Fundraising

„Astazi ne-au ajuns bratarile din campania de charity care a inceput saptamana asta, pentru un ONG din India. In toate restaurantele din Europa s-au trimis cate 5.000 de bratari care trebuiesc vandute, noua ne-au trimis 15.000. Acum, voi puteti interpreta asta negativ, eu as vrea s-o interpretez pozitiv. Motivul pentru care ne-au trimis 15.000 a fost ca ei cred ca putem vinde 15.000. Si suntem, oricum, cea mai aglomerata locatie din Europa...” zice James. Mi-a placut tare mult cum a vazut problema aici si cum a stiut s-o prezinte. E din ce in ce mai complicat sa mentii motivati niste oameni supra-saturati de clisee motivationale.

„Vanzarile din tricourile seriei Jimmy Hendrix vor merge catre The Jimmy Hendrix Park Foundation, un ONG care incearca sa acorde mai multe sanse copiilor din medii sarace, in special prin facilitarea accesului la educatia muzicala.” A fost textul cu care ne-a fost introdusa seria, iar Rowanne a scapat un „Bloody kids!” care doar pe jumatate era in gluma.

Citeam intr-o revista frumos colorata un articol despre cat de agasante pot deveni uneori campaniile de strangeri de fonduri. Si e adevarat, devin foarte agasante, oricat de bune ar fi intentiile celor care le fac, oricat de nobila ar fi cauza si oricat de necesari ar fi banii. Cracked au rezumat fenomenul in cateva randuri extrem de relevante:

„So many people litter your timeline with links to charitable events. That's fine. That's great, but the cumulative effect of tweeting charitable links over and over is that we ignore you.Suddenly, everything's a good cause. Everyone needs help. Everyone deserves money. All could be true, but we'll never know if you're right or wrong becausewe couldn't keep up with the clicks and we stopped following you.”

Carlos a avut si el un punct de vedere care mi s-a parut foarte oportun: „Se fac strangeri de fonduri pentru Africa de zeci de ani. Cred ca am trimis pana acum in Africa miliarde si miliarde de dolari. Si daca nici asta nu-ti rezolva problema, atunci ce o s-o faca? Poate ca nu asa se face, poate ca nu asta e calea de urmat...”

N-am putut decat sa-l aprob si, oricat de neplacuta ar fi concluzia, sa ii cedez faptul ca asta e un fair point, cu aerul unui student de Oxford care-si bea cafeaua de dupa-amiaza ridicand degetul mic in sus.

Ce-o insemna asta, oare? Sa renuntam la strangerile de fonduri? Toate balurile de caritate sunt doar fatada si fasuri? Tind sa nu fiu de acord nici cu asta, avand norocul s-o cunosc pe Leslie Hawke si sa vad la prima mana cat de dedicata e, cat de pasionata in ce face si cat de activa e fundatia ei, Ovidiu Rom. Oare toti banii care merg catre mediile sociale sarace inseamna protectie sociala, transforma oamenii in asistati si ii obisnuieste sa traiasca din mila? Cred ca orice ONG-ist s-a confruntat cel putin o data cu dilemele astea.

Daca ar fi sa improvizez o solutie, as zice ceva de genul: e adevarat, nu trebuie dati bani nimanui. Pentru a schimba soarta unor defavorizati, pentru a produce intr-adevar o schimbare in bine notabila, toate actiunile de caritate trebuie facute la prima mana. Nu mi se pare ca are prea mare valoare gestul de a da o suma de care te poti oricum debarasa usor, iar apoi sa dormi linistit ca ai pus umarul la eradicarea saraciei. Sau a cancerului, sau a orice. Sunt bune si donatiile, vitale pentru multi care isi bazeaza activitatea exclusiv pe ele. Dar interventia in teren e esentiala. Mergi si dormi o noapte rece de ianuarie intr-un sac de dormit, ca homelessii de pe Piccadilly Lane, sau stai cateva zile cu copiii din Vizuresti, care dorm iarna cu cainii in pat, sa se incalzeasca, si atunci se va face declicul. Atunci e posibil sa incepem sa ne indreptam spre solutiile de durata, nu spre carpelile care se fac cu niste sume de bani injectate aiurea, cand si cand.

In prima zi, vanzarile de bratari au fost triple fata de norma zilnica si sunt sanse bune sa strangem mai multi bani decat obiectivul initial. 14:50