Etica seculara si spiritul capitalismului

Prilejuit de postul lui Cristi Ducu, dar nu neaparat ca o replica la ce a spus el, ci mai degraba la un curent de opinie ce imi pare a fi destul de popular in Romania la ora asta, mai ales printre intelectuali si oameni indeobstecultivati peste medie, o sa imi dau si eu cu parerea in cele ce urmeaza despre cum sta treaba cu biserica, banii si Catedrala Mantuirii Neamului.

Familia mea e, cu o generatie in spate una seculara, fara prea mare respect pentru practicile religioase sau institutia bisericii. Cu doua generatii in spate si ceva mai in urma lucrurile stau destul de diferit, dar influenta directa asupra mea e profund laica. Cred cu tarie ca religia e o chestie in primul rand individuala, dar e posibil ca asta sa fi devenit un truism de cand cu Kant si experienta absolutului care e mereu subiectiva, pe cand realitatea obiectiva (cea care se poate comunica) e intotdeauna relativa. Mai cred ca pentru multi oameni religia tinde sa capete un rol semnificativ pentru ca este una din putinele chestii care reusesc sa dea un sens cat de cat inchegat si clar vietii umane, una din cele mai sigure si mai raspandite cai spre o viata implinita.

In relatia omului cu Dumnezeu, biserica nu poate avea decat cel mult un rol mijlocitor, poate in cel mai bun caz insoti individul o bucatica din drumul catre experienta absolutului, care nu are cum sa fie altfel decat nemijlocit. Cat e de nedeterminat, asta variaza de la individ la individ, nu pot sa fiu la fel de categoric ca Hegel. Mi se pare insa foarte important rolul social al bisericii, mai ales in societatea romaneasca, ortodoxa in buna masura si oricum mult mai patrunsa de valorile religioase decat societatile occidentale.

Ca fan Weber, tind sa cred ca sentimentul excentricitatii pe care il au multi intelectuali romani astazi si goana dupa integrare in Europa (prin Europa intelegand doar partea ei de la vest de Tatra) inseamna pe undeva o negare a esentei nationale. Si cand spun asta nu vreau sa fac vreo chemare la arme sub steagul ortodoxiei, ca Dan Puric (de care imi place doar cand nu vorbeste), ci pur si simplu sa constat ca, oricat de tare ne-am dori, suntem facuti din alt aluat decat capitalistii nascuti din consecintele eticii protestante.

Care este rolul social al bisericii? Raspunsul la asta e aproape la fel de imbarligat ca ala cu „ce e aia experienta absolutului?” E vorba de sudarea comunitatilor, de cristalizarea valorilor indivizilor pe care ii reprezinta, de a se constitui intr-un soi de cheag, de liant care sa tina impreuna si sa faca sa functioneze societatea ca intreg. Face biserica treaba asta? Mai mult sau mai putin, iar ca sa raspundem corect la intrebarea asta cred ca ar trebui sa ne uitam mai degraba la cazuri individuale decat la o generalizare ultra-simplista.

Si spinoasa problema a banilor. Ce nevoie are biserica de bani? De ce Patriarhul da directii comerciale intregii institutii? Ciudat e ca intrebarile astea vin sub forma de acuze din partea acelorasi oameni care in alte aspecte sunt foarte pragmatici, dar bisericii ii pretind sa se comporte conform rolului apostolic (misionar?) idealist pe care i-l resping. Intr-o societate perfecta, in care luam ca dat buna credinta a tuturor, biserica are foarte mare nevoie de bani, si inca de bani multi. In primul rand, ca lider axiologic, ar trebui sa fie si un lider al implicarii sociale, al caritatii si al filantropiei. Unele parohii chiar sunt si chiar daca sunt minoritare, insist si repet ca vorbesc despre cazul ideal, nu despre ce se intampla de fapt. Cheltuielile de intretinere, evident. Nu cu mult timp in urma bisericile trasau si principalele directii artistice ale societatii. Arta e si ea o chestie pe cat de necesara, pe atat de neviabila economic. Avem nevoie de biserici mari si frumoase, de turle aurite si mai ales, avem nevoie de Catedrala Mantuirii Neamului cu pretul a 400 de milioane de euro (sau cat o costa) care pot fi folositi in scopuri mai bune? Nimeni n-are raspunsul corect la intrebarea asta. Dar mie imi vine tot timpul in minte o analogie. Cum au putut faraonii Egiptului Antic sa investeasca atatea resurse si atata efort in construirea piramidelor in conditiile in care oameni mureau de foame sau de epuizare iar multimea traia in bordeie? Dar totodata, daca s-ar fi sacrificat piramidele in favoarea unui climat economic mai bun si poate a catorva vilute in plus, ce-ar mai fi ramas pana acum din Egiptul Antic? Care este masura valorii unei civilizatii? Si de ce, obsedati sum suntem de a lasa fiecare „ceva” in urma noastra, negam chestia asta intregului din care facem parte? 05:13