 |
| Ashurnasirpal II |
Prima data cand am
ajuns era aproape de ora inchiderii, era vreo 4.30-5 iar muzeul inchide la 6,
cu exceptia zilei de vineri, in care toate muzeele au program prelungit. In
acea ora si-un pic mi-am dat seama ca nu-mi ramane timp de mare lucru, asa ca
doar am cascat ochii prin foyer. Activitatea care a mancat ora mea de nu s-a
vazut, cand am ajuns la stela funerara a lui Ashurnasirpal II deja intrasem
in criza de timp. E drept, am pierdut o gramda de vreme in fata celor doi
stalpi totemici inuiti, fascinat de noutatea si de exoticul lor, dar si de
efortul sculptorilor si de simbolistica stalpilor, explicata pe indelete de
etichetele insotitoare.
Am estimat atunci ca
pentru a parcurge tot British Museum e nevoie de aproximativ 3 zile. Astazi, in
sala iluminista, am descurajat total in fata imenselor rafturi cu carti si
mi-am dat seama ca o viata de om n-ar fi suficienta pentru a studia un perete
din cei vreo 12 ai salii. Dar pana la urma asta nu e neaparat relevant. Daca e
usor sa descurajezi in fata Istoriei Imperiului Roman a lui Gibbons, care are
vreo 4 volume care se bat in greutate cu cititorii lor mai anemici, e destul de
probabil ca multe din cartile bibliotecii British Museum sa contina tot felul
de liste si registre cu cine stie ce oameni, proprietati, boli, retete sau mai
stiu eu ce de pe cine stie unde. Cercetatorul insa va avea nevoie de acces la asemenea
resurse, si el va fi probabil incurajat de faptul ca ii stau la dispozitie.
Evident, e o provocare si sa stii ce anume sa alegi, si de aici devin valoroase
si acele carti care nu fac altceva decat sa-ti spuna ce sa citesti. O fi viata
prea scurta sa citesti carti proaste, dar mare parte din ea se si pierde
incercand sa le alegi pe-alea bune.
Asadar, marele minus
atunci cand esti pus fata in fata cu o mare biblioteca este sentimentul de
zadarnicie, de neputinta, de micime umana si de constiinta a propriei
finitudini mai clara decat intr-o constructie monumentala cu tematica
religioasa. Iar British Museum inca nu e nimic, cartile sunt expuse mai mult
pentru spectacol decat ca sa fie folosite, dar cum te poti raporta la tonul
optimist al celor de la British Library care declara pe siteul lor ca au cel
putin cate un exemplar din fiecare carte editata in Marea Britanie?
Ca sa te simti cat
de cat bine cu tine insusti si sa capeti o raportare adecvata la o asemenea
acumulare culturala imensa, banuiesc ca trebuie adoptata o atitutdine riguros
stiintifica, indreptandu-te strict spre ceea ce te intereseaza si ignorand ca o
masina fara gusturi, sentimente sau curiozitati orice altceva. Ce e insa de
facut in momentul in care nu reusesti sa te hotarasti? Ce ne facem daca in
egala masura ne pasioneaza robotica si imperiul roman? Sau psihologia si fizica
cuantica? Sunt zvonuri ca ar fi posibil asa ceva, dar chiar si ca cercetator,
adica din postura omului care isi castiga traiul studiind scrierile altora, tot
imi pare imposibil sa nu-ti scape mai multa cunoastere decat poti asimila. Iar
treaba asta mi se pare descurajanta.
Aspectul pozitiv
insa este ca, odata ce ti-ai asumat o anumita alegere, locul asta iti ofera
probabil cea mai buna platforma de a te dezvolta pe linia pe care ai ales-o.
Foarte putine sunt lucrarile inaccesibile in engleza (iar cele cateva sunt de
obicei traduse intr-o alta limba de larga circulatie – franceza, germana),
cercetarea e incurajata si stimulata inclusiv financiar, iar pentru orice ai
avea de spus Londra e probabil una dintre cele mai bune portavoci posibile. Ii
spuneam aseara lui Andrei ca este capitala universului, si dincolo de metafora
din enunt sunt destul de convins ca asa e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu