joi, 9 februarie 2012

Harry Potter si Reteta Succesului

Dupa ce am vazut primele 4 parti din Harry Potter la vremea aparitiei lor, mi-am cam pierdut interesul pentru serie. Nu de altceva, dar se cam intampla acelasi lucru. Harry pleaca la Hogwarts, se intampla ceva, apare o amenintare disproportionat de mare pentru ca Harry sa-i faca fata (de obicei ceva legat de Voldermort) iar pana la urma Harry iese invingator.

E o reteta grozava pentru un serial, dar de la niste lung-metraje cu buget atat de mare ma astept la ceva mai multa imaginatie. Sau, cine stie, poate nu, pentru ca in momentul in care a incercat sa vireze putin pe langa drum, si au inceput discursurile despre Cel Ales si faima lui Harry Potter incepuse chiar sa ma deranjeze. Ce e asta, un Matrix de 16 ore?

Ultimele 4 parti din Harry Potter le-am vazut in ultimele vreo doua saptamani dintr-un singur mare motiv: sa inteleg memeurile cu Severus Snape de pe Lolsites. M-am prins ca Severus a fost indragostit in secret de cineva, nu m-am prins de cine. M-am cam dezumflat cand am aflat, speram la ceva mai spectaculos.

Dar pana la urma, desi au durat cu totul aproape noua ore, a meritat sa vad si ultimele 4 filme din serie. In special ultima parte, a fost destul de spectaculoasa. Era oarecum evident, pana la ora aparitiei filmului Harry Potter devenise deja un fenomen global si un personaj intrat adanc in pop-culture. Asa ca trebuiau sa pregateasca ceva mai special pentru final. Oricum, pentru cat de mult a bagat in sperieti pe toata lumea Voldermort, felul in care a murit n-a fost cine stie ce. S-a dezintegrat ca prostul... nu tu o pocainta mica, nu tu iertarea pacatelor, nu tu crescut nasul la loc... nimic.

Mi-a placut atmosfera luminoasa din final, un soi de promisiune a lui J.K. Rowling ca gata, de data asta e pe bune, nu mai continuam. Desi ar mai putea. Dincolo de cat de evident e pe alocuri ca n-a inceput cu o idee clara de desfasurare a actiunii de la prima carte si ca a improvizat mult pe parcurs, J.K. Rowling are marele merit de a se fi nimerit la confluenta unui complex de factori care i-a castigat un loc comfortabil in istoria literaturii. Harry Potter e un ciclu literar construit dupa o reteta clasica si foarte simpla. Numai ca nu intotdeauna cand gatesti dupa reteta iti ies mancarurile ca lui Jamie Oliver. Uneori ai pus cateva grame de condimente in plus, alteori ai uitat mancarea in cuptor 10 minute in plus... tanti Rowling a gatit Harry Potter exact cum trebuie. Un mix bun de adolescenti normali, erou de o verticalitate de poveste, creaturi din bestiarul fantastic, lumi de basm si lupta intre bine si rau care nu da gres niciodata, lasate sa dea in clocot timp de vreo 10 ani. Iar la final, stie si Tamango, si toate femeile din lume: binili invinge!

O chestie care s-a schimbat in felul in care am vazut aceste ultime 4 episoade din Harry Potter, si care mi l-au facut mai simpatic, au fost decorurile. Dintr-o data am inceput sa recunosc locurile prin care umbla Harry, London Bridge, Westminster, Big Ben... Am fost pe Shaftesbury Street, chiar daca n-am gasit magazinul de baghete magice al lui Ollivander, si am fost in King’s Cross Saint Pancrass, desi n-am incercat sa vad daca peronul 9 ¾ e pe bune. Nici Hogwarts nu l-am gasit inca, dar probabil pentru ca n-am ajuns inca la Pinewood Studios. E placut sa te plimbi prin Londra si sa te simti parte a atator lumi de poveste. Dickens, Chaucer, Defoe, Pepys, Shakespeare, mai nou si Harry Potter. Noi dezavuam cam mult capitala, iar cand scriitorii nostri ii creaza un imaginar care s-o puna in valoare (Eliade, Arghezi, Cezar Petrescu etc.) avem grija ba sa marginalizam scrierile lor despre Bucuresti, ba sa distrugem locurile pe care ei le incarca de simboluri. Eventual sa le acoperim cu PVC.

Revenind la Harry Potter, cred ca prefaratul meu ramane episodul cu Pocalul de Foc, fie si numai pentru scena de la inceput, cu stadionul de quidditch, de-a dreptul spectaculoasa, mai ales cand se desfasoara pe panza de cinema. Si Camera Secretelor mi-a placut, episod care-l apropie pe Harry Potter de folclorul romanesc. Avem phoenix, avem vasilisc, avem aspida. 20:15

2 comentarii:

Oana spunea...

Bine scris. Clasic concluzionat, nimic suprinzator. Doar un lucru sa-ti mai spun:
Finalul a fost scris de la bun inceput, deci scara improvizatiei a fost mai putin larga decat ti-ai imagina. Dar pentru asta trebuie sa citesti cartile, care te vor contrazice cu argumente mai mult decat solide (magice ar spune fanul din mine)in prvinta imaginatiei care ti-a inselat asteptarile. Nu face tocmai tu greseala de a cadea in capcana celui care a vazut filmul, nu a citit cartea si se hazardeaza cu comentarii nu tocmai bine documentate! In rest, subliniez, foarte bine scris! Bravo.

Leo spunea...

Cum ziceam, cam multe pagini in cartile alea. Sunt convins ca au de oferit mai mult decat s-a vazut pe film, dar nu stiu daca pentru mine. Multumesc pentru aprecieri, oricum.