duminică, 12 februarie 2012

Marx si englezii


Intr-o zi, la metrou, am vazut pe locul de langa mine o revista abandonata. E un obicei nu numai natural, de a trece ziarul gratuit in metrou dintr-o mana in alta, ci si incurajat pe aici. Revista asta nu era gratuita, costa o lira, dar fostul proprietar considerase probabil ca si-a recuperat investitia, sau ca nu merita efortul de a o pastra. Se cheama Workers si este publicatia lunara a Partidului Comunist Britanic. Cand am vazut asta, am avut deja o prima reactie adversa, un prim impuls de respingere. Odata aceasta reactie organica depasita, mi s-a parut foarte ciudat si foarte anacronic sa existe un Partid Comunist Britanic. Amintiri – directe si construite – mi s-au invalmasit in minte. Cand am inceput sa o citesc m-am simtit ca un om care-si infrunta niste frici puternic reprimate.

In spiritul sistemului pe care il reprezinta, revista are o coperta cenusie si un indemn categoric pe coperta: Out of the EU! Rebuild Britain!

Asta ar insemna ca sunt de acord cu puterea, mi-am zis. Ciudat lucru, sa vezi un partid comunist intr-o tara capitalista sustinand puterea. Textul editorialului zice asa: „Cameron vetoed the proposed treaty, the first good thing he has done, in a bid for voter popularity. Whether he meant it or not, it’s a big step towards our being free of the EU. The British people do not want to be in the euro, nor in the EU.” Voi cam cate lucruri vedeti gresite in textul asta? Nici Romania n-a vrut sa stea 50 de ani in comunism, dar uneori marelui Spirit Universal putin ii pasa ce vrea unul si altul.

Altfel, sunt doua mari directii pe care sunt scrise toate articolele: nejunsurile putredului sistem capitalist si imperialist si lupta de clasa. Asezonat cu ceva laude la adresa generalissimului si a maretului vis care a fost Uniunea Sovietica. Pentru ca probabil oamenii astia au un partid cat se poate de serios, care candideaza la alegeri si vrea adepti, subiectul principal sunt sindicatele, si diverse victorii locale ale uniunilor de angajati in fata patronatelor asupritoare.

Idee cu priza la public, evident. Si chiar valida la prima vedere. Pentru ca intr-adevar, dupa cum bine a observat Marx, intr-o piata libera valoarea are tendinta sa se coaguleze in cateva puncte controlate de un numar relativ restrans de indivizi, ceea ce poate duce la o distributie a puterii de decizie atat de disfunctionala incat ameninta chiar supravietuirea majoritatii populatiei. Si cand a spus-o Marx, comunismul parea cea mai de-a dreptul solutie: distributia uniforma a proprietatii asupra bunurilor si a mijloacelor de productie, puterea proletariatului (adica a majoritatii direct-productive) sa fie forta motrica a societatii.

N-a durat insa prea mult sa apara hibele acestui sistem, si Marx a apucat sa le vada inca din timpul vietii (exista, se pare, o intreaga literatura pe marginea afirmatiei lui Marx cum ca el nu e marxist). Ingrozitoarea epoca pe care natiile din spatele cortinei de fier au trait-o in timpul razboiului rece a aratat cu varf si indesat hidosenia punerii in practica a comunismului. Si citind revista asta m-am simtit ca si cum as privi inapoi spre un trecut la care nu vreau sa ma mai uit.

Si-atunci, nu exista o solutie pentru echilibrarea raportului de forte in societate? Este capitalismul cea mai buna forma de organizare economica a societatii? Hm.

Capitalismul, as zice – parafrazand o vorba a lui Dan Condurache despre democratie, e cea mai buna din alea proaste. E clar ca e un sistem mai bun decat comunismul si la fel de clar ca e un sistem imperfect. La frica (intemeiata) ca polarizarea economica duce la saracia majoritatii, capitalismul raspunde cu sistemele de protectie sociala, dar cu stimularea concomitenta a dorintei de realizare economica, cu incurajarea consumismului. E o treaba de fapt mult mai complexa decat si-ar avea locul aici sau decat m-as pricepe eu s-o descriu, dar ideea de baza este ca polii de putere cedeaza mai mult sau mai putin voluntar, dar in tot cazul, din proprie initiativa, o parte din aceasta putere tocmai in scopul mentinerii unei structuri cat mai stabila a societatii. De aici se poate sari usor la vise frumoase de genul distributie a bogatiei, crestere comuna, competitie cu suma pozitiva... dar ma opresc, si-asa ma acuza lumea ca-s idealist. 23:06

2 comentarii:

Anglofil spunea...

Hah, si eu am zis la fel cand primul curs la masterul pe care l-am facut a fost despre Marx, desi omul n-a scris nici un rand despre sport.

Cand mai ai o duminica libera, poti sa treci pe la Highgate Cemetery, unde e inmormantat. Ma rog, asta dupa ce bati centrul si o sa ai chef de ceva off the beaten path...

Ah si pe piatra funerara scrie, I kid you not: WORKERS OF ALL LANDS UNITE.

Leonard Bacica spunea...

Haha, am fost prea turist pana acum, este?

Habar n-aveam ca Marx e ingropat in Londra, multumesc pentru pont. Daca mai ai, mai da, patria iti va fi recunoscatoare.