duminică, 9 septembrie 2012

I'd love to speak with Leonard

Leonard Cohen - Old Ideas World Tour 2012, Wembley Arena, London, 2012-09-08

E clar ca Leonard Cohen nu e la fel de popular in Anglia ca in Romania si, imi imaginez, ca prin alte parti ale lumii. Concertul n-a fost promovat aproape deloc pe cele mai populare canale si a fost eclipsat de pasarile zburatoare ale lui Noel Gallagher care a cantat tot la Wembley Arena vineri seara. In jurul meu, in public, am vazut predominant oameni de varstele a doua si a treia, destul de departe de publicul standard de concerte. Apoi, gurile rele ar avea destul de multa dreptate cand spun ca intreg turneul, ca si cel de data trecuta, e facut doar pentru ca un batranel care a luat o pauza de 15 ani din activitatea muzicala sa-si traiasca linistit batranetile. Dar ce mai are de demonstrat Leonard Cohen la 79 de ani? Sala a fost oricum plina, iar la sfarsit oamenii pareau cu totii incantati si toate fetzele pe care le-am vazut erau zambitoare. In plus, acest batranel a scos anul trecut un album nou care mie mi se pare foarte bun si din care eram foarte curios sa ascult piese live.
Sustinut de un ansamblu de 9 oameni, Leonard Cohen a intrat in scena ca de obicei, topaind, si si-a schimbat atitutdinea intr-una de recunostinta umila abia cand a ajuns in fata microfonului si s-a oprit sa primeasca aplauzele cu care l-a intampinat publicul. Apoi a inceput: „Dance me to your beauty with a burning violin...
M-am intrebat, cine oare e iubirea vietii acestui rapsod al iubirii? O fi Heather, careia i-a dedicat albumul din 2004? Suzanne, nebuna imbracata in zdrente? Marianne, de la care isi ia un atat de sfasaietor adio? Janis, de care face misto in doua din cele mai faimoase cantece? Aseara, la inceputul concertului, dupa primele 5 cuvinte pe care le-a cantat ingenuncheat in fata chitarii lui Javier Mas mi-am dat seama despre a cui frumusete e vorba in cantecul asta: muzica, ea e cea careia i-a cantat Cohen aseara, pe ea incerca s-o mangaie la iesirea de pe corzile maestrului spaniol si este probabil cea mai stabila dragoste a lui, chit ca au fost despartiti mai bine de un deceniu.
Mi s-a parut initial ca vocea lui Leonard Cohen nu e la standardele la care ar trebui sa fie, ca suna departe de muzicalitatea versiunii originale a lui Dance me to the end of Love. Daca ar fi fost prima data cand l-as fi vazut live as fi pus asta pe seama varstei. Dar l-am vazut acum 4 ani si stiu ca nu e cazul. Cat de mare sa fie diferenta intre un om la 75 de ani si acelasi om la 79? Mi-am imaginat ca o fi obosit, sau ca are o zi proasta, ceea ce e foarte posibil sa se fi intamplat. In acelasi timp, mi-am adus aminte cum raspundea Tudor Gheorghe acuzelor ca n-ar fi un bun chitarist: „Pentru mine, chitara e doar butaforie. Eu nu sunt virtuoz, eu doar incerc sa transmit poezia”. Asa imi pare ca sta treaba si cu Cohen si cu vocea lui. Vocea e doar butaforie, la extrem ar putea foarte bine sa nici nu fie acolo, e doar un asistent in actul de a transmite poezia. Si, daca dupa 79 de ani, trupul lui Leonard Cohen isi poate permite sa mai aiba zile slabe din cand in cand, sufletul e poate mai viguros si mai plin de poezie ca niciodata.
Mi-am amintit ca acum patru ani, la Bucuresti, mi-au trebuit vreo 5 melodii sa ma las pe deplin cucerit de muzica ce venea dinspre scena. S-a intamplat pe Who by Fire si pentru ca aseara tot Who by Fire a fost a cincea melodie am zambit si am retrait concertul de la Bucuresti in cele 5 minute ale ei. De data asta insa, Going Home a fost piesa care a lovit drept la tinta, piesa la sfarsitul careia m-am trezit buimac, fara sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Leonard Cohen era tot pe scena, cantand, oamenii din jurul meu erau tot acolo, sala si lumea intreaga nu se miscasera de la locul lor iar corpul era tot al meu, dar cumva am simtit ca sunt diferit. Ca si cum as fi facut o calatorie stranie, asemenea Profetului Islamului, pana in al noulea cer al muzicii, ca si cum as fi stat fata in fata cu POEZIA. „I'd love to speak with Leonard...” Am inteles asta. Si mie mi-ar placea sa vorbesc cu Leonard, un bastard puturos care nici macar costum nu e in stare sa poarte.
Spunea maestrul pe I Can't Forget, acoperit de muzica excelentei trupe de backing, „Am trait in Londra, acum multa vreme, pe cand Hampstead nu era inca la moda... am trait acolo cu Paul, si Linda si baiatul lor... oare chiar s-a intamplat asta? Nu mai tin minte...” Mi s-a intamplat si mie la concertele lui, si in general la concertele foarte bune. Nu-mi mai dau seama care e lumea in care traiesc cu adevarat, care e realitatea, ce se intampla DE FAPT si ce nu, ca un junkie dependent de muzica...
He's so respectful with his musicians” mi-a spus la un moment dat doamna din stanga mea, care dupa toate aparentele isi cam tarase fiica si doua prietene ale fiicei ei la concert. Fetele nu pareau prea entuziasmate la inceputul concertului, dar la plecare starea lor era vizibil schimbata. Este, intr-adevar, extrem de respectuos cu trupa lui Leonard Cohen si are si de ce. I-a prezentat de vreo 4 ori pe toti, pe indelete, si le-a dat tuturor sansa soloului. Incepea din stanga: „Din Barcelona, maestrul Javier Mas...” Aha, deci pana la urma a iesit ceva bun si din orasul ala! Tin minte ca maestrul Javier Mas m-a impresionat si la Bucuresti acum 4 ani. Parca nu s-a mai luptat cu chitara la fel de tare, dar muzica ce iesea de pe corzile chitarii spaniole cu 12 corzi mi s-a parut cel putin la fel de fermecatoare. Am aflat cu surpriza si multa bucurie ca violonistul lui Cohen, Alexandru Bublitchi, e din „Kishinev, from the Republic of Moldavia”. Bassistul, Roscoe Beck, mi-a placut si el foarte tare, un bass (design propriu, am aflat) cu multa personalitate. Iar fetele din backing vocals sunt excelente, mai bune chiar decat Cohen pe alocuri. N-am fost excesiv de impresionat de Alexandra Leaving cantata de Sharon Robertson, dar „sublimele” surori Charley si Hattie Webb din Kent au facut o treaba excelenta pe Coming Back to You si in general pe tot parcursul concertului, care a inclus o roata in sincron, chitari, harpe si mandoline. „Va multumesc ca ma sustineti. Daca n-ati fi voi, n-ar mai veni nimeni la concerte” a fost recunoasterea pe care le-a dat-o maestrul.
Dar, o treaba pe care n-o vezi prea des, Leonard Cohen nu s-a oprit cu multumirile la trupa. L-a mentionat pe inginerul de sunet. „Chiar, saracul inginer de sunet, de el nu vorbeste nimeni niciodata” mi-am spus. Apoi microfonistul. Monitoristul, „omul fara de care nu ne-am auzi intre noi”. „Toate luminile astea, cortinele si ce vedeti in spatele nostru, nu se agata singure. Au fost agatate de rigger, omul cunoscut ca Charlie Hotpants”. Multa decenta si mult bun simt in Leonard Cohen, contrabalansate poate de dispretul retinut resimtit pentru cei care transforma arta in afacere, „mainile invizibile pe care nu apuc niciodata sa le strang, si cu atat mai putin sa le zdrobesc”. Ele au fost, aceste maini invizibile, „the higher powers” care au decis ca e obligatoriu sa termine concertul la 23.30, inainte ca Leonard Cohen sa apuce sa termine ultima melodie, Save the Last Dance for Me. Leonard Cohen ne-a multumit si s-a conformat. Probabil n-a vrut sa pateasca ca Bruce Springsteen. 13:28
First set:
Dance me to the end of love
The Future
Bird on a Wire
Everybody knows
Who by Fire
Darkness
Sisters of Mercy
Amen
Come Healing
In my Secret Life
I Can't Forget
Going Home
Waiting for the Miracle
Anthem

