Turism

Spun uneori, spre surprinderea celor care ma aud, ca nu sunt asa de mare fan al turismului. Ca nu ma dau in vant dupa a calatori. Ca Universitatea din Bucuresti, Palatul Schonbrunn, Colloseumul, Biserica Sacre Coeur sau Westminster Abbey sunt, cu toatele, bolovani, cu nimic diferite una de alta. E o exagerare, bineinteles, dar ce incerc sa spun este ca sunt impotriva unui anumit fel de turism. Impotriva tipului de turist japonez, care se face cu o harta a centrului in mana si cu un aparat de fotografiat la gat. Uite Big Ben, fa-i poza, check, doua statii de metrou pana la Trafalagar, uite obeliscul lui Nelson, fa-i poza, check, patru statii de metrou pana la Turnul Londrei, uite-l, fa-I poza, check, sa vedeti, prieteni ai mei, cat de minunat e in Londra! Uite-ma pe mine langa Big Ben-ul pe care il puteti vedea si pe net, uite-ma pe mine langa obeliscul lui Nelson pe care il puteti vedea si pe net, uite-ma pe mine langa Turnul Londrei pe care il puteti vedea si pe net, e grozav, trebuie sa va duceti.

Posibil sa fiu cam radical si posibil ca si genul asta de excursii sa aiba farmecul lui, doar ca mi se pare ca scapa ceva. Ca cel mai important lucru de vazut de fapt nu sunt bolovanii (intelegand prin asta toate cladirile, de orice fel), ci oamenii. Sigur ca majoritatea oamenilor care merita vizitati sunt morti, dar uite un exemplu: cum ar fi daca in loc de obisnuita poza cu mimi mascati in regina pe care italienii galagiosi o fac la iesirea din metrou de la Westminster, ar urca usor la pas pe The Mall, pana la Buckingham, eventual oprindu-se sa si arunce o privire la fiecare statuie de pe margine, apoi, ocolind palatul si monumentul reginei Victoria, asaltat in permanenta de turisti care stiu doar intr-un procent foarte mic cine a fost regina Victoria, ar urca pe langa Buckingham Gardens, paralel cu Green Park, contempland felul in care si regina trebuie sa faca un drum asemanator in fiecare zi, si contempland felul in are istoria se scrie la doar cativa pasi?

In plus, fiecare oras are comorile lui ascunse, uneori chiar departe de centrul turistic, dar niciodata trecute ca obiective pe hartile de la tarabele de suveniruri.

Unul din locurile mele preferate din Bucuresti e parcul Cazavilan, o oaza micuta, construita in stil de gradina romana, la cativa pasi de Cismigiu, dar de care prea putina lume stie. Ma intreb cati vizitatori are casa memoriala a lui Arghezi din Berceni, la 5 minute de Piata Sudului? Cati dintre cei care trec zilnic pe langa Insitutul Cultural Bulgar din Viena stiu ca aia este casa in care Wittgenstein a incercat sa cuprinda “principiul tuturor caselor posibile”? Sau cat de vizitata e casa lui Kafka din Praga?

Si, cum imi place mult sa ma plimb pe jos foarte mult, incerc tot timpul sa descopar locuri noi. Daca nu ma grabesc, intre mai multe optinui de traseu o aleg intotdeauna pe cea pe care o cunosc cel mai putin.  Recent am descoperit in Bucuresti mormantul lui Carol si al Anei Davila, intr-un mic parculet din Cotroceni, in spatele Facultatii de chimie de pe Sos.Panduri. Tot in zona e si o capela ctitorita de Regina Maria cu vreo 90 de ani in urma, cu picturi de Gh. Tattarascu. Pazind capela si santierul de alaturi, o statuie a Anei Davila in costum traditional, completand atmosfera locului, o bijuterie a Bucurestiului aruncata in noroiul omniprezentelor santiere.

E o discutie mai lunga, evident. Spre deosebire de Bucuresti, aici autoritatile locale incearca sa exploateze si potentialul turistic al zonelor periferice. Am vazut ca municipalitatea din Islington organizeaza saptamanal tururi ale cartierului, cu opriri in punctele cu incarcatura istorica. In Bucuresti municipalitatea incearca sa darame Moara lui Asan, Piata Matache si toate casutele vechi de prin centru care au nesimtirea sa se puna in calea capitalismului construit din sticla si tamplarie pvc. Asa o fi mai bine, eu stiu? 13:05