zice Rorschach.

Cel mai putin mi-a placut Dr. Manhattan, atotputernicul si atotstiutorul lider al gastii, cel care, desi calm si cu pretentii de serenitate rezolva toate insarcinarile in feluri cel putin la fel de violente ca toti ceilalti, doar ca fara sa manifeste vreo parere de rau. In plus, intelege foarte gresit ideea de Dumnezeu, iar indiciul scenaristilor ca va deveni unul ("Ma duc sa creez viata in alta galaxie") ii da un aer de ridicol. Si, cel mai important, oricate super-puteri ai avea, treaba asta nu te scuteste de obligatii umane elementare, cum ar fi aceea de a aparea in public purtand macar vreun articol vestimentar oarecare. Faptul ca esti albastru nu inseamna ca ai voie sa umbli in curul gol trei sferturi din film.

Ca si in 300, desi poate nu la aceeasi scara, dl. Snyder nu se da de nici un fel in laturi de la scene violente in stil de banda desenata, cu oameni explodati, scheleti teleportati si sange tasnind din teste cu forta cascadei Niagara. Ceea ce e ok, pentru ca filmul asta nu e nici vreo lectie de viata, nici nu atinge vreo profunzime nebanuita a caracterului uman, nici nu-si propune nimic asemanator. Sunt doar doua ore si jumatate de popcorn si entertainment tipic american, tipic Marvel. Doar ca foarte bine scris. Inchei cu o astfel de mostra, treaba pe care am folosit-o si ca lectie de viata:

Rorschach: I heard a joke once: Man goes to doctor. Says he's depressed. Says life is harsh and cruel. Says he feels all alone in a threatening world. Doctor says, "Treatment is simple. The great clown Pagliacci is in town tonight. Go see him. That should pick you up." Man bursts into tears. Says, "But doctor... I am Pagliacci." Good joke. Everybody laugh. Roll on snare drum. Curtains. 

3 comentarii:

rorschach spunea...

mie tot de el mi-a placut si de atunci nick-ul meu este rorschach.

rorschach spunea...

si inca ceva , as vrea sa vad un film numai cu rorschach ca personaj principal.

Leonard Bacica spunea...

Nu prea cred ca e viabil. Toata ideea povestii e sa creeze o retea de relatii intre personaje, sa studieze cum ar interactiona super-eroii. Toate personajele sunt schitate doar suficient incat sa le defineasca interactiunea cu ceilalti si cu mediul, dar nu sunt descrise in profunzime. E despre relatiile dintre ei mai mult decat despre ei, despre atmosfera nu despre personaje. Rorschach e tipul moralitatii rigide si simpliste, in alb si negru, si cu copilarie nefericita, ca mai toti super-eroii. Un film doar despre Rorschach e posibil sa nu-l puna intr-o lumina prea buna. Pentru ca ce parere are Rorschach despre prostitutie, de exemplu?