Camerun - Japonia 0-1 (Honda '39)
Italia - Paraguay 1-1 (De Rossi '63 - Alcaraz '39)
Au aparut deja, si cresc in intensitate vocile care urla spre mondialul asta si se burzuluiesc la el ca ar fi plictisitor, dupa numai 3 zile de fotbal. Nemtii au mai redus putin volumul acestor critici cu cele 4 goluri date australienilor, iar ziua de ieri plaseaza mondialul pe un curs pe care, pana la un moment dat, se inscriu toate: nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Era de asteptat ca olandezii sa incepa tare, intotdeauna o fac. In prima repriza i-au sufocat pe danezi, cu o posesie de 62%, dar nu mi-au ramas in minte prea multe ocazii de gol. In a doua repriza, insa, situatia s-a remediat repede, cu un autogol danez foarte ciudat, pe care grafica transmisiei i l-a pus in carca lui Simon Poulsen, cu toate ca respingerea lui a fost buna. Vad ca pe siteul FIFA situatia s-a corectat, iar Agger e trecut la marcatori, pentru ca el a fost cel de-al carui spate s-a lovit mingea si ultimul care a atins-o inainte sa intre in poarta. De fapt, nu mi se pare ca ar fi un singur individ de invinuit pentru acest gol, s-a ajuns la el pentru ca - voit sau mai degraba nu prea - danezii i-au lasat pe olandezi sa-i sufoce cu atacuri in serie.
Interesant acest Simon Poulsen, danezul cu ten inchis, si zambetul lui autoironic imediat de dupa autogol. Cu siguranta are in el sangele unei natii mai putin incuiate decat danezii.
Usor-usor, vedem consacrandu-se la mondialul asta un nou model de a juca fotbal: trageri de timp cu mingea sus. Asa cum au facut si argentinienii, la 1-0 olandezii combinau in jumatatea adversa, dar fara vreo intentie de a ataca poarta sau de a ceda mingea. Este un stil asemanator cu cel al Germaniei din anii '90, dar acel joc nemtesc, sufocant si metodic, se termina de obicei cu presiunea pusa pe linia de 6 metri, de unde sigur rezulta macar un gol. Acum, echipa mai buna tine mingea in jumatatea adversa doar pentru a reduce riscurile interceptiilor periculoase. E drept ca pana la urma, o data cu introducerea lui Elia (de care personal am fost foarte impresionat), jocul s-a mai animat ceva, iar olandezii au reusit sa mai marcheze o data la capatul unei reprize in care nu-mi amintesc sa-l fi vazut pe Stekelenburg sau poarta batavilor. Din nou un gol ciudat, cu semi-lobul superb al lui Elia pacalindu-l pe portarul Sorensen dar lovind bara, de unde Kuyt a reluat nestanjenit in poarta, trecandu-si in cont un gol pentru care n-a avut nici un merit.
Daca e clar ca olandezii vor castiga grupa asta, sper - pentru binele danezilor - ca doar si-au conservat fortele, neputand spera la puncte din meciul asta, si ca vor arata mai asezat in celelalte doua meciuri. Norocul lor este ca al doilea meci al olandezilor este impotriva Japoniei, care a invins Camerunul, dar se prea poate sa ramana cu cele 3 puncte, pentru ca altfel, daca olandezii s-ar fi calificat dupa 2 meciuri batand Camerun, si-ar fi putut permite sa lase un punct Japoniei si sa-i trimita pe danezi acasa.
Vorbind de Japonia si Camerun, nu-i de mirare ca-i tratez pe leii neimblanziti ca pe balastul grupei, pentru ca au fost cea mai dezolanta echipa de la mondial pana acum. Daca de la greci, algerieni sau australieni nimeni nu asteapta mare lucru, Camerun si-au impus singuri standarde foarte inalte odata cu debutul lor la mondiale, in 1990, cand au invins campioana mondiala (Argentina lui Maradona, viitoare finalista) in meciul de debut si au trecut ca prin branza de toti adversarii pana in sferturi, unde una din cele mai mari reprezentative engleze din istorie - echipa cu Waddle, Gascoine si Lineker - a muncit din rasputeri sa-i elimine cu un 3-2 transpirat.
De la generatia anonimilor Byik, Emanuel Kunde, Claude Makanaky sau de-atunci celebrul Roger Milla, Camerunul a dat fotbalului mai multe nume sonore, dar n-au mai reusit sa impresioneze la nivel de reprezentativa. Si, din ce-am vazut pana acum, reprezentativa leilor inca nu a facut pasul - atat de necesar reprezentativelor africane - spre un joc organizat si disciplinat, asa cum par s-o fi facut, din ce s-a vazut pana acum, Nigeria, Ghana si chiar Africa de Sud. Sigur, ocazii au avut, dar e vorba doar de Japonia, si de cele mai multe ori e nevoie de mai mult decat de a-ti crea ocazii impotriva echipelor submediocre. Japonezii au muncit mult, enunt pleonastic, dar daca asta a fost suficient pentru Camerun, ma indoiesc ca danezii o sa le cedeze vreun punct doar pe aceasta baza.
Cu meciul asta, situatia in grupa e acum destul de clara, si cred ca ar fi o mare surpriza sa vedem pe altcineva decat Danemarca in optimi. Cel mai probabil, acolo vor de peste italieni, care au inceput cat se poate de prost, dar asa fac de fiecare data. Greu de crezut ca nu vor castiga grupa cu Slovacia si Noua Zeelanda, singurul lucru care-i poate impiedica e Paraguay, care sa castige tot la o diferenta de scor mai mare decat italienii. Ma indoiesc c-o vor face, dar e singura lor sansa de a trece de optimi. Altfel, de pe locul 2, acolo ii asteapta Olanda, si asta nu e deloc o veste buna pentru sud-americani.
Cu siguranta dupa meciul de aseara, italienii nu arata a campioana mondiala sau a echipa capabila sa-si apere trofeul. Dar cand arata? Italienii sunt genul de echipa in stare sa se inteleaga la rezultat si sa nu mai joace meciul, atata vreme cat asta le garanteaza calificarea mai departe, si au fost asa de cand ii stiu. Victorie inconcludenta cu 1-0? Sigur ca da, multumim! Gol din off-side in ultimul minut? Daca se poate, bineinteles! Calificari chinuite, cu puncte puse cap la cap din egaluri? Tot calificari se cheama! Si e o lista lunga de meschinarii, la care Zidane cu siguranta ar mai putea adauga cate ceva. Dar sunt meschinariile unei cvadruple campioane mondiale (1934, 1938, 1982, 2006), si doar Brazilia se poate lauda cu mai mult de atat. Cel mai probabil italienii vor termina grupa pe primul loc si, in indignarea generala, vor ajunge din nou in fazele superioare. Italia in semifinala suna a pariu bun.
Anonima, dar inimoasa natioanala paraguaiana a impresionat pozitiv, si au o sansa buna la optimi daca bat Slovacia. Vom vedea, umbla vorba ca asta ar fi mai usor de zis decat de facut. In tot cazul, 1-1 e echitabil, paraguaienii si-au castigat punctul prin curaj si daruire, iar italienii prin experienta si - ar spune gurile rele - marsavia tipica. Danielle de Rossi a egalat dupa o mare greseala de portar, printr-o executie pe care nici nu cred c-ar putea-o repeta din cateva sute de incercari, nici nu cred ca ar sti s-o explice sau sa spuna cu ce parte a corpului a lovit mingea. Dar, am mai spus, tot ce conteaza e ca s-a terminat 1-1.
Azi avem Slovacia la pranz, aflam locul 2 in grupa Brazilei, iar deseara ii vedem la lucru pe nord-coreeni. Ar trebui sa fie interesant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu