Personal nu prea
sunt fan al conceptului (trupe care concureaza in etape eliminatorii pana in
finala, iar marele premiu este deschiderea festivalului Hard Rock Calling din
Hyde Park). La a doua editie a Romanian Music Awards (prin 2005, parca), l-am
auzit pe Pittis zicand ca el e de principiu impotriva oricarui fel de
competitie muzicala si ca unicul premiu cu care e de acord e cel pentru
intreaga cariera. Mi se pare ca Pittis doar a pus atunci in cuvinte o idee de a
carei evidenta sunt convins: orice apreciere estetica e subiectiva, nu se pot
trasa criterii obiective pentru a hotari daca o trupa e mai buna decat alta si
orice aspect cuantificabil al muzicii este irelevant din punct de vedere
axiologic. Pot sa accept ca exista o serie de masuratori care conjugate sa
ofere o indicatie despre valoarea obiectiva a unei piese sau a unei trupe, dar
nici nu stiu sa existe asa ceva, nici nu cred sa merite.
Pentru trupele care
participa, GBOB e o ocazie foarte buna de a se face cunoscute, iar sansa de a
canta la Hard Rock Calling suna colosal. Sper sa am ocazia in vara sa ma
conving daca e intr-adevar asa.
Am vazut in seara
asta 3 trupe:
June’s Kaleidoscope
e un mix international cu membri din multe locuri, din Brazilia pana in
Germania. Ei se autocategorisesc ca un indie nu-jazz, mie mi s-a parut un
pop-blues cu ceva influente traditionale sud-americane. Daca world music
inseamna muzica facuta de profesionisti dar cu influente traditionale ale unei
anumite zone, atunci JK ar putea fi asimilati in zona asta. Mi-a placut vocea
fetei care era lead si clape, dar cred ca daca nu renunta la numele asta
hipsteresc n-or sa ajunga sa concerteze mai departe de Control sau locuri de
gen. Nu stiu ce vor, si nu stiu daca asta e o virtute in vreun sistem, dar
banii nu prea sunt grozavi si e greu sa treci la profesionisti in felul asta.
INtuition e un
boyband de pusti cu care, vazandu-i pe scena, am avut un mic moment „early
Beatles”. Par a avea o minte mageriala buna in spate, cu look-ul lor studiat,
de baieti buni in jeans si sacou, frezati regulamentar si cu tricouri la fel,
cu numele pe piept. Muzica e un brit-pop tipic, in gramada cu Pulp, Blur et al.
Doar ca mai slaba. Dintre cele trei, a fost destul de clar ca INtuition au cel
mai lung drum de parcurs pana la a imparti scena cu Bon Jovi sau Rod Stewart.
Mordecai au venit cu temele
facute cel mai bine. Au impartit fluturasi, au fost draguti cu toata lumea, au
avut echipa care sa ii filmeze si sa-i pozeze si au avut cel mai voluminos
backline. De cantat canta un soi de heavy metal comercial, daca asociatia asta
de cuvinte e posibila. O muzica destul de atipica pentru ce canta si ce asculta
englezii, pe cat imi dau seama. Mie mi-au amintit de anii de regie in care
chitaristi fabulosi se nasteau in fiecare an si fiecare camin avea cel putin
cativa. Trupele se faceau si se desfaceau cam cu fiecare concert iar o cantare
intr-o crasma din centru era considerata implinire carieristica. Mordecai au
cam acelasi fel de sinergie, mult entuziasm si un aspect de fratie, imagine ce
se vrea de rockeri, dar rockeri de moda noua, care cedeaza locul in metrou, dau
cu buna ziua si se parfumeaza cu Calvin Klein. Gaura din tricou, pletele si
barbile sunt doar de show. Pentru ca e greu sa ai succes astazi daca fumezi
tigari care ar putea contine si altceva decat tutun in drum spre tribunalul
care te audiaza pentru o bataie in bar, cum facea Keith Richards in `75. Dar
una peste alta juriul a avut dreptate cand le-a spus ca „se indreapta spre ceva”
si probabil ca a fost corecta decizia ca ei sa fie castigatorii serii. 02:39
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu