Ma intreb daca mai
exista in momentul asta vreun dubiu asupra castigatoarei Premier League 2012.
Lucrurile sunt atat de limpezi incat pe United si pe City nu le-as mai pune sa
joace ca sa-si odihneasca jucatorii pentru europene. Era clar acum 3 ani si
jumatate ca seicul Mansour o sa aiba nevoie de o perioada egala cu aproximativ
un ciclu de performanta (despre care se zice ca dureaza intre 4 si 6 ani) ca sa
transforme o echipa mediocra intr-una de top. A durat, iata, ceva mai putin,
fapt absolut laudabil. La fel de clar era ca abia sezonul asta City va putea sa
atace primul loc si sa intre cu sanse reale in lupta pentru titlu. Ajutati de
forma proasta a lui Chelsea si Arsenal, au fost chiar favoritii caselor de
pariuri pentru mai bine de jumatate din sezon. Nu imi era clar la inceputul
sezonului daca or sa si castige campionatul sau nu. Acel 6-1 de pe Old Trafford
ii indreptatea cu siguranta sa spere.
Imi este clar in
momentul asta ca s-a cam decis campionatul. Cu 7 meciuri ramase si 5 puncte
avans, United are si posibilitatea de a pierde meciul direct cu City si sa
castige in continuare titlul 20. Asta in timp ce City are un traseu mai dificil,
saptamana viitoare primindu-i pe Arsenal, in foame de puncte dupa ce
infrangerea de la QPR i-a lasat la egalitate cu Spurs, iar aceste ultime 7
meciuri vor fi pentru ambele echipe un sprint cu aspect de mars fortat pentru
locul 3.
Cat despre City...
daca vor insista, vor ajunge cu siguranta sa si castige Premier League la un
moment dat. Ar fi distractiv sa ramana pentru ei un soi de Fata Morgana, cum
este Champions League pentru Chelsea, dar au un contracandidat serios in
Liverpool pentru visul asta. Oricum, evaluarea lui SAF a fost corecta cand a
spus ca derbyurile Manchesterului din sezoanele viitoare vor ajunge sa
cantareasca mult in economia campionatului.
United a jucat azi
la Blackburn, si a dominat cam de la cap la coada. Dupa prima jumatate de ora
am vazut o posesie de vreo 65% si putin probabil sa se fi schimbat mult pana la
final. Prima ocazie a venit prin minutul 3, si se punea doar problema cand si
de cate ori. Numai ca, dupa 40 de minute fara gol, amintirile meciului din tur,
de pe 31 decembrie, au inceput inevitabil sa bantuie. Si atunci City se
impiedicase si United avea nevoie de victorie sa treaca pe primul loc, si
atunci United a jucat mai bine, dar Blackburn au transformat doua ocazii in 3
goluri pentru cel mai glorios rezultat al lor din sezonul asta, 3-2 pe Old
Trafford. M-am gandit din nou si la perioada in care Blackburn erau
sperietorile lui United, cand imaginea lui Pedersen sau a lui Shefki Kuqi ma ingrozeau.
In plus, pe finalul primei reprize, Rovers au inceput sa indraznesca si De Gea
a trebuit sa scoata doua goluri aproape facute ca sa se intre la pauza la
egalitate.
Dupa 80 de minute
lucrurile nu erau cu nimic mai roze, iar calculele incepeau sa se faca pentru
un egal. Ceea ce ar fi insemnat 3 puncte avans fata de City si nevoie de un
punct in meciul direct. Ferguson a incercat sa dinamizeze jocul, in primul rand
cu Welbeck pentru Chicharito. E clar insa ca nici unul din cei doi nu se simte
foarte comfortabil atata vreme cat nu primeste destule mingi pe centru.
Lipseste in continuare mijlocasul de creatie, omul de ultima pasa, iar
retragerea lui Rooney ca al doilea varf nu a facut decat sa-i inhibe exploziile
din sezoanele trecute, fara sa transforme acele goluri in pase de gol. Giggs si
Scholes sunt foarte solizi pentru a bloca atacuri, dar eu trecut de varsta la
care pot scoate cu usurinta fundasi din joc si pot destabiliza o aparare
ultra-aglomerata.
Asta s-a intamplat
doar pe flancuri, de unde au venit principalele amenintari ale diavolilor si
pana la urma si golurile. Valencia a fost fara indoiala omul meciului, cel mai
activ si cel mai tehnic jucator de pe teren. Primul gol a fost o executie de
maestru, extrem de inselatoare pentru portar, si am impresia ca ecuadorianul nu
a avut pana acum curaj sa incerce mai multe de acest fel. Golul lui Young,
intrat in locul lui Scholes, a venit la scurt timp dupa, cand Blackburn
incercau sa se adapteze la noua realitate de a fi condusi cu un gol cu 10
minute inainte de final. A fost pana la urma un 2-0 mai complicat decat pare
cand e citit de pe tabela, dar sunt acum 5 puncte distanta fata de City. Iar
duminica United joaca cu QPR, City cu Arsenal. 03:08
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu