Press coverage

A fi profesionist in Londra (I): Management, Consultanta si Antreprenoriat, 2012-02-01, Pitcher & Piano, London, United Kingdom

Am ajuns la Pitcher & Piano puţin după 6 jumate. Diana şi Irina erau deja acolo, şi nu mai era mare lucru de făcut. Diana s-a ocupat impecabil de organizare. Aşa că până după 7, când au început să vină participanţii, am putut să studiem puţin localul.

Pitcher & Piano e o crâşmă în apropiere de Holborn, pe Kingsway spre Strand. La ora la care am ajuns noi era plin de indivizi in costume, genul cu joburi in City, oameni despre care îmi place să-mi imaginez că sunt atât de căsătoriţi cu munca lor pentru companii obsedate de profit încât preferă să-şi piardă orele libere făcînd networking cu colegii mai degrabă decât să se întoarcă acasă. Viaţa lor personală este o spoială lipsita de conţinut, iar rata divorţurilor în Europa occidentală bate la 50%. Vedeţi ce-am făcut aici? Aceasta se cheamă o prejudecată. Prejudecaţile sunt foarte utile pentru că iţi economisesc timpul pe care l-ai pierde cu a înţelege cum stau lucrurile de fapt.

Locul se vrea select, ca pentru oameni care câştigă bine, ca să poată să justifice preţurile mari. Arată rezonabil, se vede că a fost gândit ca un salon victorian. Mi-au placut în special candelabrele mari, cu multă sticlă. Dar nu prea are identitate. Nici pian.

Odata ce a inceput să apară lumea mi-am dat seama că nu mi-am facut suficient temele şi că ştiu prea puţine despre vorbitori, cei care urmau să fie vedetele serii. Din fericire structura întalnirii a fost de aşa natură încât i-a făcut să vorbească despre ei inşişi, aşa că cercetarea s-a făcut in situ.

Mi-am dat seama de câteva lucruri pe care nu le-am avut şi care în opinia mea ar face acest gen de evenimente mai productive:

• O foaie printată cu descrierea întâlnirii şi cu lista de participanţi, pentru nepregătiţi ca mine;
• Un desfăşurător şi o structură clar definită. Chiar dacă o vrem informală, lucrurile astea fluidizează mult interacţiunea intre cca. 15-20 de oameni care nu prea se cunosc între ei;
• Un mic fond de protocol, pentru a cărui necesitate am tot mai multe argumente. Rămân la părerea că cele 5 lire ar trebui să fie taxă de participare, nu depozit;
• O minimă amplificare (laptop, microfon de 10 lire si boxe de 20) care să ne permită să vorbim natural şi să mai bruieze din intervenţiile inoportune ale sălii. Ah, nici înregistrări n-ar strica.

Cred că mai sunt. Dar pentru toate aceste minuscule neajunsuri, Diana a compensat cu vârf şi îndesat, improvizând cea mai mare parte din etapele necesare la o conferinta serioasă. Mi-a plăcut in special fermitatea unora din interventii, semn al unei moderări foarte bune, mai bună decat la evenimente de amploare mult mai mare.

Celor doi vorbitori li se cuvin foarte multe mulţumiri că şi-au dat acceptul pentru o astfel de iniţiativă. De la ambii sunt foarte multe de invăţat. Mi-a plăcut complementaritatea poveştilor lor de viaţă. Interesele mele in memetică şi teoria mitului m-au făcut să-mi placă foarte tare metafora vulturului rătăcit printre găini pe care ne-a dat-o Ioan. Aş fi vrut să aud mult mai multe lucruri de la Adina, dar am fost bulversat de modul succint în care mi-a răsturnat paradigma în care priveam consultanţa. „Analize” mi-a spus. „Asta facem, analize.” De la cultură organizaţională şi studii sociale a trebuit să mă mut tocmai hăt, la cibernetică şi statistică. Am şi uitat de cartea ei. Noroc c-a promis că mai vine. 01:41