marți, 20 martie 2012

Tara mea

„Pai si de ce ai ales Anglia in loc de Franta?”
„Nu prea-mi plac oamenii de acolo.”
„Cum asa, nu-ti plac oamenii? Si tu esti francez! Nici in Paris nu e ok?”
„Paris... hm... nici acolo. Oamenii sunt tot timpul... bla bla bla (gesticuleaza imitand o gura barfitoare)... aici e mult mai bine.”
„Eh, de fapt cred ca te inteleg. Intr-un fel. Nici mie nu-mi plac romanii de aici. Dar bine... imi plac romanii din tara si imi place Romania, imi place sa traiesc acolo. Romanii de aici... nu prea-mi plac.”

Am spus in ultima vreme destul de des treaba asta, dar inca n-o inteleg pe deplin. M-am ferit s-o spun in fata celor pe care i-ar putea jigni, dar chiar si asa cred ca am atins niste sensibilitati. Stiu cu siguranta ca, daca e placut sa intalnesc uneori accidental romani, cum a fost aseara cu grupul de 4 oameni cu care am schimbat doua vorbe si un zambet, m-am intalnit cu multe situatii in care as fi preferat sa nu-mi inteleg limba.

Oricum, a zice doar „nu-mi plac romanii” si atat e o generalizare grosiera si o vorba din topor care nu spune de fapt mare lucru. „Nu-mi plac romanii din Anglia” suna mult mai nuantat, dar tonurile de-abia de acum incolo incep sa se adauge. Am cunoscut aici o gramada de romani interesanti, oameni de la care am ce invata si in preajma carora imi place sa petrec vremea. Ceea ca inseamna ca treaba asta nu se aplica tuturor romanilor din Anglia. La repezeala, vad doua cai de a rafina mai departe treaba asta: ori trecerea in revista a tuturor romanilor din Anglia, ori identificarea trasaturilor care nu-mi plac la ei.

Trecerea in revista e o metoda care ar pune bazele unui studiu sociologic destul de interesant, studiu care ar adresa probabil si problematica identificarii a ce anume e neplacut la anumite categorii de romani de aici. Evident, insa, e greu sa alocam resursele pentru asa ceva. As putea incerca sa trec in revista romanii pe care i-am cunoscut aici si care m-au condus, prin inductie incompleta, spre premisele concluziei enuntata brutal in „nu-mi plac romanii”. Iar aici parca-parca simt ca ma apropii de ceva rezultate. S-a intamplat de exemplu (un caz care mi-a ramas limpede in memorie) sa intalnesc romani cu care sa nu rezonez din motive ce tin de natura lor umana si de conceptia lor despre viata, fara pic de legatura cu faptul ca sunt romani.

Da, cred ca am gasit ceva. Fundamentala mi se pare motivatia de a parasi Romania. Sunt doar cateva. Saracia, foamea, e poate cea mai frecventa. Pare sa fie cel mai frecvent. Cred cu tarie in ideea ca saracia tine mult mai mult de starea de spirit decat de starea materiala. Totusi, simt pe pielea mea ca viata in tara asta e mult mai usoara si stiu ca un procent mare din populatia Romaniei resimte dureros absenta unui orizont de speranta, a „sansei de a reusi in viata” (chit ca „reusita” asta e de cele mai multe ori de natura materiala, deci derizorie), a acelui pursuit of happiness. Asta se intampla mai ales la oamenii cu o pregatire culturala palida, cauza a unui sistem valoric subred.

Doar motivul asta nu imi face un om neplacut, dar e oribil cand se conjuga cu anumite obiceiuri destul de neplacute in ele insele, dar care imbraca aspecte grotesti in contextul social in care reusesc sa infloreasca: parvenitismul, fudulia saracului care crede ca s-a ajuns doar pentru ca a uitat cum e sa nu-si poata astampara foamea; lenea, fuga de munca si de responsabilitate, dublata de obicei de tanguieli continue la adresa a orice si a oricui; sovinismul, frica fata de straini si ura pe care o genereaza, ceea ce duce la inchistare, enclavizare, alienare. Uf, uf uf, uite ce m-am pornit!

Daca reusesc sa ma abtin de la a emite judecati de valoare, poate chiar ma apuc de studiul ala... 00:13

2 comentarii:

Archaeopteryx spunea...

De acord, dar ai putea pune niște diacritice, dacă nu-ți privești țara ca pe o tară.

Leonard Bacica spunea...

Am facut un proiect pilot ccu diacriticele, rezultatele nu prea au fost satisfacatoare