Waterstone's

Waterstone’s. Oh, Waterstone’s. Am ajuns ieri in sfarsit, pentru prima data de cand am venit incoace, in centru. Am mers usor la pas pe langa London Eye, am ocolit parlamentul si Westminster Abbey si am urcat apoi usor spre Trafalgar Square. Am incercat sa ma mint ca ma duc cu alta treaba, ca vreau sa-l vad pe Nelson si leii, ca poate intru si la National Gallery, dar o data ajuns acolo m-am infipt in Waterstone’s ca o sageata tintita de un arcas bun si care n-a baut niciodata bere Strongbow. Ca si prima data, prima senzatie a fost de uimire, un “whooa!” plin de fascinatie si de incantare. 3 etaje cu carti, suficient incat sa te tina ocupat ceva vreme.

Prima carte pe care-am remarcat-o a fost autobiografia lui Paul Scholes, pusa la intrare pe un raft promotional. Cand am inceput sa ma apropii de rafturi insa, senzatia de maretie a locului si de micime a mea (senzatie pe care mi se intampla de cele mai multe ori s-o am in biserici, in cladiri monumentale sau in fata unor desfasurari naturale sau ingineresti extraordinare – cum e Millenium Bridge, ca sa aleg tot un exemplu din ziua de ieri) s-a mai disipat putin. Nu-mi dau seama de ce. Poate pur si simplu pentru ca, spre deosebire de prima data, de data asta stiam la ce sa ma astept.

Primul la care m-am oprit a fost raftul de sport. Si aici, in ciuda catorva titluri obligatorii in biblioteca United (RED a lui Gary Neville, autobiografiile lui Scholes si Keane, Cantona: The Rebel Who Would Be King a lui Philip Auclaire, doua biografii ale lui Ferguson, printre care si cea mai recenta, “Football, bloody hell!”, biografii ale lui Best si Bobby Charlton) si a obisnuitelor anuare si carti pentru colectionari, in ciuda unui set de carti echivalente in importanta despre alte cluburi sau alte sporturi, mi s-a parut ca ceva lipseste. Poate pentru ca n-am gasit Cantona on Cantona, treaba pentru care fata care m-a abordat s-a simtit atat de jenata incat s-a oferit sa mi-o comande de pe Amazon.

La fel la raftul de filosofie. Foarte, foarte multe chestii demne de citit, dar daca as fi intrat cu un plan, cu o structura clara si riguroasa a cartilor pe care urmeaza sa le citesc, e foarte probabil sa nu fi gasit ce cautam. E drept ca de exemplu aveau Tractatusul, biografia lui Wittgenstein scrisa de Ray Monk si Caietele albstru si brun, plus alte cateva scrieri recente despre Wittgenstein, si poate as fi putut incepe de aici, dar, cu preturi incepand de la 15 lire, cred c-am facut mai bine abtinandu-ma.

De fapt, am inceput sa fiu si eu din ce in ce mai convins ca viitorul lecturii e digital, iar momentul in care imi voi cumpara un e-reader e relativ aproape. Sunt foarte multe motive pro, iar de cand cu aparitia e-ink, tot mai putine motive contra.

De-asta mi se pare ca nici viitorul librariilor n-arata prea grozav. In epoca in care “caut o carte” se spune “amazon”, in epoca in care, la absolut orice ora din absolut orice zi, poti sa-I zici lui Siri ca ai chef sa citesti o anumita carte si sa o ai in buzunar cca. 2 minute mai tarziu, o librarie, oricat de mare, frumoasa si atragatoare, nu iti poate pune in fata decat o selectie limitata si mai mult sau mai putin aleatoare de carti care au, intr-adevar, marele avantaj ca le poti pipai, le poti rasfoi si le poti citi coperta inainte de a le cumpara, dar care au si marele dezavantaj ca nu sunt indexabile si ca iti limiteaza capacitatea de cautare la propria-ti capacitate de perceptie. In plus, intr-o epoca in care oamenii sunt din ce in ce mai grabiti, cine naiba mai are timp sa piarda 2-3 ore intr-o librarie, sa citeasca titluri si sa mangaie carti, fascinat de ele precum fetita cu chibrituri de mandreturile pe care le vedea in fiecare stadiu al iluziilor ei. Sau, ca sa folosim o comparatie ceva mai cu picioarele pe pamant, ca un copil trecand prin fata unui McDonald’s. Suna la fel? 09:14