miercuri, 12 septembrie 2012

Africa ce vis fierbinte

In Burkina Faso se distreaza prea tare. Oamenii aia pur si simplu se distreaza prea tare.
Burkina Faso? Tara aia e un desert. In Nigeria macar au oceanul...
Ah, nu, nu spune asta. Ce, si in Niger au raul, dar e secat in cea mai mare parte, poti sa-l traversezi pe jos. Ce folos sa mai ai rau atunci?
E frumos si in Niger. Unchiul meu are un club de noapte acolo, am fost pe la el. E atat de frumos... Cald, foarte cald. Daca iti speli blugii, nu e nevoie sa-i pui la uscat, scoate-i afara si sunt uscati. Am fost intr-o noapte la clubul unchiul meu – clubul e in aer liber – si ploua, si oamenii continuau sa danseze in ploaie. Nici nu le pasa. Unchiul meu e finantist, expert contabil. A lucrat mult timp in Paris, om realizat. L-au trimis in Niger cu o companie, sa le regleze finantele. Cand a terminat acolo n-a mai vrut sa se intoarca, a vandut tot ce avea in Paris si acum traieste acolo, are un club de noapte.

Eric zice ca e din Togo. De fapt doar parintii lui sunt togolezi, el e nascut si crescut in Paris. N-a fost niciodata in Lome, orasul parintilor lui, dar e umblat prin Africa. A fost in Gabon, Niger...

Sherif e din Nigeria. „The Heartbeat of Nigeria, from the South”. Sherif e preot pentecostal si de 3 ori pe saptamana predica in biserica lui din Woolwich. Mergeam astazi cu el spre Piccadilly Circus cand il vad ca se apleaca si se ridica cu un iPhone in mana. „O sa sun maine. O sa caut un numar in agenda si o sa sun. Acum e cam tarziu.” Dupa cateva minute suna telefonul. „Da, da, am gasit telefonul asta pe strada. Ma indrept spre Piccadilly acum, ajung acolo cam in 5 minute. O sa astept in statia de autobuz. Port o camasa alba si o vesta albastra, deschisa la culoare.” Inchide. „Ia sa-i vedem pozele. Aha, fata tanara, indianca. Probabil era beata, avea vocea ca si cum ar fi fost beata.

Pana in Piccadilly a mai sunat telefonul de vreo 3 ori. Cand am ajuns la statia de autobuz, fata nu stia de ea si nu reusea s-o gaseasca. „In fata la Barclay? Ok, o sa astept in fata la Barclay. Ma duc intr-acolo acum.” Imi face semn „Hai sa mergem, ne vedem cu ea in fata la Barclay. Am mai gasit odata un telefon si cand am sunat, individul cica sa ma duc eu sa i-l duc.” „Sincer sa fiu, daca e destul de prost sa piarda telefonul, merita sa ramana fara el. Cat despre dus, eu zic ca e mai mult decat suficient ca ai sunat. Il suni, ii spui ca ai telefonul lui, unde si cand te gaseste, apoi e treaba lui
N-am mai ajuns in fata la Barclay. Fata ne-a strigat dintr-un taxi rosu. „Oh, multumesc, multumesc foarte mult!” Nu parea indianca, mi s-a parut ca e chiar foarte englezoaica si destul de dragutzica. Pustoaica.

Nu, Africa nu se duce de rapa. Cand vorbesti de lideri, atunci poate. Dar oamenii, oamenii n-au nici o treaba cu asta. Liderii, da, ei duc Africa de rapa.
Asa e, noi trebuie sa ne castigam banii nostri. Sa ne castigam banii nostri si sa vedem cum putem sa-i inmultim. N-avem noi treaba cu ei. Dar individul asta, Eduardo dos Santos, tocmai a fost reales presedinte, inca 5 ani. E la putere din 1979 si tocmai a fost reales.

S. e angolez. I se spune comandante. Cred ca fost implicat in razboiul civil. Vorbeste mult despre razboiul civil si despre politica din Angola, dar nu vrea sa spuna nimic despre el. „Aia care au fost acolo, nu vorbesc despre asta” spunea la un moment dat Joel Schumacher. S. Are o cicatrice mare pe gat si e foarte calm si tot timpul politicos cu toata lumea. „De ce ti se spune comandante?” l-am intrebat la un moment dat. „Nu stiu. Baietii mei mi-au spus asa. Intreaba-i pe ei, a fost decizia lor sa-mi spuna asa.” 05:18

Niciun comentariu: