joi, 8 decembrie 2011

Cabral si Shakira

FC Basel - Manchester United 2-1 (Streller '9, A. Frei '84 - Jones '89), UEFA Champions League 2011/12, Matchday 6, 2011-12-07, St. Jakob Park, Basel

Asa am zis, da, ca faza grupelor e depasita dinainte sa inceapa. In repetate randuri. Si culmea, imi mentin afirmatia, chiar daca United tocmai a iesit din grupe. Pentru ca asa e NORMAL sa fie. Este intru totul normal ca United sa iasa din grupe indiferent de adversari, mai ales ca UEFA ne rezerva grupe relativ usoare de ceva ani incoace. Numai ca, pentru ca lucrurile sa se intample asa cum e normal, si United ar trebui sa joace asa cum e normal. Ceea ce deocamdata nu se intampla si e adevarat ca, daca am judeca dupa calitatea fotbalului, United n-ar merita nici locul 2 in campionat pe care il ocupa acum.

Omeneste, atunci cand lucrurile nu se intampla asa cum e de asteptat, ar trebui sa ne intrebam de ce. De ce United nu joaca asa cum e NORMAL sa joace? Cel mai probabil, dupa parerea mea, este ca avem o problema de atitudine. Se vede cu claritatea gaura creativa din centrul echipei, se vedea chiar si anul trecut cand juca Scholes, iar un mijlocas creativ valoros ar schimba cu totul fata echipei, dar asta poate fi o scuza in campionat, cand muncesti 90 de minute sa bati Swansea cu 1-0 si cand e nevoie de victorie in fiecare sapatamana, ceea ce inseamna ca e nevoie sa vina goluri. In grupele CL, cand joci cu Otelul sau Basel, e cam jenant sa ne plangem ca nu exista servanti pentru Rooney sau Chicharito.

Vorbind strict de meciul de aseara, asta este capitolul decisiv si asta este punctul la care s-a pierdut meciul. United a avut majoritatea posesiei, a dominat teritorial, a presat si a avut ocazii, dar daca Rooney ar fi constientizat ca de preluarea lui depinde calificarea, e posibil sa fi prins mingea aia pe care si el si Park au balbait-o in fata portii goale.

Publicul lui Basel merita si el toate laudele. Si aseara a fost la
inaltime, atmosfera a fost grozava.
Poza e din 2006, sferturi UEFA.
Admirabili in schimb Basel, excelenta atitudinea lor si foarte tonica increderea cu care au intrat pe teren. Si nu numai ca au crezut ca pot invinge pe United, au stiut si cum sa faca asta. 90 de minute s-au aparat in 8 oameni, dar au avut suficienta mobilitate incat pe faza de atac sa aduca 4-5 oameni spre poarta lui De Gea. Nu s-au grabit si n-au fortat deloc pe contraatacuri, au avut suficienta maturitate incat sa construiasca pozitional si sa astepte optiunile de ultima pasa. Pe langa asta, mi-a placut foarte tare tare de pustiul ala blond, cu numele ca al Shakirei, da' scris ceva mai ciudat (Xaqiri?), stia ce sa faca cu mingea si i-a incurcat ceva pe-ai nostri.

Sper ca accidentarea lui Vidic sa nu fie prea serioasa, vazuta la televizor mie mi s-a parut putin cam stupida.

Am fost acuzat in ultimele zile c-as fi nerealist. Ei bine, de obicei am incredere ca echipa mea preferata poate sa bata pe oricine, oricand. Asta se intampla si cu Steaua prin 2005-2006 si de-asta m-am racit asa de tare fata de ei acum. Nu mai joaca cu increderea ca ar putea bate pe oricine, iar rezultatul e un fotbal meschin si marunt, pe masura rezultatelor.

Cred ca secretul succesului in fotbal sta in antrenament si in atitudine, mult mai putin in talent. Iar astea doua sunt la indemana oricui. De-asta si echipele mele preferate au capatat statutul asta datorita atitutdinii lor. "Not arrogant, just better"? Cu siguranta United n-a aratat aseara aroganta aceasta care merge mana in mana cu rezultatele bune.

Nu i-am putea bate pe Barcelona? Ar trebui sa jucam cu ei sa vedem. N-am putut sa-i batem in mai, nu-mi dau seama cat de mult s-au schimbat lucrurile in ultimele 6 luni. Deocamdata n-am putut sa-i batem pe Basel.

Realism este a intelege ca United a iesit deocamdata din Champions League si din Cupa Ligii, si a ramas in cursa pentru trei trofee, din care doua sunt relativ irelevante. Castigarea Europa League ar fi doar o scuza frumoasa, dupa parerea mea, iar din FA Cup ar putea sa iasa oricand, mai putin etapa urmatoare, cand jucam cu City.

Dincolo de asta, nu stiu daca Sneijder ne-ar rezolva problemele, de exemplu. Sau Schweinsteiger, sau amandoi, sau altcineva, sau orice alta combinatie de vedete pe care United ar putea s-o cumpere in ianuarie. Sezonul asta va ramane se pare in istorie ca sezonul atacului decisiv al lui City la dominatia lui United asupra fotbalului din oras si din campionatul englez. Deocamdata n-aratam bine, dar in mai se trage linie.

Spunea aseara comentatorul ca United are obiceiul sa revina in ultimele minute. "Nu le iese intotdeauna", spunea Clive Tyldesley, "dar uneori le iese. Datile in care le iese sunt cele de care ne amintim." Aseara n-a iesit, si probabil memoria noastra selectiva o sa faca tot posibilul sa stearga aceasta data, la fel ca si clasarea pe ultimul loc in grupa din 2005. Bineinteles, avem cu totii prieteni ABU-s, care or sa aiba grija sa ne tot aduca aminte de eliminarea asta, ca si de aia din 2005. De cate ori se intampla, sa ne amintim ca atunci a mai durat 3 ani pana am castigat Champions League. Si sa speram ca acum va dura mai putin.

5 comentarii:

Anonim spunea...

sincer ai dreptate....tin cu united de knd juca van nistelrooy...azi dimineata knd am vazut k man united a fost eliminata ...imi venea sa plang :)nu credeam k ekipa mea preferata kre e printre cele mai puternice ekipe din lume putea sa piarda in fata unei ekipe ca basel...dar asta e...am auzit k real il vrea pe rooney...ce zici v a pleca?????

radu spunea...

lasa-i pe snaider si pe svainstaiger, mie imi place la ei tocmai ca isi promoveaza tinerii. asta imi aminteste de iubitii mei progresul bucuresti. hai baietii!

Leo spunea...

Anonim, Real ar trebui sa aiba grija sa le mai si ramana jucatori de cumparat. Poate sa devina o problema.

Radu, am zis Sneijder si Schweinsteiger mai mult de ochii lumii, eu sper sa fie Cleverley mijlocasul ala minune. :)

joy.division spunea...

ce zici de o finala UEFA in Bucuresti intre City si united?

Leo spunea...

hehe, ar fi show. Mi-ar placea.