joi, 17 iunie 2010

Ziua 6 + Ziua 7 Prima runda

Honduras - Chile 0-1 (Beausejour '34)
Spania - Elvetia 0-1 (Fernandes '52)
South Africa - 0-3 Uruguay (Forlan '24, pen. '80, Pereira '90)
***
Argentina - Coreea de Sud 4-1 (Chu Young Park o.g. '17, Higuain '33, '76, '80 - Chung Young Lee '45)
Nigeria - Grecia 1-2 (Uche '16 - Salpingidis '44,
Torosidis '71)
Franta - Mexic 0-2 (Hernandez '64, Blanco pen. '79)

Am vazut relativ putin din aceste ultime 6 meciuri ale Mondialului, dar fata turneului pare sa se fi schimbat total odata cu incheierea primei runde de jocuri din grupe. Meciuri mult mai spectaculoase, goluri mai multe, si un spectacol in sfarsit demn de o scnea mare cat toata lumea.

As fi vrut sa vad Honduras cu Chile, pentru ca sunt doua nationale despre care stiu doar prea putine. Ma asteptam ca Hondurasul sa se prezinte bine, gandindu-ma in primul rand la Palacios si la ceilalti jucatori care evolueaza in Premier League. Despre nationala chiliana nu stiu absolut nimic. In cartea de oaspeti pe care ambasada chiliana a tinut-o la standul lor de la Bookfest le-am urat succes, fara sa fiu convins ca or sa si aiba. Cronicile meciului spun insa ca au dominat copios. Poate ca, desi nu mai au fotbalisti celebrii cum au fost magnificul cuplu Zamorano-Salas in 1998,
Chile sunt o echipa inchegata si periculoasa pentru oricine, la fel ca Paraguayul. Si in special, periculoasa acum pentru Spania, prin prisma primei serii de rezultate.

Campionii europeni au fost asteptati de toata lumea cu sufletul la gura. Intrarea lor in scena - ultima, asa cum se obisnuieste cu capetele de afis - ar fi trebuit sa fie cea care, mai mult decat meciurile Germaniei si Braziliei, sa deschida cu adevarat competita. Impotriva unei Elvetii fara traditie
fotbalistica, campionii europeni ar fi trebuit sa faca scor, la fel ca in amicalul cu Polonia de acum doua saptamani. Ei bine...

Se vede treaba ca nu degeaba Ottmar Hitzfeld a castigat doua ligi ale campionilor cu doua echipe diferite pe care, dupa ce le-a parasit, au trecut prin perioade grele. Cu aducerea reprezentativei elvetiene la mondial, neamtul deja a surprins pe toata lumea, dar probabil ca prea putini se gandeau ca Elvetia o sa si reprezinte ceva in Africa de Sud, mai ales intr-o grupa plina de flair hispanic. 0-0 la pauza cu Spania deja era o surpriza. Golul lui Fernandes din minutul '52 a schimbat total datele meciului si a produs spaniolilor un soc din care s-au luptat apoi pana la sfarsitul meciului - fara succes - sa-si revina. Un contraatac rapid (aspectul tuturor actiunilor ofensive ale elvetienilor, asa putine cate au fost), a surprins apararea spaniolilor si i-a dat posibilitatea lui Derdiyok sa ramana in situatie de 1 la 1 cu Casillas. Cu sange rece, mijlocasul a lobat mingea peste portar, iar Fernandes a fost pe faza reusind sa impinga in plasa, din a doua incercare, mingea pe care Piquet s-a straduit din greu s-o opreasca. O faza destul de ciudata. Casillas l-a agatat pe Derdiyok imediat dupa sut si daca nu ar fi fost gol, ar fi fost probabil penalty. In cadere, elvetianul l-a accidentat serios pe Piquet, dar nu se poate pune
problema de fault in atac, actiunea fiind total involuntara. Admirabil curajul lui Piquet de a baga capul in gheata atacantului fara vreo intentie de a se proteja, intrare care l-a costat un crampon infipt in tampla si o sangerare pentru tot restul meciului.