Second set:
Tower of Song
Suzanne
Night Comes On
Heart with no Companion
Gypsy's Wife
The Partisan
Democracy
Coming Back to You
Alexandra Leaving
I'm Your Man
Hallelujah
Take This Waltz

Encore:
So long, Marianne
First we take Manhattan
Famous Blue Raincoat
Save the last Dance for me

2 comentarii:

Lara spunea...

avand in vedere ca fosta manager l-a furat pana l-a adus aproape de faliment, se prea poate ca sa fi plecat in turneu si din motive financiare. insa la cum suna band-ul si la ce concert impecabil au facut la Bucuresti, zau daca nu tind sa cred ca motivele financiare, chiar daca exista, palesc cu totul in fata frumusetii si muzicii acestor genii (caci da, maestrul si-a adunat in jurul lui o echipa formidabila!)

Florin Onea spunea...

si eu l-am vazut la Paris acum câtiva ani. Publicul îl iubeste, întucâtva altfel decât alti artisti. La cum a fost aplaudat am avut impresia ca exista, poate, un fel de comuniune sufleteasca cu publicul lui. E iubit ca muzician, ca poet si poate exista si un fel de iubire pentru omul Leonard Cohen. Poate melancolia din piesele lui face asta, nu stiu, dar cântecul lui "merge la inima".