„E portughez”
„Sigur, 'portughez'”
„Dumnezeule, nu-mi imaginam ca
esti atat de rasista”
„Putin rasista”
Intotdeauna apar jucatorii nostri si
ma abtin cat pot de tare din a-i critica, de multe ori dincolo de
ratiune. Numai ca Rowanne avea dreptate. Nani n-a mai jucat nimic de
mai mult de un sezon, iar in seara asta, ca si in ultimele meciuri, a
fost execrabil. In prima repriza nici o minge n-a circulat in banda
stanga a atacului lui United, prima combinatie in zona aia am vazut-o
dupa o ora de joc. Problema lui e in cap mai mult decat in picioare.
Are impresia ca talentul nesuplinit de munca e suficient, dar asta nu
se intampla nici macar cand esti Cristiano Ronaldo, cel la a carui
valoare Nani viseaza sa ajunga de vreo 4 ani. N-o sa se intample.
Sper sa-l vad cat mai putin pe teren si sper sa plece in ianuarie. In
mod normal as spune ca vreau sa-si revina, dar dupa atata timp mi-am
cam pierdut increderea ca mai poate, sau ca daca in sfarsit face
cateva meciuri bune n-o sa devina o primadona mai mare ca Ronaldo.
Inca n-am zis nimic de penaltyul
ratat, pentru ca daca ajungem la penaltyuri ratate o sa iau la
porcait tot atacul lui United, inclusiv pe Chicharito (penalty ratat
cu Wigan) si pe Rvp (penalty ratat cu Southampton). Nu stiu exact cum
sta treaba, dar executarea penaltyurilor pare o treaba destul de
elementara in fotbal. Se practica pe maidan si, imi imaginez, cu atat
mai mult la antrenamente, la grupele de copii, ca element de baza.
Teoretic, un copil de 10-11 ani, daca executa bine un penalty ar cam
trebui sa inscrie in fata oricarui portar. Or, daca esti ditamai
atacantul la Manchester United si castigi sute de mii de lire pe
saptamana, macar atat se asteapta de la tine. Pot sa inteleg miza si
presiunea, desi eliberarea de ele face parte din arsenalul unui
profesionist, dar vorbim de 3 penaltyuri ratate in 3 meciuri
consecutive.
Ce-i drept, United a castigat azi,
dar a lasat aceeasi impresie care avea sa ne coste pana la urma
titlul sezonul trecut: de gafaiala, de facut doar cat trebuie si de
prea putina implicare in ceea ce, pana la urma e meseria lor, aia de
pe urma careia ajung vedete si sunt idolatrizati de milioane de
oameni, oameni care platesc pentru casele mari in care locuiesc,
pentru masinile scumpe pe care le distrug si pentru cluburile
exclusiviste prin care se imbata. Sper ca in vestiar SAF sa fie cel
putin la fel de dur ca mine si sa faca ceva sa ii trezeasca. Pentru
ca in mai, cand o sa se termine campionatul – si cu siguranta o sa
fie strans – o sa conteze si cele 3 puncte pierdute cu Everton in
prima etapa.
Pana la urma, e adevarat si ca o
echipa nu joaca singura. De multe ori poti juca doar cat de bine te
lasa adversarul, iar Champions League, ca si Premier League de fapt,
e o competitie foarte dificila. Galata sunt o echipa solida,
curajoasa, si au jucat admirabil: deschis, ofensiv si foarte
indraznet. Nu ma deranjeaza foarte tare scorul, pana la urma e o
victorie si 3 puncte. Ma deranjeaza insa atitudinea, faptul ca, in
afara de vreo 20 de minute pe final, United a juat mult sub nivelul
la care poate sa joace. Scuza oboselii si a meciurilor la 3 zile nu
tine, asa cum nu tine pentru nimeni care se duce dimineata la birou
si ii spune sefului ca o sa munceasca la doar jumatate din
capacitate, pentru ca trebuie sa vina si maine.
A fost un meci straniu, cu multe
penaltyuri refuzate, dintre care merita sa ne oprim doar asupra
unuia, cel pe care Galata trebuia sa-l primeasca in primul minut. Cu
turcii conducand dupa 40 de secunde, altfel s-ar fi desfasurat
meciul, iar baietii lui Fatih Terim au tot dreptul sa se simta putin
nedreptatiti. Altfel, nici ei n-au fost tocmai usa de biserica de
fiecare data cand a fost vorba de contacte in propriul careu, dar
trebuie sa lucrezi cu deciziile pe care le primesti.
Acest 1-0 stabilit relativ devreme a
lasat meciul sa atarne intr-o balanta dubioasa, cu ocazii la ambele
porti si o impresie de fotbal deschis, placut ochiului. Doua bare si
doua parade excelente ale lui De Gea i-au impiedicat pe turci sa
inscrie, pe cand in partea cealalta, United a risipit cateva ocazii
bune. Cand li se leaga pasele, Valencia – Kagawa – van Persie fac
niste triunghiuri irezistibile, si sper ca odata ce joaca mai mult
impreuna sa li se lege tot mai des. Scholes e in continuare cel mai
bun playmaker din lot de la distanta, pasele lui din mijlocul
terenului orienteaza tot jocul in directia buna. Si m-am bucurat sa-l
vad din nou pe teren pe Fletch, mi-a parut tare rau anul trecut cand
n-a mai putut sa joace.
Urata sau nu, o victorie e o
victorie, dar o sa fie nevoie de mai mult decat ce-am vazut in seara
asta ca sa mergem departe in Champions League. 22:35
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu