Vivat Academia!

Exista o idee repetata obsesiv in presa romaneasca: aceea ca facultatile trebuie sa se adapteze pietei muncii, sa produca, adica, fix atatia studenti de cati are nevoie patria. Pentru ca, nu-i asa?, la ce bun sa producem in fiecare an cateva mii de ingineri pe an daca se inchid fabrici? La ce folosesc cateva mii de economisti pe an in vremuri de recesiune economica? Si tot asa. Traian Basescu a intrat in folclor cu declaratia lui inepta despre nevoia tarii de strungari si inutilitatea filosofilor.

In acelasi timp, ma amuza cand citesc articole in care profesori universitari sau oameni care activeaza in mediile acadamice incearca din rasputeri sa gaseasca justificari sau argumente pentru existenta domeniilor sau uneori chiar a facultatilor lor. La filosofie sunt in mod special spectaculoase tentativele astea. Cam de cati filosofi o avea nevoie piata muncii intr-un an?

Atitudinea asta e propagata cam la toate nivelele sociale. „Ce sa faci mama tu cu filosofia/istoria/chimia etc.? Mai bine te faci doctor! Sau dai la drept, ca uite astia din politica cati bani castiga!” „Eu am dat la ASE, la finante-banci, ca se castiga bine in banci.”

E oarecum natural, pana in urma cu mai putin de 200 de ani romanii erau o natie cu o mare majoritate de analfabeti. Primele universitati romanesti, rezultate ale eforturilor unor vizionari, au aparut mai degraba ca o incercare de a recupera la toate nivelele decalajul dintre Europa occidentala si tarile romane, intrate in hora modernismului foarte, foarte tarziu. Aveam, asadar, nevoie de „profesionisti”, de oameni cu o formatie si cu o educatie specifica anumitor structuri si anumitor institutii care ar fi format statele romanesti in felul la care aspira intelectualitatea vremii. Pionierat cu aer de apostoloat, sa faci asta intr-o tara eminamente agrara, in care orasele erau doar niste sate mai intinse, cu targ.

Pe aici, am inceput sa dau de o mentalitate nitel diferita legata de rolul si rostul universitatilor in societate. Spune-i rectorului de la Christ Church College din Oxford, care afiseaza cu mandrie la intrare inscriptia „750 de ani in slujba educatiei” despre cum trebuie sa formeze oameni pentru nevoile pietei muncii, sa vezi cam cat de tare rade de tine. Ce nastrusnica trebuie ca i s-ar fi parut lui Platon, fondator al insusi conceptului de academie, treaba asta cu piata muncii. Si ce se formeze, entelehisti?

Nu mai departe de acum 30 de ani, spunea Jo Wolff, profesor de filosofie la UCL, ideea asta cu a face o facultate pentru a obtine un loc de munca mai bun pur si simplu nu exista. Bine-bine, pai si atunci ce rost au universitatile? La ce bun sa le mai avem? Doar pentru a avea o clasa sociala neproductiva, apta de munca dar intretinuta de restul societatii si care se ocupa doar de chefuri si bancuri deocheate, si asta inca de pe vremea Carminei Burana?

N-am un raspuns prea clar la intrebarile astea. Mi se pare insa ca n-ar fi complet deplasata o metafora cu plantarea unui copac. Fructul pus in pamant poate parea irosit daca ne gandim doar la urmatoarea masa, dar pentru cine vede mai departe de atat, roadele fructului pus in pamant ne vor putea hrani inestimabil mai mult decat ar putea-o face fructul singur.

Universitatile par a fi aici – si pare destul de in regula ca asta sa fie rolul lor – centrele care conduc cercetarea si dau directia dezvoltarii stiintifice a societatii. Niste think-tank-uri avant la lettre. Niste asociatii ale celor mai bune creiere, ceea ce le da un aer oarecum ezoteric. Mi se pare doar mie, sau in Romania conceptul de „universitate” si conceptul de „cercetare” sunt mai rupte decat ar trebui?

„Calitatea cercetarii de maine depinde de calitatea invatamantului stiintific de azi” scrie pe peretii de la UCL. Suna important. 12:47