Ma bucur de
fiecare data cand dau de oameni interesati de aceleasi lucruri ca si mine, si e
inca si mai placut cand am de invatat de la acesti oameni. In general, daca
omul e sincer in ceea ce sustine, iti ofera o lectie oricum, pentru ca ideile
lui provin din experienta directa, al carei unic martor a fost.
Un astfel de om
este Marius Persinaru, si am spus deja ca m-am bucurat foarte tare sa-l cunosc.
Vorbind despre cultura organizationala si managementul de proiect, dl.
Persinaru s-a declarat practic un profesionist al celor doua mari elemente care
formeaza orice intreprindere economica : felul in care gandesc oamenii si
felul in care se folosesc de resurse. Am discutat mai apoi despre criza
capitalismului, iar contributia mea la convorbire a fost minima, pentru ca am
gasit putine lucruri de adaugat si m-am aflat in perfect acord cu ideile d-lui
Persinaru.
Pe scurt, felul
in care vad eu evolutia capitalismului sa sistem socio-economic e asa : micii
intreprinzatori de succes isi extind afacerile si usor-usor isi marginalizeaza,
elimina sau asimileaza concurentii pana cand ajung sa acapareze o parte
semnificativa din piata in care activeaza. Piata ce ajunge sa fie dominata, in
cvasi-totalitatea ei, de cativa jucatori foarte mari. Crescand dincolo de
puterea de control a unui singur individ sau a unui grup restrans, acestea devin
societati anonime (pe actiuni). Treaba cu societatile anonime e ca cei care le
detin, jucatorii la bursa, sunt complet rupti de management si de strategiile
de dezvoltare ale companiilor. Pe ei ii intereseaza doar valoarea actiunilor si
cat de mult le poate creste o companie capitalul, care in acest moment e de mult
timp doar o chestie scripturala. Ceea ce ii constrange pe directori sa
raporteze tot timpul profit si cresteri. Activand, inerent, intr-o lume
materiala, in care totul e limitat si finit, si apropiindu-ne de multe ori de
limitele consumului de resurse al acestei lumi, apare o inadvertenta intre ce
sunt pusi sa faca directorii si ce e posibil sa faca. Pentru ca nu poti creste
infinit intr-o lume finita. Si nu poti raporta stagnari sau scaderi, ar insemna
ca nu ti-ai facut meseria. Cam in
punctul asta mi se pare c-am fi acum. Unde sa mai incapa raspunderea fata de mediu, consumul responsabil si
sustenabilitatea in viziunea unui CEO care stie ca la fiecare sfarsit de an
trebuie sa fi vandut mai multe masini ca anul trecut, chit ca toata lumea are
deja masini, mai multa ciocolata ca anul trecut, chit ca se consuma ciocolata
in exces, mai multa benzina ca anul trecut, chit ca benzina e pe terminate?
Si ce e de
facut ? « Asta voi, tinerii, trebuie sa va dati seama » Dar nu e
posibil ca responsabilizarea sa vina de la cei care, in ultima instanta
controleaza totul prin forta numerelor ? De la indivizii care, indirect,
prin fondurile de investitii, sunt posesorii multinationalelor gigantice si
care, in acelasi timp, controleaza directia lor in calitate de clienti ?
« E greu, e foarte greu... »
Normal ca e greu.
Pentru ca oamenii sunt lacomi, vor intotdeauna mai mult. Oamenii nu accepta o
pierdere in favoarea unuia pe care il considera mai putin merituos. Toata lumea
vrea cea mai mare casa, cea mai performanta masina, cele mai scumpe haine. Si
atata vreme cat asta nu se va schimba, putin probabil sa se schimbe ceva in felul
in care functioneaza afacerile, daca nu cumva suntem obligati de conditiile
concrete (petrolul o sa se termine efectiv de tot in curand, de exemplu, si mi
se pare uluitor ca nimeni din industrie nu pare prea interesat de un plan de
rezerva). Cum facem oamenii sa se schimbe atunci ? Ha ! Nu se poate.
Tot ce putem schimba este propria persoana. Toate discutiile despre
responsabilitate corporatista sunt nule fara responsabilitate individuala.
Afirmarea sustenabilitatii ca valoare e nula pana cand majoritatea indivizilor
din companie cred in ea cu toata convingerea. Dar nimeni nu controleaza asta.
Tot ce am de reprosat imi reprosez doar mie, si tot ce pot schimba, schimb doar
la mine. In rest, sa speram c-o sa fie bine ! 04 :59
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu