Ultima campanie
electorala de care imi amintesc este cea de la alegerile prezidentiale din
2009, cea in care Geoana s-a incoronat presedinte pentru o noapte si a pierdut
in buna masura din cauza unei nopti relaxante pe care a petrecut-o in compania
lui Sorin Ovidiu Vantu. Dar in general politica si mai ales campaniile
electorale au ajuns sa insemne pentru mine o serie de acuze, spurcaciuni si
balacareli la limita cenzurii legale, uneori chiar dincolo de ea, dar in tot
cazul mult dincolo de limita bunului simt.
E clar ca intr-o
campanie electorala presa are un cuvant foarte greu de spus, fiind practic singurul
canal prin care informatia, asa deformata cum e ea, ajunge la public. Pentru ca
in Romania coruptia e omniprezenta, corupta e si presa. Si chiar cand nu e, in
rarele situatii in care un ziarist scrie sincer si cu buna credinta, nu poate
scapa de banuiala partizanatului politic interesat. Astfel, corupta de
interesele prietenilor politici ale patronilor ei, presa devine doar un
instrument si un camp de lupta intre partile care se infrunta in alegerile
pentru care se face campanie. Iar cea mai buna sansa pentru o informare
adecvata a cititorului este sa afle culoarea politica a ziaristului si apoi sa
integreze informatia primita in acest context si sa decanteze propaganda.
E un exercitiu
dificil, pentru ca mintea umana are tendinta sa asimileze informatia in feluri
care raman misterioase pentru posesorul ei. De exemplu, din titlul „Basescu a
lovit un copil”, e natural sa percutezi in primul rand la informatia strict
continuta in titlu. A pune asta in context, a socoti care au fost posturile sau
ziarele care au difuzat informatia, cui apartin, care e sursa, care este scopul
declarat si scopul ascuns al acestei informari si tot asa e un efort
suplimentar. Numai a realiza necesitatea lui e lucru mare si cred ca cei care o
fac sunt minoritari.
Pe 3 mai, in Londra
sunt alegeri pentru primar. Acum e campanie electorala. Am vazut cateva
postere, am primit cativa fluturasi, dar nimic prea mediatizat. Fetele
candidatilor le stiu doar din ziare, care se straduiesc sa acopere cat mai
deplin si din cat mai multe unghiuri importanta alegerilor si profilul
candidatilor. Dar ca rezident in Londra pot sa votez. M-am inscris online, a
fost nevoie doar sa trimit un formular completat si semnat la primaria locala.
In Bucuresti n-am putut pana acum sa votez pentru primar pentru ca, in ciuda
celor 13 ani petrecuti acolo, adresa din actul de identitate nu e in Bucuresti.
London Evening
Standard e cel mai citit ziar londonez si principala mea sursa de informare in
ce priveste viata cetatii. Infiintat in 1827, ziarul a avut si el suisuri si
coborasuri, e detinut de un rus si si-a facut auto-critica la un an dupa
campania pentru primar al Londrei pe care li s-a parut ca au raportat-o prea
partinitor. Dar Evening Standard nu se sfieste catusi de putin sa-si declare
gusturile in materie de politica. Cu traditia si influenta pe care le duce in
spate, ziarul e mai mare decat oricare din candidati, e la fel de puternic ca
inainte ca oricare dintre ei sa se fi nascut si isi poate permite sa aiba cam
ce pozitie vrea legat de campania asta electorala. Nu-mi dau seama daca din
cauza asta sau in ciuda acestui fapt ziarul isi afirma foarte franc pozitia,
intr-un stil tipic care uneori ma captiveaza. Sub titlul „Boris Johnson – The right
choice for London”, Evening Standard scrie azi:
„This Thursday’s
mayoral election is crucial for London. Our city has so far led the economic
recovery. But many Londoneers face hard times. Meanwhile the capital faces the
immense challenge of the Olympics. We need a Mayor who can show real leadership
and fight London’s corner. This paper believes that person is Boris Johnson.
[...] Our decision is not party political: what matters is that this great city
has the best possible leader. We do not agree with everything Mr Johnson has
done. We will continue to hold him to account. But having surveyed all the
candidates, we believe London would be best to stick with Boris Johnson.” 04:39
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu