Pentru ca este probabil cea mai
cunoscuta si cea mai bina vanduta carte a lui Dalai Lama, am vrut de
mult timp sa citesc Arta Fericirii. Din cate stiu, nu este tradusa in
romaneste, de-asta n-am cautat-o foarte activ pana acum. Imi imaginam
ca in linii mari ideile sunt cam aceleasi ca in toate celelalte
scrieri ale lui Dalai Lama, pentru ca principiile sistemului pe care
il promoveaza el sunt, ca de altfel principiile oricarei religii,
foarte simple. Filosofia din spatele sistemului e interesanta doar
din punct de vedere scolastic, dar are putina relevanta cand vine
vorba de partea practica a lucrurilor.
Speram in schimb ca asta sa fie
cartea in care principiile astea sunt esentializate si structurate in
asa fel incat cineva care ar citi doar asta sa inteleaga cam despre
ce e vorba cand vine vorba de Dalai Lama. In felul asta, as fi putut
da oricui cartea s-o citeasca si ar fi inteles de ce Dalai Lama e o
prezenta atat de influenta in viata mea. Din pacate nu e asa, si
incep sa cred ca nici macar nu exista o asemenea carte. O sa mai caut
totusi. Figura lui Dalai Lama e una care atrage multi oameni dintr-o
sumedenie de motive si cine stie, poate cineva reuseste sa se apropie
de el cu fix aceeasi abordare ca a mea.
The Art of Happines a fost pana la
urma o carte dupa care raman mai degraba dezamagit. Asta pentru ca
autorul ei de facto, psihologul american Howard C. Cutler a plecat la
drum cu o idee gresita, si a mai facut alte cateva greseli pe
parcurs, greseli nesesizate pana la editare. In primul rand, intentia
lui declarata a fost de a face o carte intr-un format standard de
self-help. Desi spune singur ca si-a dat destul de repede seama de ce
asta e o abordare gresita, undeva la un nivel pe care constientul lui
n-a reusit sa-l sesizeze abordarea lui ramane una de autor de
self-help. Iar premisa gresita cu care pleaca la drum cartile de
self-help este urmatoarea: „Citeste cartea asta si cand o termini
de citit o sa-ti fie mai bine”. Nimic mai fals, si probabil ca
multi dintre autorii lor stiu asta. Ceea ce face ca intreaga
literatura de self-help sa fie un fel de inselatorie, mai mult sau
mai putin intentionata. O abordare mai adecvata imi pare ca ar fi:
„Citeste cartea asta si cand o termini de citit o sa stii ce
trebuie sa-ti faci ca sa te simti mai bine”. Ca la o carte de
bucate, de fapt. Dupa ce citesti reteta nu o sa ai prajitura gata, ci
o sa stii ce trebuie sa faci ca sa obtii o prajitura. Dar de acolo
pana la a manca efectiv prajitura mai sunt multe de facut: aduna
ingredientele, instrumentele de care ai nevoie, combina si prepara
ingredientele si respecta procesul si timpii de care ai aflat din
cartea de bucate. Abia la urma vei avea prajitura din care te vei
putea infrupta. Privite asa, nu cunosc carti de self-help mai bune
decat scrierile fundamentale ale religiilor. Biblia, Coranul,
Bhagavad Gita sau Dao de Jing functioneaza toate la fel de bine.
Pentru ca principiile soteriologice sunt fundamental identice, si
destul de simple. Aplicarea lor, punerea lor in practica, aici e
buba. Pentru ca Arta Fericirii nu e ca o pastila sau o injectie, nu e
ceva care se intampla la un moment dat si in urma caruia devii
fericit. Fericirea, mantuirea, salvarea, sanctitatea, sau cum i-o mai
zice zilele astea unei vieti implinite se obtine in urma unui proces
continuu si al dracului de greu. Ce trebuie sa facem, in ultima
instanta, stie oricine, a doua intrebare a tetralogiei lui Kant are
mai degraba implicatii axiologice si tangential ontologice pentru ca
principiile etice de baza provin dintr-un simt comun pe care unii
prefera sa-l atribuie esentei divine din om.
The Art of Happiness este, asadar, o
carte de convorbiri intre Dalai Lama si Howard Cutler plus extrase
din conferintele lui Dalai Lama (in special seria de o saptamana din
Tucson, Arizona din 1993) filtrate de abordarea si de inchisoarea
paradigmatica a psihologului american. Pentru ca ne lovim aici de
alte doua greseli pe care le face Howard Cutler: prima este mai putin
grava, este doar o incercare de a traduce perceptele buddhismului
tibetan in limbaj psihologic. Desi exista un grad de
incomasurabilitate intre cele doua, tentativa asta are si o oarecare
legitimitate, dar am impresia ca e nevoie de cineva suficientd e
versat in ambele, iar Howard Cutler nu pare sa inteleaga buddhismul
suficient de bine. In fine, asta e scuzabila. A doua greseala insa e
una care releva o profunda carenta de intelegere a sistemului
filosofic al lui Dalai Lama: Howard Cutler cauta in permanenta sa
sustina afirmatiile liderului tibetan cu cercetari stiintifice. Cele
doua se desfasoara insa pe planuri in totalitate diferite.
