M-am cam ferit de
Tate Modern pentru ca am oarecare prejudecati in ce priveste artele plastice
moderne. Mi se pare ca e cam mare accentul pus pe forma si se uita cam des de
continut, ca de multe ori se cauta originalitatea cu orice pret – chiar si cu
pretul vreunui sens al creatiei, ca se fuge prea nejustificat de tare de
formele clasice si de inteligibilitatea neofitului. Ca este, pe scurt,
decuplata de publicul larg, ca devine o chestie experimentala, accesibila doar
specialistilor care au astfel posibilitatea sa ne indoape cu tot felul de
gogosi in numele artei. Ma cam frig degetele sa-l aduc aici in discutie pe
Traian cu Cateaua de la Muzeul de Istorie, dar povestea asta nu e despre el.
Povestea asta este
despre Yayoi Kusama si expozitia ei de la Tate Modern, la doi pasi de Globe,
unde inca se pune in scena Shakespeare cu aceeasi frenezie de acum 400 de ani.
Nu stiu unde va fi Yayoi Kusama peste 400 de ani, dar astazi Tate o prezinta ca
fiind cea mai cunoscuta artista din Japonia. As face un argument impotriva
acestei afirmatii cu Yoko Ono, dar exista un argument si impotriva afirmatiei
ca Yoko Ono ar fi artista sau ca ar avea vreun talent notabil. Tot prejudecati.
Presupunand deci ca
n-o sa simt nici un fel de katharsis am incercat sa ma bucur de povestea
artistei, spusa in foileton pe cate un perete al fiecarei incaperi din
expozitie. In punctul asta, merita spus ca din punct de vedere curatorial
expozitia mi s-a parut excelent prezentata.
Asadar, Yayoi Kusama
s-a nascut in Japonia anului 1929 intr-o familie bogata de clasa medie si a
inceput sa deseneze in copilarie, ajungand sa aiba primele expozitii in anii `50.
Interpretand desenele ei de tinerete in cheie istorica, tinand cont de transformarile
dramatice prin care a trecut Japonia in deceniul 5, lucrurile au sens si am
reusit sa-i inteleg framatarea artistica, felul in care – tipic pentru
culturile extrem orientale – razboiul sau moarte sunt abstractizate in desenele
lui YK. Dar chiar si asa, valoarea lor mi s-a parut cel putin discutabila.
Urmeaza insa
perioada americana, incepand cu sfarsitul anilor `50. YK ajunge in America si
se lupta sa se implineasca artistic acolo. Desi impresia mea e ca implinirea a
venit mai degraba gratie anturajului decat continutului artistic, se vede o
transformare in abordarea artistica. Seria Infinity Net reprezinta,
intr-adevar, o adunatura de panze pictate obsesiv cu picatele albastre si curbe
albe, dar expuse in felul in care erau, umpland o intreaga camera cu acei solzi
dubiosi si cu variatiile de nuanta sau de acumulare de material aparent fara
vreun sens, primesti, ca spectator, o anumita senzatie. In functie de timpul pe
care esti dispus sa i-l aloci, aceasta senzatie merita o investigatie mai
profunda, dar asta e o calatorie intotdeauna interioara, si tocmai in acest
spatiu al subiectivului se pot insinua criticii pentru a ne vinde parerile si
interesele lor ca fiind ale noastre.
Inaintand
cronologic, senzatiile primite de la exponate si de la felul in care sunt
aranjate cresc in intensitate pana la Infinity Mirrored Room, o camera plina cu
oglinzi si luminata doar de o multime de beculete de putere mica, variind in
intensitate si culoare. Asta, si alte cateva camere mi-au atras atentia asupra
unei forme artistice cu care am mai intrat in contact la Wicked, dar de a carei
existenta nu-mi dadusem inca seama cu prea multa claritate: instalatiile. Este
posibil, mai ales folosind tehnologia, sa creezi o forma de arta la intersectia
dintre spectacol si arta plastica. Mai mult inca, se pare ca aceasta forma de
arta e exploatata si are un public al ei la ora asta, dar este inca o nisa si
doar istoria o sa decida daca o sa devina vreodata arta de consum sau nu.
Mare parte din ce
expune Kusama este inspirat din acea libertate prost inteleasa a anilor `60,
din miscarea hippie cu excesele ei, din abuzul de droguri ciudate si de sex. Numai
ca lucrurile astea au devenit acum accesibile si de larg consum, ceea ce face
ca si genul de creatii care au facut-o pe Kusama celebra sa fie la indemana
oricui. 01:36
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu