vineri, 10 februarie 2012

Iarna dinlauntru

A fost o perioada destul de friguroasa prin Europa, inceputul asta de februarie. Si pe-aici a fost frig, desi temperaturile au fost constant cu 15-20 de grade peste ce a fost in Romania. Iar zapada a cazut mai mult ca moft, in nici un caz n-au fost cantitatile masive de la noi. In tot cazul, 3-4 grade sub 0 tot frig inseamna, si tot nu te mai indeamna la iesit din casa. Cam de-asta am luat o pauza de la trekkingul urban pe care il fac de obicei prin orasul asta.

De fiecare data cand e frig ma gandesc la oamenii fara adapost. Ma gandesc, si ma cuprinde cel mai urat soi de frustrare, acela in care realizezi ca nu poti face nimic pentru a schimba lucrurile. Prin Londra sunt mai putini oameni care dorm pe strazi, dar sunt totusi destui. Cred ca daca un om ajunge in strada cel putin o parte din vina ii apartine. Mai cred ca niciodata vina nu e in totalitate a lui. Iar diferentele dintre homelessi nostri si homelessi lor vin pe fondul acestui set de conditii obiective care duc la aceasta situatie.

In Romania, oamenii care ajung in strada sunt ba escrocati (ori de indivizi care profita de hibe legislative, ori chiar de sistem – cred ca povesti cum au fost Caritas si FNI au lasat multi oameni in strada), ba respinsi de familii sarace care nu-i pot sustine. Mai e si cazul, extrem de nefericit, al copiilor, ori nascuti in strada, ori abandonati de la varste foarte mici. Cel mai dramatic e ca in Romania nimeni nu prea face nimic pentru ei. Poate ca in ultimii ani adaposturile pentru saraci au inceput sa mai miste cat de cat, dar e oricum prea putin pentru cat e nevoie. Directiile de asistenta sociala ale statului n-au bani, iar ONG-urile se orienteaza spre cauze mai vandabile.

In Anglia nu cunosc fenomenul la fel de bine (ah, nu ca as fi vreun expert in cum se desfasoara lucrurile la noi, doar ca m-a interesat mai tare), dar am impresia ca oamenii ajung in strada din motive oarecum diferite. Legate mai degraba de abuzuri de droguri si/sau alcool, lipsa de educatie si altele din zona asta. Iar pentru cei fara adapost se face aici mult mai mult decat in Romania. In primul rand, sectorul ONG-istic aici mult mai puternic, desi se confrunta cu aceeasi problema: oamenii care dorm pe strazi nu sunt deloc o cauza vandabila. Sunt in schimb foarte impresionat de activitatea pe care o desfasoara bisericile. Indiferent de rit, fiecare biserica incearca, dupa puteri, sa faca ceva pentru categoriile defavorizate. In fiecare biserica in care am intrat am vazut postere facute sa creasca nivelul de constientizare al problemei oamenilor strazii si cutiuta a milei special pentru ei. Si asta mi s-a parut o treaba interesanta. Mai multe cutii ale milei in fiecare biserica, sa dea fiecarui enorias posibilitatea sa aleaga cauza la care vrea sa contribuie.

Cand am fost la manastirea Duminica Sfintilor Romani, in decembrie 2010, unul din cersetorii din poarta bisericii mi-a spus ca l-a rugat pe popa sa-l lase sa doarma in biserica. „Te-as lasa”, a zis ca i-a raspuns popa, „dar asta nu-i casa mea, e casa lui Dumnezeu.” Destul de corect, mi-am spus.

Saptamana trecuta, cand am fost pe Charing Cross, m-am oprit si intr-o biserica de pe Picadilly Lane. St. James’ Church, biserica anglicana, opera a omniprezentului Sir Christopher Wren. Ca toate bisericile centrale din Londra, si asta are o istorie foarte bogata. Am indraznit sa intru doar dupa ce am fost invitat, si atunci doar cu sfiala. Ca in biserica, deh. Omul care m-a invitat (si care matura inauntru) avea chef de vorba. Asa ca a inceput sa ma descoasa despre Romania, in timp ce eu incercam sa scot de la el cat mai multe povesti despre biserica. La un moment dat, vorbind despre conceptia lui politica de centru-stanga, care am impresia ca predomina in randul englezilor, mi-a spus ca nu e corect ca unii oameni sa aiba foarte multi bani in timp ce oameni „ca astia” exista. Cand a spus „oameni ca astia”, mi-a aratat homelessii care dormeau pe bancile bisericii. Nu-i observasem pana atunci. Cand am iesit, m-am uitat bine la ei. Erau 6 oameni, dormea fiecare pe cate o banca. Unul dintre ei avea si un caine. Cred ca si biserica aia tot casa lui Dumnezeu era, doar ca Dumnezeul lor o fi mai ospitalier... 12:38

4 comentarii:

mihai.onofreiciuc spunea...

Salut, informatiile despre sistemul protectiei sociale in Romania sunt direct de la sursa?

Leonard Bacica spunea...

Ce informatii? Ce sursa?

mihai.onofreiciuc spunea...

Buna ziua,

Informatiile "Mai e si cazul, extrem de nefericit, al copiilor, ori nascuti in strada, ori abandonati de la varste foarte mici. Cel mai dramatic e ca in Romania nimeni nu prea face nimic pentru ei. " privesc "sistemul protectiei sociale".

Ati vazut dumneavoastra direct ceea ce se intampla?

Cu stima!

Leonard Bacica spunea...

Abia acum imi dau seama ca am ramas dator cu raspuns aici. Am gasit in Romania si oameni sincer dedicati asistentei sociale si am stat de vorba cu ei. Si privati, si in cadrul DJAS-urilor. Dar in Romania nu avem pusa la punct o infrastructura care sa faciliteze accesul acestor oameni la fonduri cu care sa poata sa-si duca proiectele la capat.

Strict despre copiii abandonati, am doi prieteni care voluntariaza intr-un astfel de centru in Bucuresti. Se face ceva, exista vointa, dar e prea putin fata de cat e nevoie.