luni, 9 aprilie 2012

Game over

Manchester United - Queens Park Rangers 2-0 (Rooney pen. '15, Scholes '68), Barclays Premier League 2011-2012. Matchday 32, 2012-04-08, Old Trafford, Manchester

Ei, da, n-a fost penalty. Mai mult, Ashley Young a sarit ca cel mai ordinar diver. Ce poti sa faci cand beneficiezi de ajutorul arbitrului? Acum toate lucrurile alea urate pe care le-am spus despre Barcelona se pot intoarce impotriva mea destul de urat. Ia uite, si United a beneficiat de un penalty. Ah, zici ca a juct mai bine, a avut de vreo 10 ori mai multe suturi la poarta, aproape 70 la suta din posesie si aproape jumatate din meci s-a desfasurat in jumatatea lui QPR? Asa, si? Golul din penalty inventat ramane. E drept, ramane, dar marea smecherie e ca golul ala n-a decis de fapt nimic.

Daca il scoatem de pe tabela, ramanem cu 1-0. Daca nu se intampla in minutul 15, si nu se intampla pana ceva mai tarziu, cu totul altfel ar fi jucat United. Si chiar daca United pierdea azi, nu era vreo drama. Oamenii par sa fie de acord ca in cursul unui campionat lung, de 38 de etape, ajutorul arbitrilor pica de suficiente ori de ambele parti ale liniei de centru incat sa nu conteze. It evens out, zic englezii. Cand o decizie majora este gresita intr-un sfert sau intr-o semifinala de Champions League insa, as vrea sa stiu si eu cam cate decizii favorabile trebuie sa primeasca jucatorii nedreptatiti in grupe pana sa simta ca s-a facut dreptate. Oare daca milanezii primesc la anul 3 penaltyuri gratuite impotriva unor adversari de prin Ungaria, Turcia, Polonia sau Grecia, or sa simta ca li s-a facut dreptate in contul penaltyului care i-a scos din sfertul impotriva Barcelonei?

E o disputa in care nimeni nu poate sa aiba dreptate, oricum, ceea ce o transforma intr-un consum inutil de energie. As merge pe mana unui editorial pe care l-am vazut acum vreo 3 zile in The Evening Standard si care zicea ca United e avantajata de arbitri de obicei, dar celelalte echipe ar trebui sa treaca peste asta.  Nici nu-mi pasa pana la urma urmei. A primit United un penalty cadou. Si? Imi pare rau de Ashley Young, nu e deloc fairplay sa cazi in felul ala si sper sa nu devina obicei.

Si imi mai pare rau ca penaltyul asta o sa eclipseze al doilea gol, cel al lui Scholes, care dupa parerea mea a fost o minunatie. M-am minunat pe tot parcursul meciului de cat de bine a putut juca Scholes, si cum naiba s-a gandit sa se retraga in conditiile in care de fiecare data cand a fost pe teren dupa revenire a fost motorul echipei. Intotdeauna demarcat, intotdeauna in centru, intre cele doua linii de atac, Scholes a fost cheia de bolta care a legat toate actiunile lui United de azi si toate mingile au trecut pe la el. Iar golul a fost o incununare perfecta a evolutiei de azi. Totul a fost ca la carte: sutul in diagonala, mingea trimisa cu multa forta, bolta care a sters pamantul chiar sub portar, se poate preda fotbal pe golul lui Scholes. Reprezentativa a fost bara lui Carrick. Fara sa faca nimic gresit, cu un sut foarte bun, mingea a scuturat doar laterala si a sarit inapoi. Asta este Carrick: un fotbalist cinstit, care munceste mult si face totul cum trebuie, care incearca de fiecare data sa joace cat se poate de bine, dar care pur si simplu n-are talentul lui Scholes. Iar talentul asta, fara sa pot sa spun ce este de fapt, stiu doar ca e o chestie innascuta. Nu-i vina lui Carrick ca nu s-a nascut cu talent, eu il apreciez oricum ca fotbalist si probabil ca multa lume o face. Dar nu o sa poata niciodata sa ajunga la nivelul lui Scholes.

O mentiune merita si Valencia, de care imi place din ce in ce mai mult. In mod deosebit l-am remarcat intr-un duel cu Tainio in careul lui QPR in prima repriza in care pur si simplu n-a vrut sa cedeze. Impins, trantit, lovit, s-a ridicat, s-a luptat, a dat din coate si pana la urma a castigat mingea. Busquets ar fi intrat probabil in moarte clinica in urma unui asemenea tratament de la fundasi.

Si cu victoria lui Arsenal, gaura s-a largit la 8 puncte, ceea ce inseamna ca United isi poate permite sa piarda relaxat meciul cu City de pe Etihad. Iar City si Mancini se afla in acel punct pe care Keegan, Wenger sau Benitez il cunosc prea bine: punctul in care nu mai ai ce sa faci decat sa dai declaratii acre si sa privesti neputincios cum United castiga titlul. Din nou. 05:33

2 comentarii:

Stefan spunea...

Penalty-ul de 2-1 pe care l-a primit Barcelona este perfect regulamentar. Ca se mai intampla sa se traga de tricouri asta e alta treaba, dar nu inseamna ca nu a fost corect. Doar ca arbitrul a fost prea riguros. Poti sa il arati cu degetul pentru asta?
Si daca vrem sa fim corecti pana la capat, de ce nu amintim de cele 2 (doua!!) penalty-uri refuzate Barcelonei la Milano, unul la Alexis in prima repriza si un altul in repriza a doua la Puyol.
Ba mai mult, am revazut meciul si sunt de parere ca Ambrosini trebuia eliminat in 2 randuri dupa primirea galbenului cu numarul 1. Pai hai sa fim corecti pana la capat.Sau vedem doar ce ne place?

Leo spunea...

N-am vazut meciul de la Milano. Si de obicei asa functioneaza, da, vedem doar ce ne place. Cel putin la mine.