Vazand ca se ingroasa gluma, spaniolii au inceput sa atace cu tot efectivul, din toate pozitiile, incontinuu. Hitzfeld a pregatit inse meciul perfect, iar apararea ultra-aglomerata a Elvetiei a facut ca singurele ocazii ale spaniolilor sa fie suturi de la distanta sau faze fixe. Este interminabila discutia despre moralitatea unei aparari cu 8 fundasi, dar deocamdata acest stil de joc e permis de regulament, si de multe ori e singurul cu care poti invinge un adversar superior ca tehnica si valoare. Mourinho a demonstrat asta in dubla Inter - Barcelona, iar Hitzfeld se pare ca s-a uitat atent, pentru ca Spania - Elvetia a aratat tras la indigo dupa Barcelona - Inter. Cu diferenta ca, daca Barca a reusit un gol, spaniolii au trebuit sa se multumeasca ieri cu doar 16 suturi in afara spatiului portii si cu o bara dintr-un sut de la 25 de metri al lui Xavi Alonso. Elvetienii au mai avut si ei o bara pana la sfarsit, argument cu care oamenii lui Hitzfeld se pot apara de vocile care vor acuza injustetea rezultatului.

Xavi a fost inchis perfect si a reusit prea putine mingi utile pentru atacanti, Iniesta a fost excelent izolat in banda stanga iar driblingurile lui s-au terminat de obicei fara mingi utile. Adaugat la asta, meciul slab facut de Busquets si Torres a facut ca principalele amenintari sa vina de la Sergio Ramos, fundasul ale carui incursiuni ofensive i-au prins pe elvetieni fara vreun plan de anihilare a lui.

S-a terminat, oricum, fara gol din partea Spaniei, si sunt cateva concluzii care se impun dupa acest meci. In primul rand, s-a vazut ca Spania poate fi batuta, si s-a vazut si cum. Apoi, am aflat, cu o certitudine de, as zice, circa 80-90% ca viitoarea campioana mondiala nu va fi o castigatoare in premiera. Mai mult, elvetienii au acum posibilitatea de a castiga grupa, ceea ce i-ar trimite pe spanioli intr-o optime impotriva catigatoarei grupei Braziliei. Nu e greu de intuit care va fi aceasta. Ar trebui sa fie interesant.

M-am bucurat sa vad Spania invinsa, e normal sa apreciezi lucrurile rare. Si mai e ceva. Echipele care practica un fotbal ofensiv, tehnic si in viteza, placut ochiului, tind sa devina imediat arogante, mai ales cu augmentarile exagerate pe care media se grabeste sa le faca. Asa ca aceste echipe au impresia, intr-un fel foarte ciudat, ca adversarii lor n-ar mai trebui sa se apere, ar trebui sa ii lase sa-si desfasoare jocul, iar meciul sa fie castigat doar prin prezenta. Ei bine, nu e chiar asa, iar echipele cu adevarat mari ar trebui sa poata juca spectaculos indiferent de modul in care adversarul te lasa sa faci asta sau nu. Pentru ca cine da tonul jocului merita sa-l castige, iar meciul asta a semanat prea mult cu unul din seria "autobaza" sau "catenaccio" pentru ca elvetienii sa nu merite un rezultat bun.

Legat de elvetieni, merita mentionat ca, pe langa incontestabilul merit al lui Hittzfeld, mai exista
un factor care ii face sa arate ca o echipa serioasa, iar nu cantitatea neglijabila care erau pe vremea in care invingeau Romania cu 4-1, in 1994. Numarul mare de jucatori naturalizati. Daca ati observat, participantii la faza golului s-au chemat Fernandes si Derdiyok. Primul e negru, la fel ca mijlocasul Nkufo. Hakan Yakin sau Valon Behrami, nici ei nu prea par elvetieni dupa nume. Pentru ca pur si simplu, unele natii nu au gena fotbalului in sange.
Niste elvetieni

Surpinzator, nu meciul Spaniei avea sa fie capul de afis al zilei, iar inspiratia (norocul?) organizatorilor de a pune Africa de Sud - Uruguay seara, la ora meciului vedeta al zilei si-a aratat din plin roadele.

Dupa un 0-0 de tatonare impotriva Frantei, decent ca spectacol dar lipsit de magia golurilor, uruguayenii s-au dezlantuit impotriva unei selectionate-gazda care nu va sti prea curand ce i-a lovit. Un meci fabulos facut de un fotbalist fabulos, pe numele lui Diego Forlan. Primul gol, o bolta excelent executata de la 25-30 de metri, este dupa parerea mea cel mai frumos gol al turneului de pana acum. Desenata pe calculator, traiectoria mingii nu cred c-ar fi putut sa arate mai bine, iar oprirea ei fix sub bara poate face orice portar sa se simta mizerabil.

Nu numai cu Forlan au avut probleme sud-africanii, sunt convins ca Mokoena sau Masilela ar avea cate ceva de spus si despre Suarez, magnificul varf al lui Aiax. El e cel care a produs penaltyul de 2-0 care a dus si la eliminarea portarului Khune, penalty executat perfect de aceeasi teroare blonda, Forlan. Sut puternic, la semi-inaltime, genul de lovitura pe care un portar o poate vedea de dinainte, pentru ca oricum nu i se poate opune. Aventura lui Josephs, portarul de rezerva al Bafana-Bafana a inceput cum nu se poate mai prost.

Dezastrul gazdelor a fost pecetluit de golul din ultimul minut al fostului CFR-ist Alvaro Perreira, gol produs tot de o combinatie Forlan-Suarez, numele masinii de fotbal uruguaiene. Pentru ca da, dupa cum au aratat in acest meci, micuta natiune de pe estuarul lui Rio de la Plata are potentialul de a ajunge destul de sus la acest mondial. Cuplul Forlan-Suarez mi se pare cel mai bun atac de la mondial din ce s-a vazut pana acum, iar acest 3-0 s-a produs impotriva unei reprezentative sud-africane decenta, despre care continui sa cred ca n-a jucat deloc rau, la fel ca in primul meci, cu Mexic. Numai ca celestii n-au fost la fel de induratori.

Inca nu stim cine se va califica din aceasta grupa sau in ce ordine (meciul Uruguay-Mexic se anunta unul tare interesant), dar stim sigur cine nu se va califica, si va stabili prin asta recordul negativ de a fi prima tara gazda care nu trece de grupe la mondial. Nu, nu e vorba de Franta. Lor le ramane speranta si eterna data viitoare. Speranta in calificare, dar mai ales speranta ca Uruguay si Mexic nu-si vor imparti punctul din ultimul meci al grupei, facand astfel inutila o victorie la orice scor a cocosilor, victorie deloc usor de obtinut, chiar daca e vorba de una dintre cele mai valoroase echipe de la mondial. Domenech, ca un fel de Hitzfeld pe invers, e si el o dovada a importantei covarsitoare pe care o are un antrenor, indiferent de echipa.

Chiar daca au dat un gol din off-side si unul din penalty, victoria mexicanilor e pe deplin meritata, iar francezii nu pot invoca in nici un fel scuza arbitajului pentru a-si justifica ceea ce incepe sa semene cu o sedere scurta la mondial. Au, in cel mai bun caz, scuza proprilui penibil, la fel ca in 2002.

"would love to see Chicarito sending #FRA France home 2nite. Wonder what Evra would feel about it.", tweetuiam inainte de meci si ma bucur ca, in sfarsit, am reusit sa fac un pronostic corect, si ca acest Javier Hernandez chiar arata a fotbalist serios. Tot legat de asta, Malouda spune, tot pe twitter, "We must save our honour against South Africa: http://www.florentmalouda.com/?page_id=6", la 1 noaptea, ora Africii de Sud (e posibil sa conteze si faptul ca primul tweet al lui Forlan de dupa meciul Uruguayului, de exemplu, a venit abia in dupa-amiaza asta).

Daca ieri intamplarea a facut ca cel mai bun meci sa ne fie servit seara, cum e normal, astazi n-am mai fost la fel de norocosi, singurul spectacol pe care ni l-a oferit meciul de 21.30 fiind cel al umilirii Frantei, unul care tinde sa devina banal prin repetitie.

Asta in contrast cu meciul de 14.30, de exemplu, unde am vazut o alta echipa sud-americana delantuita. E vorba de Argentina unui alt Diego, probabil cel mai celebru purtator al acestui nume. El Pibe D'Oro, Maradona, pare ca a gasit pana la urma drumul spre exploatarea la maxim al potentialului imens pe care il are selectionata bianco-celestilor, iar mie unul mi-ar placea sa-l vad castigand Cupa Mondiala si din postura de antrenor, fie si numai pentru declaratii ca cea pe care a dat-o ieri: "Pele should go back to the museum... We all know what the French are like and Platini as a Frenchman thinks he knows it all."

Macelul la care argentinienii i-au supus pe sud-coreeni restabileste ordinea de drept si raportul corect de forte si in aceasta grupa, unde nigerienii au deziluzionat crunt pierzand in fata Greciei, o echipa nu doar imbatranita si lipsita de un lot valoros, dar si echipa cu cel mai slab palmares la mondiale. Usor-usor, toate echipele africane dezamagesc, iar in momentul asta cea mai buna speranta a continentului intr-o performanta remarcabila pare a fi Ghana. Cu 6 puncte, argentinienii sunt deja calificati, iar singura sansa a nigerienilor acum este sa invinga Coreea. Si asta va fi un meci interesant desi pana acum sud-coreeni au aratat mai mult fotbal, iar faptul ca au reusit sa dea un gol Argentinei nu trebuie in nici un caz subestimat.

Voi bifa, intr-o rafuiala personala, inca un meci lipsit de stralucire al lui Messi, cel care, fata de cele 7 ocazii ratate pe care i le-am numarat in meciul cu Nigeria, a reusit acum sa rateze de doar 5 ori. Iar portarul nigerian, declarat de diversi comentatori extraordinar pentru ca - nu-i asa - a aparat suturile lui Messi, a luat azi doua goluri de la Grecia, echipa care nu marcase pana acum la vreun mondial. Dar, sigur, Leo e obosit, e faultat, e in fel si chip... are scuze. Am impresia tot mai tare ca Leo are mai mult scuze decat talent. Iar talentul asta, atat cat o exista, sta bine ascuns in meciuri cu Malaga sau Xerez in timp ce, pe scenele mari, greul cade pe umerii unor Tevez, batranul Seba Veron sau - blasfemie! - Gonzalo Higuain, de la Real Madrid. A dat un hat-trick azi.

2 comentarii:

Gabriel spunea...

Gonzalo Higuain a dat 3 goluri, dar cred ca si tu le puteai da. A impins mingea in plasa la fazele create de colegii sai. Si sa nu-mi spui faza ca un mare atacant stie sa se plaseze unde trebuie. S-a intamplat sa le dea, dar iti repet ca si tu le dadeai.

In rest astept sa citesc despre cum a fost furata USA de acel ciudat arbitru din Mali.

Si despre meciul Olanda-Japonia la care am adormit in minutul 15, in principal datorita lui Hobana.

bhuttu spunea...

Pfff, imi pare rau Gabriele, weekendul asta nu prea m-am uitat la mondial. Cand au jucat americanii eram la Aerosmith. Ieri n-am vazut nimic, azi am vazut juma' de repriza la Paraguay. Ma uit acu' la Brazilia. Fabulos golul 2 al lui Fabiano, nu zici?

Multumesc pentru aprecieri, dar posturi abia de maine seara reiau.