duminică, 19 februarie 2012

Punk 4 life


Lumea se aranjează uneori în faţa mea ca o scenă pe care se joacă o piesă cu multe tâlcuri, lecţii gratuite oferite inopinant şi din care de fiecare dată învaţ mai puţin decât trebuie.

Vineri noapte şi obişnuitul autobuz pe care îl iau de lângă Piccadilly Circus. La Charing Cross se urcă un tip cu o creastă punk înaltă, stufoasă. Neagra. Nu-mi plac crestele de punker. De fiecare dată când văd o tunsoare mohawk mă gândesc la bancul cu moşul şi papagalul. Iar pe cei care le poartă îi descalific de la multe lucruri.

La St. Paul’s un tip beat se împleticeşte şi cade peste două fete aşezate pe scaunele de lângă uşa de la mijloc. Îşi cere scuze şi se ridică, încercând să se stabilizeze pe picioare. Punkerul îi cedeaza locul lui, în buzunarul de la mijloc, rezervat pentru cărucioare. Cel mai bun loc de stat în picioare. Brusc, betivul cade în genunchi şi începe sa plângă. Convulsiv. Apoi incepe să se lovească cu pumnii în cap. “Ah! Somebody kill me! Somebody just fucking kill me!” Hohote de plâns.

În mod normal, n-aş fi reacţionat nicicum la o astfel de scenp. Nici n-am făcut-o. M-am obişnuit deja prea tare cu localnicii beţi care se dau în spectacol în fel şi chip, mai ales în week-end, după miezul nopţii. Consider că e un fel de obicei al locului. Ploaia pe care o aştepta Travis Bickle nici măcar n-are ce spăla.

Punkerul din poveste se întoarce spre individ şi îl opreşte din a se mai lovi. Apoi încearcă să-l ridice pe individ in picioare şi se dezechilibrează amândoi. Fetele peste care betivul căzuse îi cedează locul, rugate de punker. Lumea începe să se tragă spre spatele autobuzului.

“Are cineva un şerveţel?” întreaba punkerul. “Şofer, opreşte puţin la următoarea.”, mai strigă după ce primeşte şerveţel, încercând să-l calmeze pe beţiv.

“Amice, hai să ne liniştim puţin. Cum te cheamă?”
“Derek.” “Ei, Derek, ia zi, pe unde stai?” “Aldgate.”
“E in regulă, şi eu cobor la Aldgate” zice fata care dăduse şerveţele. “Pot să-l duc eu acasă.”
“Totul în regulă acolo în spate?” întreabă şoferul.
“Da, da, putem să-i dăm drumul.” Şi multă muncă de lamurire până la Aldgate. Răbdare, atenţie, disponibilitate şi calm demne de o cauză mai bună.

“Great, you’re a champ” îi face un semn prietenesc punkerului un individ care cobora.
“Just doing my best, man.”

La Aldgate, autobuzul opreşte 10 minute. Fata se ţine de cuvânt şi-l ia pe beţiv cu ea. Dispar amândoi în noapte. Punkerul coboară şi începe să-şi ruleze o ţigară.

That was great, back there”, îi zic. “You’re a hero
It was nothing, man.”, răspunde pufăind.

Jumătate sârb, jumătate indian. A fost la Belgrad de multe ori, şi-ar dori să vadă New Yorkul. “I’ll just walk from here. Nice meeting you. Nice conversation on the night bus” a zis înainte de a coborî. 01:28

Un comentariu:

Alex spunea...

Oamenii ca el ne fac pe noi sa devenim oameni ma buni si ne dau lectii de morala :)