miercuri, 18 aprilie 2012

Blaise

N-am mai scris nimic de vreo 5 zile, si in aceste 5 zile am simtit ca am luat o pauza de la viata mea. Ceea ce ma face sa cred ca aceasta pagina zilnica, sau aproape zilnica, a ajuns o chestie destul de importanta. Ceea ce ma bucura, pentru ca au trecut mai bine de 4 luni de la ceea ce parea a fi o rezolutie, daca nu de an nou, macar de sfarsit de an, si care vad ca se tine inca bine. Daca ajunge la capat, minune mare. E o povara, dar o povara liber asumata si prin asta, placuta.

S-au intamplat multe lucruri in aceste 5 zile, multe lucruri care ar merita mentionate si altele care ar trebui trecute sub tacere si pe cat posibil sterse din memorie. Eh, sau cine stie. A fost o noapte destul de dura, cea de duminica, dar nu regret nimic si probabil doar putin timp mai trebuie sa treaca pana sa pot sa si scriu liber si in public despre ea. Noaptea de inviere in Londra, pastele romanesc. Nu mi-a placut. Ce s-a intamplat a fost ca am luat autobuzul de la Strand sa ajungem pe Fleet Street, la St. Dunstan in the West, foarte aproape de locul unde Sweeney Todd si-a comis crimele care l-au facut nemuritor.

Biserica romaneasca cu statuia Elisabetei I a Angliei pe frontispiciu mi s-a parut, prima data cand am vazut-o, un hibrid care reflecta destul de fidel imaginea unui sincretism fortat de un oras plin de amalagamuri etnice, rasiale, religioase si culturale. Sambata noaptea n-am apucat s-o vad pe interior. Nu eram sigur unde ar trebui sa coboram din autobuz, dar ne-am dat seama dupa aglomeratia din fata bisericii. Autobuzul a facut un ocol larg si ne-a lasat tocmai pe partea celalalta, asa ca a trebuit sa ne intoarcem pe jos cateva minute. Strada era ocupata de romani si circulatia era oprita, dar nici macar aglomeratia nu era ca in Romania. Coada la lumanari era imensa si am renuntat la orice speranta de a cumpara. Cozile din Londra merita ele singure un studiu antropologic. Stiu ca la inceputul anilor `90 in Romania era bucurie mare ca „se gaseste de toate” si „am scapat de cozi”. Poate aici e marginea celalalta a spectrului, cea in care tocmai pentru ca se gasesc prea multe oamenii sunt dispusi sa piarda ore bune din viata asteptand. Si in general promisiuni. N-am intrat in nici un club londonez, dar cozile de la intrare mi-au taiat orice pofta de a o face.

Dar in afara de coada de la lumanari, de altfel foarte civilizata, nu exista in fata bisericii nimic din inghesuiala care a devenit la fel de traditionala de Pastele ca ouale rosii sau cozonacul. Nu tu babutza care sa te certe ca nu esti imbracat regulamentar, ca vorbesti, ca n-ai respect pentru cele sfinte sau sapca rosie. Desi am dat de o tanti care n-a lasat-o pe Mihaela sa cante „Hristos a inviat” pe motiv ca nu-l aude pe popa. Saraca Mihaela, nu prea a avut succes sa ne mobilizeze sa cantam. Deh, lucrez la talentul de a urni multimile. Sunt cam pe unde era Shakespeare cu literatura cand a invatat sa recunoasca litera A. Poate trebuia sa-i fi zis ca Man’lache Preda: „Mihaelo, cateodata tare-mi pare rau ca nu m-a inzestrat Dumnezeu cu darul cantarii. Aud vocile-n cap, parca-s voci ingeresti. Si cand deschis si eu gura... fug cainii din sapte sate.”

Luatul luminii a fost o chesti destul de aproximativa, si la care m-am simtit total pe dinafara, neavand lumanari. In Romania e una din putinele chestii pe care o simt ca ma trece in timpul sacru alaturi de toata masa de oameni dimprejur. Unica lumanare care iese dupa miezul noptii din biserica, luminitele care se imprastie mai apoi pe o traiectorie ce incepe in forma de V, apoi isi desface unghiul si cuprinde in cerc intreaga multime, biserica devenind o mare de luminite, apoi oamenii care merg spre case cu lumanarile in mana, din ce in ce mai putine fiind aprinse pe masura ce te departezi de biserica, si acel sporadic: „Pot sa aprind si eu de la dumneavoastra?” „Sigur” „Multumesc. Hristos a inviat!” „Adevarat a inviat!”

Aici, un grupulet de pusti pe biciclete Boris intrebau un politist ce e cu aglomeratia, de ce e lumea adunata si de ce e strada inchia. „Romanian Easter” a raspuns politistul. „Romanian Easter?” au repetat ei razand. Hai, probabil ca pastele stiau ce este, dar ce-o fi acela un roman?

Hristos a inviat! 01:52

Un comentariu:

Maria spunea...

Adevarat a inviat!
Eu nu am ajuns la biserica deloc. Adica am fost astazi, dar imi pare rau ca am ratat partea cu lumina...