Cand am facut The Wall Walk m-am intersectat din nou cu ea, dar de data asta i-am alocat ceva mai
mult timp. De pe afisele de la intrare, aceste minunate pisanii tiparite pe A4,
dar si de pe placutele care marcheaza The Wall Walk, am aflat ca biserica –
infiintata initial ca manastire candva in prima jumatate a secolului 10 – se
afla chiar la prima poarta de intrare in oras, Aldgate. Poarta exista inca din
vremea reconstructiei romane a Londiniumului si avea sa fie principala intrare
in oras pana prin secolul 17. Aldgate este o pocire medievala a lui „All-gate”,
poarta pentru toti. Sau, la dracu’, poate All-gate e o pocire moderna a
vorbelor medievale. Iar acel „without” este antonimul lui „within” intr-un
context mult mai putin uzual acum decat se pare ca ar fi fost in evul mediu. Sfantului
Botolph nu-i lipsea, asadar, nimic, pur si simplu manastirea care-i purta
hramul a fost infiintata in afara zidurilor orasului, chiar langa poarta
principala.
Avand un astfel de
amplasament strategic, e de la sine inteles ca manastirea a avut un rol
important in evul mediu, fiind ultima oprire a multor calatori care veneau cu
diverse treburi in Londra. Probabil ca zidurile bisericii inchid in ele multe
povesti de viata pe care n-o sa le mai afle nimeni. Desi interes e clar ca
exista, in Biserica se vindeau carti despre istoria de 1000 de ani a locului.
Sfantul Botolph, din
cate se pare, e un echivalent britanic al Sfantului Christopher, protector al
calatorilor. O alegere oportuna de hram a acestei biserici care, martora la
atatea schimbari de rit, a hotarat sa nu se mai inchine nici unei religii, ci
de-a dreptul lui Dumnezeu. „All inclusive church” isi spune biserica si, desi
respecta – pe cat imi dau seama – ritul anglican, abordarea fata de
multitudinea riturilor e, cel putin declarativ, una foarte echilibrata. Ceva de
genul „intelegem ca in ziua de astazi biserica a ajuns sa capete un rol mai
degraba periferic in vietile oamenilor. Mai intelegem si ca, dupa multe
zbuciumuri istorice, in momentul de fata biserica se afla intr-un cartier in
care majoritatea populatiei e formata din arabi si evrei. Cu toate astea,
incurajam pe toata lumea, crestini de orice rit, necrestini, oameni de afaceri
sau atei sa ne calce pragul. Aici vor gasi tot timpul o oaza de liniste, un loc
in care isi pot servi in liniste masa de pranz, se pot ruga cum cred de
cuviinta sau pot dialoga cu sine insusi dupa pofta inimii. Biserica este aici
sa serveasca pe toata lumea.”
St. Botolph without
Aldgate contine „cea mai veche orga inca functionala din Anglia”, care dateaza
din 1704 si la care se canta, ca in majoritatea bisericilor, de 3 ori pe
saptamana. Veche si pretioasa, fara indoiala, orga respectiva, dar personalul
bisericii chiar m-a invitat sa ma duc s-o studiez mai de aproape. Nimic nu e
supravegheat in biserica, increderea pe care o au in oameni e absoluta. Cine
vrea sa cumpere o carte, e rugat sa puna banii in cutia de alaturi, nu exista
nici un vanzator. La fel si cu lumanarile sau cu revistele. Partiturile pentru
orga stau alaturi de instrument, pe o lavita. Biblioteca bisericii n-are bibliotecar,
e la dispozitia oricui, oricand. Am facut poze prin toate ungherele bisericii
si nimeni nu m-a intrebat nimic, nici cand am intrat in camerele dedicate
personalului.
Cat despre
personalitatile care au trecut pragul bisericii? Eh, o nimica toata. Geoffrey
Chaucer, care locuia chiar langa Aldgate, era enorias aici. Aici a fost botezat
Daniel Defoe. Samuel Pepys obisnuia sa vina des. In secolul 17, Sir Isaac
Newton locuia chiar vis-a-vis. 15:21
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu