Everton a fost in ultimii ani mai mereu o echipa artagoasa. Nu mai stiu exact momentul si contextul, dar imi amintesc de un 3-1 sec acum vreo 2 sau 3 ani si de o revenire de la 1-0 la 2-1 tot in urma cu ceva vreme, ambele impotriva lui United, ambele avandu-l printre protagonisti pe tanarul Jack Rodwell, in continuare rezerva la Everton pentru ca Moyes refuza cu incapatanare sa-l dea lui Ferguson ca sa incerce sa faca din el mijlocasul creativ dupa care plange Old Trafford cam de cand Paul Scholes a inceput sa se gandeasca la finalul carierei.
Dar pentru ca n-a
mai castigat pe Old Trafford din 1992, pentru ca au o pozitie sigura in
clasament si stau fix deasupra lui Liverpool si pentru ca cele 3 puncte puse in
joc astazi erau atat de importante pentru United, ma asteptam, ca mai toata
lumea, ca oamenii lui Moyes sa nu se prea omoare cu firea. Ei as! Il doare
undeva pe Jelavic de titlul 20 si de avantajul de 5 puncte care ar face o
victorie a lui City saptamana viitoare redundanta. El stie ca la trebuie sa-si
respecte norma de la Rangers, de un gol la un meci si jumatate, si-si vede de
treaba. Asa se face ca in minutul 34, profitand de un marcaj aproximativ al lui
Rafael, a sarit in calea unei centrari nestingherit si a trimis spre poarta o
minge inselatoare, care l-a sarit pe De Gea si s-a infipt in plasa laterala, pe
interior. Caramelele dominasera oricum jocul pana in momentul ala, asa ca
probabil a fost bun golul ca sa-i trezeasca si pe United, sa le aduca aminte ca
sunt la cativa pasi de a castiga un nou campionat, cam ultima speranta de a nu
se face total de ras sezonul asta.
Si au inceput sa
vina golurile. Egalarea, inainte de pauza, gratie unei lovituri de cap a lui
Rooney, trimisa excelent pe sub Howard, derutat de centrarea lunga. Welbeck, la
vreo 10 minute dupa pauza, cu un sut de la marginea careului de 16 precedat de
o fenta care a pus pe picior gresit adversarul direct si portarul. Nani, dupa o
combinatie in viteza cu pase atata de precise incat dadeau impresia ca-s
desenate pe calculator. Golul, lob peste portar din pozitie de 1 la 1.
Si discutam altfel.
La 3-1 dupa o ora de joc ma gandeam ca meciul e incheiat si ca, sa nu ma
plictisesc prea tare in jumatatea de ora ramasa, n-ar strica un scor cascada,
prilej pentru United sa mai recupereze din diferenta de golaveraj in favoarea
lui City, caz ca o sa fie nevoie. Putin probabil sa fie, totusi, cand te duci
pe Etihad cu 5 puncte avans si doar doua meciuri ramase, din care ai nevoie de
2 puncte. Eh, dar sa fie goluri, totusi, sa nu ma plictisesc, mi-am zis.
N-aveam sa ma
plictisesc, dar nici golurile n-aveau sa vina unde credeam. United a trecut pe
langa 4-1 cu o bara, dar apoi terenul s-a inclinat inspre partea opusa. Johnny
Evans o sa vrea sa uite cat mai repede ziua de azi si felul foarte aproximativ
in care l-a marcat pe Fellaini care a redus diferenta de pe tabela cu un sut pe
cat de sec, pe atat de spectaculos. Centrul careului, piciorul intins dupa o
minge venita cam in spate si un vole care s-a infipt in plasa ca o racheta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu