vineri, 13 ianuarie 2012

Raed Arafat

Daca inca absorb cu nesat stirile din presa britanica si inca ma lupt sa-mi dau seama de felul in care se desfasoara lucrurile si de mersul evenimentelor pe aici, in media romaneasca doua evenimente par a fi capul de afis al acestei perioade: demisia doctorului Arafat si cainii vagabonzi. Despre ambele si-au dat cu parerea mult oameni mult mai priceputi si mai avizati decat mine, asa ca probabil n-o sa spun nimic nou. O sa marchez totusi o bucatica din felul in care vad eu lucrurile.

In privinta povestii cu doctorul Arafat, faptele sunt, pe cat inteleg, urmatoarele: doctorul Arafat s-a opus noii legi a sanatatii, in special punctului in care se sustine privatizarea sistemului de urgenta. Criticat public de Basescu, doctorul Arafat si-a depus mai apoi demisia, fapt ce a starnit indignare in randul societatii civile romanesti. Nimic iesit din comun pana aici, si daca ar fi fost doar atat, soarele ar fi rasarit azi fara sa ne intereseze prea tare treaba asta.

In treacat fie spus, eu vad lucrurile in felul urmator: trebuie facuta o demarcatie clara intre persoane si idei, si discutate lucrurile separat. La nivel de oameni, lucrurile stau asa: personalitatea, integritatea si meritele doctorului Arafat sunt incontestabile, iar popularitatea si reputatia lui sunt bine-meritate. Faptul ca SMURD-ul, pe care l-a inceput de la 0, e unanim laudat si s-a transformat intr-un substantiv comun cu conotatii in principal pozitive e absolut remarcabil, iar tenacitatea si priceperea necesare unui asemenea succes nu sunt la indemana oricui. Traian Basescu, presedintele Romaniei, are o cota de popularitate in cadere libera. Treaba justificata partial de suma de numarul de decizii proaste care pare sa sporeasca exponential pe masura ce ne apropiem de sfarsitul ultimului lui mandat, dar si puternic accentuata de imensa manipulare mediatica a carei victima este. Numai fraza asta, ultima, ar fi suficienta sa distruga reputatia unui ziarist roman daca ar avea vreunul tupeul s-o scrie pe undeva. Cert e ca Basescu nu e un personaj prea apreciat de vulg, mare parte din cei mai vocali critici ai lui fiind aceeasi care in 2008 au stat la coada cu orele sa-l voteze. In fine, vulgul...

Astia-s oamenii, asadar, si daca ar avea de ales intre ei, e suficient de clar pe care l-ar pastra si pe care l-ar arunca orice om normal. Ideile acum: pe cat inteleg, doctorul Arafat se opune privatizarii sistemului medical de urgenta asa cum e ea prevazuta de noua lege a sanatatii, spunand ca ar creste preturile, ar scadea calitatea si ar aduce prejudicii posibil ireversibile sistemului. Basescu, evident, e partizanul noii legi, probabil o creatie Cosa Nostra plina de neajunsuri si ineptii. Nu stiu, n-am citit-o. Nici nu ma pricep la functionarea unui sistem medical, asa ca habar n-am cum e mai bine. Nici la politica nu ma pricep, dar la capitolul asta suntem aproape obligati sa avem o parere. Ei bine, viziunea mea politica, recunosc, extremista si putin utopica, e in felul urmator: statul e un administrator prost si o institutie care incepe sa devina usor depasita, asa ca trebuie sa i se lase in grija doar strictul necesar. Parca Hayek e cu statul minimal, nu? Acest strict necesar inseamna administratia centrala si armata nationala. Atat. Nu educatie, nu sanatate, nu politie, nu utilitati publice. Pentru orice dereglare sociala, statul are la indemana instrumentul legislativ si eventual o rezerva bugetara strategica prin care poate interveni ca agent economic pentru reechilibrarea societatii, protectie sociala etc. La nivelul asta, asadar, tind sa nu fiu de acord cu doctorul Arafat. Repet, parerea si priceperea mea nefiind la genunchiul broastei fata de ale dumisale.

Dar ce cred ca a incercat sa faca Raed Arafat vorbind la televizor despre asta a fost o invitatie la dialog. Derapajul periculos se produce in momentul in care oamenii uita ca au urechi si judeca doar cu ochii. Cand vad doar Arafat vs. Basescu acolo unde ar trebui sa fie o dezbatere de idei. Cand nu conteaza ce sustine doctorul Arafat, ci doar ca il sustinem. Cand luam decizii emotionale acolo unde ratiunea ar trebui sa dicteze. Cand vrem revolutie, dar nu stim pentru ce sa luptam. Cand dam cu parul inainte de a sta de vorba. Parca prea des se intampla treaba asta. 11:52

3 comentarii:

Archaeopteryx spunea...

Faza ca statul e o "institutie care incepe sa devina usor depasita" e ca si cand ai spune ca un om incepe sa fie usor depasit de o boala. Nu ne mai adaptam, asa ca hai sa tinem cu microbii.

Dr. Arafat face o treaba foarte buna. Ceea ce nu mi-a placut ca idee este faptul ca un strain (oricat de bun ar fi!) a ajuns sa detina o functie importanta in stat. Asta spune multe despre noi si bratele noastre prea larg deschise.
Daca ar fi dupa extremismul meu, ai putea detine functii publice doar daca ai fi cel putin la a 3-a generatie de cetateni români.

Leonard Bacica spunea...

Haha, inseamna ca nationala de fotbal a Frantei ar arata destul de diferit.

Cand spun ca statul e o institutie depasita, nu ma refer la statul roman, ci la institutia statului la nivelul istoriei, care a fost vazuta ca pasul inainte dupa uniunea de triburi.

Archaeopteryx spunea...

Ei, aici ne intelegem. Nici eu nu m-am referit la statul român, ci la institutia statului.