joi, 5 aprilie 2012

Buenos Dias

La metroul londonez preturile sunt diferentiate in functie de zona (adica de distanta fata de centru pana la care mergi sau de la care vii) si in functie de ora (la orele de varf e mai scump, adica intre 6.30 si 9.30 dimineata si intre 4 si 7 dupa-amiaza, de luni pana vineri). Mare economie nu e, sa circuli in afara orei de varf (vreo juma’ de lira), da’ din cand in cand mai folosesc treaba asta ca pretext sa trag de timp prin oras.
Astazi am terminat treaba la 5, si am zis ca 2 ore de pierdut pica la tanc, e exact ce-mi trebuie. Asa cum Micul Print, daca ar fi avut pastila care sa il faca sa nu-i mai fie sete, in cele 50 de minute economisite ar fi cautat o fantana, si eu, in cele doua ore de pierdut pana sa ma duc acasa am decis sa ma indrept spre casa.

Pe la 5.30 eram la Green Park, si de acolo am avut o ora si jumatate in stilul liber. Piccadilly Lane imi place, dar a devenit o priveliste cam prea familiara si in plus, in timpul zilei e si foarte aglomerat. Dreapta printre stradutele mici si intortocheate, si am taiat prin mijloc memorialul razboiului Crimeii. M-am gandit sa trec sa-i dau binete si lui Scott, si alorlalti aliniati deasupra The Mall, dar mi-a fost frica sa nu-i plictisesc prea tare nici pe ei. Prin dreapta Admirality Arch, in Trafalgar Square. Aglomerat ca intotdeauna. Niste copii desenasera pe asfalt cu creta o multime de steaguri. Nu stiu exact care era povestea steagurilor, cred ca reprezentau toate tarile din care erau copii. Am vazut si unele foarte ciudate, din tari tare exotice. Iar trecatorii puneau monezi pe steaguri, fiecare in dreptul tarii din care provenea, probabil, sau la misto. Probabil copiii tineau de vreun ONG si faceau o strangere de fonduri pentru vreo cauza.

Cobor spre Charing Cross, ridic privirea si-l vad deodata pe Bartolomeu Diaz.
„Ce faci ma baiete, nici nu te vazusem aici” ii zic. „Stai asa demult?”
„Mai stiu si eu...” zice el. „Demult”
„Dar ce-ai facut tu pentru imperiul britanic, de te-au urcat asa sus?”
„Ar mai fi avut ei Africa de Sud fara mine?”
„Drept, esti primul occidental care-a pus piciorul acolo. Capul ala unde ai ajuns tu, o fi fost el al Bunei Sperante, da’ te-a speriat nitel de te-ai intors. Cine stie ce-ai fi facut daca dadeai cu ochii de Muntii Scorpiei... Stii ca multa vreme am crezut ca ala e cel mai sudic punct al Africii, Capul Bunei Sperante? Abia dupa cativa ani am aflat ca e Cabo Agulhas, Capul Acelor, botezat asa probabil de Vasco da Gama si ai lui. Mai smecher ca tine, Vasco da Gama, a ajuns in India...”
„Da, pai de-asta si are echipe de fotbal in Brazilia. Dar eu i-am zis Capul Furtunilor, nu Capul Bunei Sperante. Speranta a avut da Gama, pe mine sa ma lase cu India lor si visele de marire coloniala!”
„Pai vezi? Daca ati fi avut si voi mai multa ambitie, poate acum vorbeau si indienii portugheza... Si sud-africanii... Asa, a ramas doar in Angola si in Insula Formosa. Plus cateva colonii prin India Tamila. Da’ asta e vreo casa portugheza, ceva?”
„Habar n-am, de unde sa stiu eu? Cred ca pur si simplu s-a nimerit asa.”

Eh, si-as mai fi stat de vorba cu Dias o vreme, as fi facut misto de palariuta lui caraghioasa si am fi indrugat verzi si uscate, dar cam batea vantul, eu voiam sa studiez relatii intre timp si distanta si stiu ca il gasesc tot timpul acolo, fie soare fie furtuna, impasibil ca bompresul unei caravele plecata sa cucereasca oceanele. Cat despre expeditia mea, o sa mai povestesc bucati din ea asa, putin cate putin, ca Seherezada. 01:59

2 comentarii:

Anonim spunea...

ai vorbit cu Diaz? Ce se fumeaza,mha, in Londra?!

edd

Leo spunea...

Doar am schimbat cateva vorbe, n-a fost mare lucru. E complicat cu fumatul, 7 lire pachetul si n-ai voie in nici un loc public