Mayfair

La doi pasi de Piccadilly Square, mergand spre Trafalgar si insirand pe ambele parti cateva dintre cele mai faimoase teatre londoneze, se afla o strada numita Haymarket. In traducere libera, asta ar veni ceva de genul „pietei de fan”. Piata de nutreturi, probabil. Tare mi-ar placea sa mai fie posibila recreerea atmosferei medievale cand aici, la cateva aruncaturi bune de bat de zidul de vest al orasului (care se termina in actualul Blackfriars Bridge), trageau carute incarcate cu fan si venite probabil de prin toate colturile Britaniei sa vanda marfa in ceea ce trebuie sa fi fost inca de pe atunci, de prin secolele XIV-XVII, cel mai activ targ al tarii. Nici un gand pe vremea aia de Buckingham Palace, de obeliscul lui Nelson sau de miile de turisti italieni care se opresc zi de zi in capatul dinspre Piccadilly, la Cool Britania, magazinul care ii are pe Beatlesi in vitrina si crucile britanize desenate pe mai toate obiectele casnice la care te poti gandi, plus alte cateva.

Covent Garden a fost mult, mult timp piata de fructe. Incepand de pe la jumatatea secolului XVI, mai exact. Inceputurile negotului de fructe de aici se leaga de primul duce de Bedford, care se pare ca a fost o personalitate mai importanta decat mi-am imaginat prima data cand am dat cu nasul de statuia lui din Bedford Square. Se leaga, probabil si de cele doua companii ale Indiilor, care au facut mare parte din gloria imperiului colonial britanic si care au controlat comertul mondial si puterea politica efectiva din India, Africa si Americi timp de vreo 300 de ani.

Urcand pe Piccadilly spre Hyde Park, exista la un moment dat un indicator la dreapta spre Sheperd’s Market, un loc unde probabil se vindeau oi pana nu demult. Acest „nu demult” e destul de relativ, tind sa ii consider pe scriitorii secolului XIX „apropiati” in timp de noi, desi de fiecare data cand contemplu vechimea cladirilor londoneze sunt fascinat de cele care se pastreaza intacte de mai bine de 400 de ani, in timp ce in Bucuresti, desi se bucura de o istorie destul de zbuciumata, chit ca nu la fel de indelungata, cele mai vechi cladiri de care stiu abia daca depasesc 200 de ani (nu stiu de altfel nici una mai veche decat Hanul lui Manuc, in afara, evident, de Curtea Veche – in care stiu ca doar un zid mai pastreaza piatra de rau din vremea lui Tepes si a primei atestari documentare – si de biserici).

Cartierul dintre Piccadilly si Hyde Park se cheama Mayfair si, in ciuda numelui luminos, primele targuri tinute aici trebuie ca semanau mult mai tare cu bazarurile balcanice decat am indrazni sa ne imaginam. Daca evolutia orasului imaginata de mine e insa corecta, Mayfair s-a transformat probabil inaintea zonelor adiacente, si probabil odata cu extinderea orasului dincolo de zidul roman, cand aristocratia britanica a inceput sa isi deplaseze resedintele inspre vest, departe de zonele docurilor. Preluand traditia pietelor, targurilor si a balciurilor din zona, probabil ca obrazul subtiri al acestor domni si domnite au alterat-o intr-o directie aristocratica si au dat usor-usor cartierului reputatia aristocratica de care inca se bucura. Din targ de ciobani si de agricultori, Mayfair a evoluat probabil usor-usor catre targuri de flori, promenade traditionale si mai apoi pur si simplu in „balci al desertaciunilor”, asa cum l-a caracterizat domnul Makepeace Thackeray.

La inceputul secolului 18, in Haymarket aparusera deja cele doua teatre care domina si astazi strada, iar pana la sfarsitul secolului, ducele de Wellington a construit Apsley House in capatul din nord, dinspre Hyde Park, in locul care a fost multa vreme considerat „numarul 1, Londra”. E probabil ca prezenta unei personalitati atat de proeminenta cum a fost cea a ducelui sa fi catalizat o aglomerare de resedinte aristocratice de-a lungul Piccadilly Lane si cu siguranta a facilitat aici aparitia academiei militare din Burlington House si a clubului RAF, care a implinit de curand 100 de ani de prezenta in zona. Astazi, intre Hyde Park Corner si Green Park se inghesuie mai toate hotelurile al caror nume inspira lux: Hilton, Intercontinental, Sheraton si Ritz sunt doar cele care imi sar in ochi zilnic. 03:32