Cunoasterea stiintifica are o structura fundamental diferita fata de
abordarea filosofico-religioasa. Adaugam la asta faptul ca psihologia
e o stiinta atat de noua incat metodele si experimentele nu sunt pe
deplin cristalizate, asa incat interpretarea datelor este mult mai
subiectiva si mai supusa subiectivitatii interpretilor fata de
disciplinele stiintifice de traditie si obtinem o lucrare care pune
cap la cap date destul de aleatorii pentru a demonstra principii care
nu sunt menite a fi demonstrate. Departe de a da credibilitate
buddhismului, metoda asta stirbeste autoritatea principiilor lui
pentru ca le aduce in teritoriul stiintific al argumentatiei si
failibilitatii, unde adevarul depinde mai degraba de priceperea
argumentatorului decat de adecvarea cu realitatea. Prin contrast,
Dalai Lama sustine in permanenta ca validarea spuselor lui trebuie
facuta doar de practica si de experienta. Evident ca si asta e o
abordarea criticabila, dar este un sistem coerent, iar nici Howard
Cutler nici Dalai Lama nu par interesati de o dialectica filosofica
riguroasa in cartea asta.
Este probabil o tendinta personala,
aceea de a aseza toate lucrurile si faptele intr-o matrice definita
de istoria filosofiei si inteleg ca The Art of Happiness se
desfasoara pe un palier diferit, dar nu mi se pare scuzabil felul in
care Howard Cutler isi ia referintele din pop-culture in loc sa
apeleze la ideile care au fondat directiile si principiile de care
are nevoie. Astfel, Mr. Spock sau Inspectorul Harry Callahan sunt
preferati ca autoritati stiintifice in fata unor neica-nimeni de
teapa lui Mill sau Hobbes. Pentru un om care si-a pierdut ceva vreme
incercand sa studieze filosofie, treaba asta nu prea pica bine.
Am retinut o idee asupra careia
merita reflectat mai mult , o chestie la care nu prea m-am gandit
pana acum si care reprezinta, pentru mine cel putin, o abordare
inedita a suferintei. Se pleaca de la studiile facute pe leprosii din
India, pe felul in care nu mai percep durerea in organele moarte si
pericolul pe care il reprezinta faptul asta. Organele devin astfel
excrescente inutile, nu doar lipsite de functionalitate, ci si
consumatoare inutile ale organismului, surplusuri maligne. Se pare ca
perceptia fizica a durerii are asadar un rol important in a mentine
unitatea organismului. Extrapoland (recunosc, printr-un salt logic,
dar aici este partea asupra careia merita sa meditam mai mult),
Howard Cutler traseaza o analogie cu societatea umana si recunoaste
suferinta ca liant fundamental al unitatii lumii vii si al societatii
umane in special. Suferinta are astfel un rol important si ne face sa
intelegem ca eradicarea ei nu este un act individual ci o actiune
comuna, un efort colectiv al tuturor fiintelor vii. Nu exista
fericire strict individuala, depindem de ceilalti intr-o masura mult
prea mare pentru a putea fi fericiti in mijlocul unui ocean de
suferinta. Ceea ce justifica inca o data deschiderea spre ceilalti,
exercitiile de compasiune si empatie.
Citatele extrase:
6: "I think that in modern
Western society, there seems to be a powerful cultural conditioning
that is based on science. But in some instances, the basic premises
and parameters set up by Western science can limit your ability to
deal with certain realities."
200: "A tree with strong roots
can withstand the most violent storm, but the tree can't grow roots
just as the storm appears on the horizon."
211: "In the same way that
physical pain unifies our sense of having a body, we can conceive of
the general experience of suffering acting as a unifying force that
connects us with others. Perhaps that is the ultimate meaning behind
our suffering. It is our suffering that is the most basic element
that we share with others, the factor that unifies us with all living
creatures."
256: "If you respond to
situations with anger and hatred, not only does it not protect you
from the injury or harm that has already been done to you - the
injury and harm has already taken place - but on top of that, you
create an additional cause for your own suffering in the future."
286: "Love is difficult to
define, and there may be different definitions. But one definition of
love, and perhaps the most pure and exalted kind of love, is an
utter, absolute, and unqualified wish for the happiness of another
individual. It is a heartfelt wish for for the other's happiness
regardless of whether he does something to injure us or even whether
we like him. Now, deep in our hearts, there's no question that
everyone of us wants to be happy. So, if our definition of love is
based on a genuine wish for someone's happiness, then each of us does
in fact love himself or herself - every one of us sincerely wishes
for his or her own happiness."
297: "There are so many things
that divide humanity, so many problems in the world. Religion should
be a remedy to help reduce the conflict and suffering in the world,
not another source of conflict." 15:19
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu