miercuri, 21 decembrie 2011

Statui


Cand am venit prima data in Londra, am fost impresionat de numarul mare de statui. In continuare imi place asocierea dintre Cromwell si Richard Inima de Leu din curtea parlamentului, cu Churchill chiar vis-à-vis, supraveghind turistii care vin dinspre Westminster Bridge spre Big Ben. Ducele de Wellington are statui peste tot, si un arc de triumf la intrarea in Hyde Park. Judecand dupa asta, as zice ca englezii au fost tare speriati de Napoleon. Fara sa stii o boaba de istorie, iti dai seama ca trebuie sa fi facut fapte tare importante acest duce de Wellington, prea e prezent peste tot. In plus, banuiesc ca nu oricine are onoarea de a fi inmormantat in St. Paul’s Cathedral, basca (inca) o statuie in marime naturala, cu cal cu tot, deasupra lespezii.

Dar ei sunt figuri marcante, cu totii, nume care, cum le place englezilor sa spuna, l-au pus pe “Great” langa “Britain”. Dar Abe Lincoln? Bineinteles ca are si el statuie, chiar in centru, in fata Central Methodist Hall. Nelson Mandela? Un ditamai bustul, cum cobori de la London Eye inspre Southwark. Si-apoi, eu nu stiu istoria Marii Britanii. Ma trezesc colindand aiurea pe strazi si dand nas in nas cu cate un domn turnat in bronz despre a carui viata nu stiu nimic. Iar cei care l-au urcat acolo nu considera necesar sa-mi explice. De exemplu, langa Victoria Station. Foch. Atat scrie pe soclu. Domnul de pe cal cam arata a francez, e drept, in special dupa basca pe care am mai vazut-o la De Gaulle si la Berthelot. Si intr-adevar, pe latura soclului e un citat din care ma cam prind ca a fost un soi de ienicer. Mercenar. Si ca a luptat pentru Anglia in primul razboi mondial. Care razboi mondial i-a afectat tare mult pe englezi, o gramada de organizatii au ridicat monumente prin care-si comemoreaza victimele cazute in ceea ce pe statuile de pe aici se mai cheama si “Marele razboi”. Monumentul lucratorilor la caile ferate, monumentul pompierilor, monumentul aviatorilor etc. Se vede treaba ca memoria colectiva e inca afectata de eveniment. Coroanele din flori de mac sunt aproape omniprezente pe monumentele astea, si multe masini de pe aici poarta inca poppy-ul pe masca din fata la mai bine de o luna dupa Rememberance.

Ma simt frustrat de statuile domnilor despre care nu stiu nimic. Ducele de Bedford, l-am vazut azi in Russell Square. Statuia e de la inceputul secolului 19. Habar n-am cine e si ce-a facut, dar faptul ca pazeste Bedford Square ma face sa cred ca nu e doar coincidenta de nume. Tot in Russell Square, chiar in centru, Mahatma Gandhi. Si intr-un colt ocolit de veverite, monumentul unei tanti care a facut ceva legat de spitale. Fapte grozave, fara indoiala. Dar chiar asa? Chiar oricine sa merite statuie? Treaba asta m-a facut sa ma gandesc putin. Cum arata Henry, acum ca are statuie langa Emirates, dar Arsene Wenger trage de el sa-l aduca inapoi ca fotbalist, de frica sa nu ramana fara atacanti din ianuarie, cand ii pleaca doi la Cupa Africii si unul la City? Nu e putin anacronic, un fotbalist sa aiba statuie dinainte sa-si incheie cariera?

Pana la urma, a avea o statuie e o mare onoare. Dar faptul ca sunt atat de multe, pentru oameni atat de multi si atat de variati, le devalorizeaza cumva. Este, adica, un fel de “toti prostii au statuie”. Sau, ma rog, felul romanesc de a pune problema. Si totusi, mi-am spus, e important. Cultul eroilor e foarte important pentru formarea si consolidarea identitatii nationale, iar faptul ca oameni care la vremea lor au parut destul de obisnuiti au statui inseamna o nivelare valorica in sus. Monumentul soldatului necunoscut de langa statuia lui Wellington de la Marble Arch nu-l coboara pe Wellington la nivelul soldatului, il urca pe soldat la nivelul eroului.

Tara se mandreste cu eroii ei, orasul se mandreste cu eroii lui, cartierele se mandresc cu eroii lor, pana si blocurile sau bisericile pot ajunge sa se mandreasca cu vreun sfant, vreun episcop, sau pur si simplu vreun cetateam respectabil. E un exercitiu interesant. Cand mergeti pe strada, intoarceti la un moment dat capul si uitati-va la omul de alaturi. Oare face ceva sa merite o statuie? 00:51

Niciun comentariu: