Green Street Elite

Luni, pe cand ma uitam la Chelsea cu City, una din intrebarile pe care mi le-am ridicat, in special datorita atmosferei de la Paddy Power, a fost suporterul carei echipe de fotbal as fi fost daca m-as fi nascut aici. Mi-am dat repede seama ca e o intrebare cu raspuns destul de usor. Chiar daca exista si exceptii, si chiar daca raspunsul se da in contexte diferite in fiecare caz, cred ca e foarte greu sa nu ajungi pana la urma, sau intr-o masura sau alta, suporterul echipei cea mai apropiata de casa in care copilaresti. “Support your local football teams” e un slogan care probabil s-a nascut aici, dar care tocmai aici e redundant.

Sunt suporterul lui United de ceva mai mult de 13 ani, si le urmaresc meciurile cu regularitate de mai bine de 10 ani, si totusi ieri, cand am fost sa vad Boleyn Ground, ceva s-a miscat in mine. E drept, am avut mare noroc ca intamplarea a facut sa ajung la stadion cu putin inainte de inceputul unui meci. Dar de cum am facut dreapta pe Barking Road, la cateva sute bune de metri de stadion, atmosfera a inceput sa se schimbe. Toate fast-foodurile indiene sau arabesti erau pline de oameni in claret and blue. Fara sa incerce sau sa fie in vreun fel sau altul epatanti, de sub fiecare haina se itea cate un tricou mov, peste fiecare pulover aparea cate un fular claret and blue si majoritatea capetelor de pe strada erau acoperite fie cu fesuri, fie cu caciuli de Mos Craciun cu cele doua turnuri si ciocanele incrucisate deasupra, emblema lui West Ham. La McDonald’s am vazut un tata cu 3 copii care avea tatuat pe antebratul stang “West Ham United Fooball Club”, iar dedesupt emblema clubului. Vreun fost memebru GSE? Dar cati dintre cei pe care i-am vazut ieri nu vor fi fost membri GSE?

Am spus “mov” in paragraful de mai sus, dar trebuie sa intelegeti ca e vorba evident de “claret”, culoare pentru care nu avem cuvant in romaneste si despre care google spune ca e culoarea vinului rosu englezesc. Rubiniu? Zaibar? Naiba stie. Claret, ar trebui sa fie suficient.

Bineinteles, recurenta culorilor devenea tot mai pregnanta pe masura ce ma apropiam de stadion, strazile se colorau tot mai mult in claret and blue, iar grupurile de oameni se ingrosau. De la un punct, au inceput sa apara si firme care sa fie legate intr-un fel sau altul de West Ham. The Boleyn, Hammers Social Club, stadurile cu merchandise… Stadionul a aparut destul de brusc, am vazut dintr-o data etajul de sus al tribunei intai peste un gard, prin spatiul dintre peluza Bobby Moore si tribuna a II-a, pentru ca Boleyn Ground e un stadion tipic englezesc, desenat in unghiuri drepte si cu spatiu intre peluze si tribuna.

Cu vreo jumatate de ora inainte de meci, tribuna I parea destul de goala, dar randurile din strada se ingrosau. Si mi se parea ca traiesc exact scenele din Green Street Hooligans, in care sirurile de oameni in claret and blue cresc si se ingroasa pe masura ce ne apropiem de stadion ca un bulgare de zapada care a luat-o la vale pe o panta ninsa. Cumva, intr-un fel ciudat, pentru cateva momente, m-am simtit de acolo, cred ca din film mai degraba decat din cartier, si am simtit ca vorbe ca “echipa”, “ai nostri”, “meciul” au devenit dintr-o data substantive proprii si nu se pot referi decat la West Ham.

La Steaua am avut senzatia asta de cateva ori bune, dar se intampla doar la meciurile importante, de cateva ori pe an in cel mai bun caz. Sezonul 2005-2006 a fost poate exceptia, aveam meci important de doua ori pe saptamana. Ieri insa, West Ham a avut meci cu Barnsley, in liga a doua. Am vazut si suporteri ai lui Barnsley, cu fularele atarnate de gat fara nici un fel de retinere, mame cu copii trecand printre sirurile groase de barbati burtosi echipati cu insemnele adversarilor fara nici un pic de retinere. Nu stiu ce sa zic despre asta. 10:02