duminică, 4 martie 2012

Black Ballet 10 DAN

Ballet Black - Short Dance Works, Linbury Studio Theatre, Royal Opera House, 2012-02-29, Covent Garden, London

Daca as zice doar „Am fost la balet la Royal Opera House in Covent Garden” as castiga instantaneu respectul oricarui snob care se respecta. Si eu sunt intrucatva snob, asa ca treaba asta imi suna intrucatva a mare chestie. Dar nu prea e. Pentru ca uneori pur si simplu nu functioneaza nici snobismul nici conventionalul si trebuie sa faci loc evidentei. Ballet Black a fost cam a nimic.

Prima data cand am ajuns in Covent Garden, m-a impresionat Drury Lane Theatre. Numele mi-a sunat cunoscut din Aventurile lui Huckleberry Finn a lui Mark Twain, si sa dau nas in nas cu un loc care mi se parea atat de exotic la vremea la care am citit cartea am simtit ca fiind ceva exceptional. De Royal Opera House nu ma leaga asemenea amintiri formatoare, dar tot imi suna impresionant. Are „royal” in titlu, tot. Si pana la urma, e un soi de Opera Nationala a lor, si in ONB am intrat de fiecare data cu admiratie si respect.
Stiam in schimb ca nu sunt mare consumator de balet si speram ca spectacolul sa ofere ceva mai mult decat dansul in sine. Nu prea a facut-o. A fost prima data un cuplu, apoi o fata, apoi doua cupluri, fiecare si-au dansat numerele pe un soi de muzica ambientala. Nu prea am putut sa aleg nimic din dansurile lor. Cele cateva ore de tango la care am participat abia daca m-au invatat cum sa ma uit la un dans de tango, daramite la un balet modern.

Probabil ca pentru un initiat in ale baletului, chestiile pe care le-au facut oamenii aia pe scena au avut mai multa noima. Eu n-am reusit sa inteleg din a lor arta nici ce-a fost rau, nici ce-a fost bine. Am vazut in anumite puncte, in special la primul cuplu, cateva momente pe care le-am simtit intuitiv ca fiind de virtuozitate in dans, dar e foarte greu sa-mi explic treaba asta atata vreme cat nu stiu cum arata virtuozitatea.
Uitandu-ma la oamenii aia dansand ma gandeam cum s-ar simti un papuas expus la creatiile culturale occidentale. Cum ar aprecia indigenii din Noua Guinee tablourile lui Dali sau muzica lui Wagner, de exemplu? Culmea e ca, desi e posibil ca Dali sau Wagner sa nu le spuna mare lucru, tocmai cu Black Ballet s-ar putea sa vibreze mai bine decat mine. Fara indoiala dansul are caracter universal, nu e in nici un caz conditionat cultural, si probabil ca un reprezentat al unei culturi foarte indepartate ar renunta sa incerce sa inteleaga ce se petrece si ar aprecia exotismul artei acesteia, armonia dintre corpurile in miscare, explorarile artistilor in interactiunea corp-spatiu.

Pentru ca in tribul meu nu se mai danseaza ritualic de mai multe mii de ani, eu am uitat insa asemenea raportari. Eu ma simteam ca indienii care, vazand un film cu New Yorkul si fiind mai apoi intrebati ce au vazut au raspuns, cu totii, „O gaina!”. Intre zgaraie norii Manhattanului, masinile rapide si reclamele luminoase, gaina era singurul obiect cu care puteau relationa, care avea pentru ei o semnificatie.
Cam asa si eu. Am numarat ETC-urile, m-am mirat de dispunerea minimalista a luminilor si am apreciat (inca o data, dupa 1984 de la Bloomsbury) felul in care se pricep luministii englezi sa obtina efectul vizual care sa sprijine cel mai bine povestea cu mijloace minimale. Adancimea pe care o dadeau cele 4 randuri laterale, formele conice aproape solide pe care le formau si aspectul tridimensional pe care il accentuau in artisti mi s-au parut maiestrii artistice, de data asta fara efort, cu toata sinceritatea.

Am stat in standuri, middle gallery standing left, si cu toate ca locurile sunt frumos marcate, n-am avut scaune. Se pare ca aici mai exista inca obiceiul de a sta in picioare la teatru si facand asta m-am simtit conectat cu taranii care acum 400 de ani se duceau la Globe Theater si prindeau cele mai proaste locuri. 05:12

Niciun comentariu: