Tizul din Canada

Leonard Cohen - Old Ideas (2012)

Foarte rar ascult albume intregi. Cand o fac, e tot timpul conjunctural. In epoca muzicii digitale, mi se pare ca oricum conceptul de album supravietuieste gratie mai degraba traditiei decat necesitatii.

Dar pentru ca The Guardian mi l-a oferit mura-n gura, am hotarat sa ascult si eu noul album al lui Cohen, Old Ideas . Leonard Cohen poate fi acuzat de multe lucruri. Ca nu inoveaza, ca de mai bine de 40 de ani canta la fel. Ca muzica lui e prea lenta, ca are, vorba doctorilor lui Moliere, proprietati dormitive. Mie nu-mi pasa. Lui nu-i pasa. La varsta si la realizarile lui, sa fie pe gustul altcuiva decat al lui insusi e cea mai neimportanta performanta. Nici fanilor lui nu pare sa le pese.

Suspectez ca de fapt Cohen nici nu e pasionat de muzica per se. Pur si simplu, daimonul lui se cere exprimat in cat mai multa manifestari creative cu putinta. Desi, mi se pare, se exprima cel mai deplin in poezie. Pentru ca de cate ori ma gandesc la muzica lui Cohen, imi vin in minte doar niste imagini create in primul rand de versuri, de cuvinte. Muzica e doar un fundal, doar paveaza drumul pe care poezia circula libera intre suflete.

Evident, albumul asta nu face exceptie. Sunt cateva poezii grozave. Preferata mea e Anyhow. Iar la unele versuri nu pot sa am decat reactia aceea de extaz cathartic, de uimire in fata frumusetii lumii: „I dreamed about you, baby, You were wearing half your dress, I know you have to hate me, But could you hate me less?”

Going Home, prima piesa de pe album, e un soi de autobiografie esentializata si stilizata, plina de calm, detasare si cu arome de autoironie. Si versurile de acolo sunt impresionante, cu atat mai mult daca il credem pe maestru cand spune „He’s a lazy bastard Living in a suit”

E de vreo trei zile pe repeat, dar inca n-am ascultat albumul de suficient de multe ori incat sa retin versurile. Oricum, pentru toate laudele pe care le-a primit memoria mea, e destul de nepriceputa in a retine versuri. Ma mai surprinde uneori cate un „Tell me again when the filth of the butcher Is washed by the blood of the lamb”, dar desi m-a captivat de la prima auditie, mai am de ascultat pana ca albumul sa ma patrunda complet.

Citind versurile, rezonez atat de puternic cu imaginile pe care le descriu incat le interiorizez si le resimt ca pe niste povesti personale pe care pur si simplu altcineva mai priceput mi-a facut favoarea de a le pune in cuvinte pentru mine.

Imi este foarte draga amintirea concertului din 2008, o mare surpriza pe care am avut-o, aceea ca Leonard Cohen poate fi spectaculos si live. Sper ca albumul asta sa fie ocazia unui nou turneu si sper sa apuc sa-l mai vad o data pe scena pe maestru. Imi pare extraordinar de rau ca n-am ajuns la al doilea concert pe care l-a avut in Romania.

Speram sa iasa o cronica de album in pagina asta. Habar n-am ce-a iesit. Normal ca nu stiu sa fac recenzii de albume, am spus ca nu ascult albume. Cert e ca in ianuarie 2012, Leonard Cohen a lansat albumul Old Ideas si ca se intampla ca acest album sa-mi placa foarte tare. Mai mult de atat, mi-a facut o pofta enorma sa ascult si melodiile vechi ale lui Cohen. Pare muzica trista, muzica pentru invinsi ceea ce face acest batranel, o eticheteaza ca atare el insusi in repetate randuri. Totusi, putine lucruri ma incarca mai tare cu optimism decat versurile astea care par a avea ca tema principala sexualitatea, ca un substrat mascat prost, dar care mie mi se pare ca vorbesc in primul rand despre dragoste. Aproape numai despre dragoste. Categoric e o perioada Cohen. 16:31