miercuri, 9 mai 2012

When it least matters

Liverpool - Chelsea 4-1 (Essien og '19, Henderson '25, Agger '28, Shelvey '61 - Ramires '49), Barclays Premier League 2012 Matchday 37, 2012-05-08, Anfield Stadium, Liverpool

Ce gluma de meci a fost Liverpool – Chelsea, dupa ce Di Matteo s-a asigurat ca cel putin a spalat rusinea sezonului in finala FA Cup de acum 4 zile. Si in ce fel stie Liverpool sa se mobilizeze tocmai atunci cand conteaza mai putin, laudandu-se mai apoi cu victorii asupra „marilor rivale” intr-un campionat in care termina pe 7 sau 8. Mari rivale ar trebui sa le zica lu’ Everton sau Sunderland, cam astea sunt echipele de calibrul lor acum, chit ca mai respectabile.

Ciudata abordare totusi, si din partea londonezilor. Chiar daca depindeau de rezultatele celorlalte echipe si sansele lor erau mici, Chelsea inca mai puteau sa se lupte pentru top 4. Dar e drept ca probabil finala Ligii Campionilor e singurul gand din mintea lui Di Matteo acum si sunt sigur ca se gandeste zi si noapte numai la cum sa castige meciul ala. Si-a protejat asadar titularii, nu si-a mai permis sa-l riste pe The Drog si sa-l piarda pentru finala din cauza vreunei lovituri stupide a lui Skrtel sau vreunei intrari ciudate a lui Jonjo Shelvey. Asa ca a intrat Torres, incompetent ca-n zilele bune. A rezultat un fel de echipa 1,5 pentru ca cei 4 suspendati pentru finala, prezenti azi pe teren au reusit sa dea o fata onorabila echipei. Bine, mai putin Terry, care o sa intre definitv in istorie cu alunecarile astea in momente cheie. Poate ar trebui sa se gandeasca la ceva talpa de cauciuc, antiderapanta... Pentru toate lucrurile bune pe care le-a facut pentru Chelsea, a furnizat suficient material detractorilor si pare sa aiba o grija perpetua de a-si strica reputatia si in privat, nu numai prin fotbal. Nici nu stiu daca e dramatica sau hilara alunecarea de dinaintea golului lui Henderson. Eu am ras.

Essien... o, cum au cazut cei mari! Pe vremea lui Mourinho ar fi fost in stare sa care in spate toata linia de fund adversa iar jocul nu i-ar fi fost vizibil afectat. Acum s-a remarcat doar c-a dat un autogol pentru care nu poarta o vina prea mare, dar nu era tocmai el – cel mai bun inchizator din fotbal acum cativa ani – omul de care Suarez sa-si bata joc in halul ala. Pentru ca am impresia ca Suarez a vrut sa-l loveasca. L-am mai vazut pe Suarez in genul asta de actiuni, sa intre in unghi apoi sa dribleze tot si sa se opreasca in poarta si e evident ca e o schema care ii place. Si impotriva lui United a dat un gol in felul asta. Mi-au placut cifrele lui Suarez de la Aiax, mi-a placut la Mondialul sudafrican (inclusiv hentul in careu care le-a fost fatal ghanezilor), dar de cand cu scandalul Evra nu mai reusesc sa vad in el decat un talent aproximativ si un caracter infect. Astazi am urmarit duelul lui cu Ivanovic. E drept, sarbul a inceput cand l-a lovit cu cotul in careu in prima repriza, dar aceea – desi neregulamentara – a fost o lovitura de joc, la intimidare, cum se fac atatea. Nu acelasi lucru se poate spune despre degetul in ochi si pumnul in gat din spate pe care i le-a aplicat el lui Ivanovic, iar mai apoi un picior in stomac, in ultimele minute. Ivanovic a gresit cand l-a lovit in prima repriza, dar a gresit in fata regulamentului si a fost pedepsit. Suarez a gresit in fata fair-play-ului si-a bunului simt, asa ca isi merita oprobiul moral.

Pana si Jonjo Shelvey a dat gol azi. Exponential pentru gradul de decadere la care a ajuns Liverpool azi, mijlocasul s-a trezit la capatul unei pase oribil de gresite a lui Turnbull (altfel un portar mai mult decat decent), dornic sa participe si el la comedia erorilor pusa in scena de Chelsea azi. Gol in poarta goala de la 30 de metri, faza de antrenament sau de maidan. Agger n-a fost marcat deloc la golul de 3-0, si noroc ca Downing a ratat prosteste penaltyul, altfel, cu 0-4 la pauza, Chelsea si-a fi putut depune candidatura la infrangerea sezonului. E drept, in rand cu Arsenal si United...

Golul lui Ramires putea sa insemne ceva, dar nimeni nu si-a propus sa transforme meciul asta intr-unul frumos. Ramires a avut un sezon slab, dar doua goluri esentiale. E o promisiune pentru sezonul viitor, stiu ca m-a impresionat cand a ajuns in Anglia.

Iar pentru Liverpool, meciul asta – ultimul pe teren propriu al sezonului – a fost un rezumat al intregii campanii: una peste alta dezamagitor, dar cu un premiu de consolare. E bine, ce n-ar da Arsenal sa-l aiba macar p-ala... 00:06

Niciun comentariu: