Ziua 15 - Ziua zero

Portugalia - Brazilia 0-0

Coasta de Fildes - Coreea de Nord 3-0 (Yaya Toure '14, Romaric '20, Kalou '82)

Spania - Chile 2-1 (David Villa '24, Iniesta '37 - Millar '47)

Elvetia - Honduras 0-0

Am parasit ieri faza grupelor, si am aflat cu ocazia asta si raspunsul la ultima intrebare care dadea fiori reci pariorilor si baietilor de Fifa pentru care prezenta vedetelor in turneu e esentiala: va rata Spania accederea in optimi? Raspunsul a fost din pacate negativ, si spun din pacate pentru ca, fara sa fiu vreodata mare fan Spania, ibericii mi-au iesit complet de la inima cand i-am vazut pierzand cu Elvetia, moment dupa care a urmat un fel de descumpanire existentiala si apoi celebrele lamentari pe care le-am auzit si dupa semifinala Inter-Barca in Champions League: "Ah, dar ei s-au aparat!". Unii oameni or sa fie nevoit sa inteleaga la un moment dat ca in fotbal, poate mai mult decat in alte parti, ce e legal e si moral, si ca fair-playul se refera la cu totul altceva. Pana cand se va sanctiona jocul pasiv la fotbal, Spania, Barcelona si toata suita asta de echipe "ofensive" va trebui sa stie cum se joaca si impotriva astora mici, "defensivii". Cred ca Dunga ar putea da oarecare lectii in sensul asta.

Brazilia e acuzata tot mai dur ca are o echipa "defensiva" si ca nu mai etaleaza fotbalul frumos cu care a obisnuit spectatorii. S-o fi gandit cineva ca Selecao au venit aici cu gandul sa castige campionatul mondial si ca, abia obiectivul asta indeplinit, isi vor putea permite mai multe? Deocamdata si-au castigat grupa, la fel ca si dreptul la un egal plictisitor cu fratii intru limba de care ii desparte un ocean. De la portughezi m-as fi asteptat sa-si doreasca mai mult decat un egal care, chiar daca i-a calificat, le-a rezervat un bilet in optimi pentru Spania in loc de mult mai abordabila - macar pe hartie - Chile. Asa, fiecare dintre cele doua echipe isi va intalni rivala de pe propriul continent, pe care o cunoaste mult mai bine, iar noi vom fi privati de o optime Spania-Brazilia cu un bun potential sa ne spuna numele viitoarei campioane mondiale.

Dupa cum era de asteptat, elefantii ivorieni n-au invins cu 9-0 ramanand sa spere la o victorie a Braziliei care oricum n-a venit, dar cu acest 3-0 asupra Coreei de Nord au castigat ceva ce, chiar daca nu e inca evident, va deveni cu siguranta valoros in scurt timp: dreptul de a parasi cu fruntea sus o competitie care oricum nu promitea mai mult de atat. Dupa parerea mea, ivorienii au aratat bine la acest mondial in ciuda acelei infrangeri cu Brazilia si ei ar fi purtat stindardul Africii daca ar fi avut norocul unei grupe ceva mai accesibile, sau a unei mari dezamagiri de genul Serbiei, care a trimis Ghana in optimi.

Coreea de Nord n-a mai convins, cum au facut in primul meci cu Brazilia, si dupa ce au cazut psihic (ma gandesc ca n-a fost tocmai veselie in cantonamentul lor dupa ce-au fugit patru dintre ei) au devenit doar carne de tun pentru pradatorii din grupa lor. Masacrati de protughezi si ivorieni, nord-coreeni parasesc mondialul ca ultima clasata, dar rusinea lor nu e dintre acelea de care se rade. Intr-o tara in care a prinde ziua de maine e un privilegiu, a-ti pune steagul in rand cu cele mai bune reprezentative ale lumii e nu numai o performanta, dar si un act de curaj extraordinar. Iar pentru curajul asta, probabil fotbalistii nord-coreeni o sa primeasca mustrari odata ajunsi acasa.

Spaniolii s-au calificat pana la urma tot de pe primul loc in grupa, luand fata chilienilor care, atunci cand au dat de fotbalisti mai tehnici decat ei au recurs la un joc dur, care nu le face cinste. Masura valorii lor si-o vor da in optimi, cu Brazilia.

Iar elvetienii, dupa o victorie eroica in prima etapa, n-au mai reusit sa repete isprava nici cu cea mai slaba echipa a grupei, Hondurasul care, spre cinstea lor, mi s-a parut ca au jucat agresiv, desi nu mai aveau pentru ce.

Cam atat, astazi sunt scurt, probabil la fel si maine. Din cauza de Sonisphere.

Ziua 14 - Cum au cazut cei mari

Slovacia - Italia 3-2 (Vittek '23 '72, Kopunek '89 - Di Natale '81, Quagliarella '92)
Paraguay - Noua Zeelanda 0-0
Danemarca - Japonia 1-3 (Tomasson pen. '81 - Honda '17, Endo '30, Okazaki '87)
Olanda - Camerun 2-1 (van Persie '36, Huntelaar '83 - Eto'o pen. '65)

Cu toate ca indiciile erau clare dupa primele meciuri, cred ca putini erau cei care nu se asteptau ca italienii sa-si revbina brusc in ultimul meci si sa se califice in extremis, chiar si cu un egal si ajutati de jocul rezultatelor. Se pare insa ca o datat la 30 de ani sau cam asa, planetele se aliniaza de asa natura incat pana si asemenea adevaruri universale se clatina. Italia a jucat slab, nimic nou in asta, dar de aici pana la a fi condusi cu 2-0 drumul e destul de lung, si trece printr-o transformare a lui Cannavaro din cel mai bun fundas central din lume intr-un papitoi cu banderola de capitan al Italiei la mana.

Squadra azzura nu s-a dezis de vechile lor obiceiuri. Au dat o jumatate de gol, respins de Skrtel cam de pe linia portii, intr-un unghi atat de ciudat incat nici o reluare dintre astea moderne, in high-definition, nu poate sa lamureasca daca mingea a trecut "cu toata circumferinta" de linia portii. Au mai dat apoi un gol dintr-un soi de off-side, genul ala in care toata lumea are dreptate, in care, din nou, e foarte greu de spus daca albul sau albastrul e mai aproape de linia negra a graficii televiziunii. Oricare din astea doua le-ar fi fost suficient italienilor sa se califice. Dar campionatul asta e unul atipic atat prin sarbitrajele foarte corecte de care am avut parte in cele mai multe dintre meciuri, dar si prin lipsa de mila si disparitia acelui 5% acorat de obicei de arbitri favoritelor.

Intre timp, slovacii au marcat 3 goluri frumoase, venite pe fondul unor constructii ofensive curajoase si bine inchegate. Cine are chef sa-l acuze pe Danielle de Rossi de greseala de la primul gol, ar trebui sa-si aminteasca si ca acelasi de Rossi e cel care a adus italienilor chiar si acele doua prime puncte fara de care ar fi fost descalificati mult mai devreme. Fundasii centrali mi s-au parut a fi principala buba a Italiei si, bineinteles, Marchetti, inlocuitorul lui Buffon, care le-a dat slovacilor ocazia, printr-o iesire extrem de neinspirata, sa dea acel superb lob de la golul 3. E drept ca si golul doi al Italiei, acel sut de la 20 si ceva de metri infipt in vinclu de Quagliarella a fost frumos, dar pun pariu ca azzuri ar fi preferat unul din cele doua anulate in locul lui, dar care sa-i califice.

N-a fost sa fie, se pare ca in ultimii patru ani aceasta echipa a Italiei a stat pe loc in timp ce restul lumii a mers inainte.

Paraguayul si-au facut partea lor de intelegere si au jucat relaxat impotriva Noii Zeelande intr-o grupa pe care o castigasera deja si in care nu mai aveau nimic de demonstrat. Neo-zeelandezi, o trupa care deja si-au depasit cu mult conditia, au jucat - din ce-am vazut eu - destul de ambitios, dar in cadrul limitelor lor tehnice, se vede treaba, destul de restranse.Pana la urma, e destul de greu sa te califici jucand cu Fiji si Vanuatu si dupa aia sa dai piept cu o Italie care, oricat de jalnica, inca se numeste campioana mondiala, sau cu acesti sud-americani hotarati sa-si acopere in glorie fotbalistica intregul continent.

Avea dreptate antrenorul neo-zeelandez dupa meci, cand trecea pe la fiecare dintre jucatorii lui si le arunca cate un "Well done, boys!" din tot sufletul. Si aveau dreptate si neozeelandezii sa nu para deloc dezamagiti sau dezolati dupa meci, ci mai degraba impacati cu ei insisi, ca niste soldati care si-au facut datoria, in ciuda rezultatului razboiului. Chiar daca nu au talentul rugbystilor, fotbalistii kiwi au imprumutat ceva din demnitatea lor, si au aratat-o cu varf si indesat in aceste trei meciuri in fata lumii intregi. Se intorc acasa neinvinsi, si cu o performanta prea usor trecuta cu vederea, dar afisata cu mandrie pe un banner al suporterilor all-whites: au jucat la fel de multe finale de mondial ca si Spania.

Seara ne-a adus lamurirea deplina a celei mai lamurite grupe din cele opt. Dupa ce leii neimblanziti ai Camerunului au dezamagit inca de la primul meci, si dupa ce olandezii s-au calificat cu maxim de puncte din minim de meciuri, cum era de asteptat, cele doua s-au intalnit in ultimul meci al grupei, ramas fara nici un fel de miza. S-a terminat oricat la oricat, remarcabil nu mi s-a parut decat noul look al lui Rigobert Song, acum blond, impunator prin prezenta dar jalnic in realizari, ca un leu batran si ridicol.

Celalalt meci al grupei era in schimb una din cele mai directe si mai cinstite infruntari pe care le-a dat pana acum acest turneu. Fara sa depinda de nimeni, fara sa aiba nevoie de legaturi telefonice cu celalalt stadion, Danemarca si Japonia jucau una impotriva celeilalte pentru un loc in optimi. Invingatorul ia totul, iar japonezii erau usor avantajati de acel gol in plus primit de danezi de la Olanda, gol care ii trimitea in optimi la egal in meciul asta. Dar elevii lui Okada au stiut cumva ca asta ar fi o politica suicidala si in ciuda culturii suicidului atat de prezenta in istoria lor niponii n-au vrut sa astepte trecerea celor 90 de minute si au decis sa se implice activ. Nu-i credeam in stare, si am mizat tot timpul pe Danemarca, dar japonezii, pe langa faptul ca au batut, au facut-o intr-un fel categoric, care le face cinste. Dupa cele doua lovituri libere perfect executate din prima repriza, danezii au ramas blocati, si pe buna dreptate. S-au trezit condusi cu 2-0 de nicaieri, si cu o frica teribila de a mai acorda lovituri libere in jumatatea proprie. Iar Danemarca, desi ii credeam o echipa organizata, cu un joc adaptabil, tipic european, nu e genul care sa poate reveni de la 0-2. Si mai ales, am vazut aseara, nu se pot in nici un caz compara cu japonezii la capitolul efort fizic.

S-a terminat 3-1, dar s-a terminat de fapt in minutul 30, dupa cele doua lovituri libere transformate care au uimit publicul si i-au blocat pe danezi. Samuraii au acum o sansa buna la un sfert cu Brazilia. Bine, mai intai trebuie sa treaca de Paraguay. Ceea ce nu cred.

Numai ca, iata, avem din nou Japonia si Coreea de Sud in optimi, iar de data asta nu mai sunt tari organizatoare si nici n-au mai beneficiat de arbitraje favorabile. Chiar sa se creeze un pol de putere fotbalistica in sud-estul Asiei?

Ziua 13 - Razboi mondial

Anglia - Slovenia 1-0 (Defoe '23)

SUA - Algeria 1-0 (Donovan '92)

Germania - Ghana 1-0 (Ozil '60)

Serbia - Australia 1-2 (Pantelic '84 - Cahill '69, Holman'73)

Ziua de azi nu prea ne-a oferit spectacol in plan fotbalistic, dar in ce priveste calculele am avut parte de suspans din plin. Ca si cum ar fi jucat cifrele in locul fotbalistilor.

Englezii au reusit sa bata, dar tot n-au reusit sa convinga. Chiar daca au avut o gramada de ocazii, in special in prima repriza, nu trebuie uitat ca adversarul lor a fost Slovenia. Si ce mi se pare ca ii reprezinta pe sloveni e meciul cu Algeria, probabil cel mai plicticos al acestui turneu. Iar daca aceasta modesta echipa a Sloveniei a rezistat in fata atacului englez si, mai mult, a incercat poarta de cateva ori bune, doar lipsa unui varf impins de valoare facand treaba usoara pentru James. In tot cazul, selectia si felul in care Capello pune echipa in teren mi se par nefericite. In poarta se evita in continuare inexplicabil titularizarea lui Hart, desi pustiul e plin de talent. In centrul apararii a fost pus Upson, desi Dawson e un prospect mai atractiv din toate punctele de vedere. Rooney e in continuare jucat in banda, unde nu da cel mai bun randament, iar in atac, chiar daca a inceput cu Defoe (si s-a vazut, omul lui Redknapp a calificat Albionul), Capello l-a introdus pe Heskey in locul lui din momentul in care s-a vazut cu sacii in caruta, incapatanat exact ca un Piturca cu multe fixuri. Pana la ora asta, cred ca englezii si-au pierdut multi admiratori dintre neutri, dar mai important, cred ca jocul si atitudinea asta nu ofera reprezentantilor Three Lions prea multe sanse la fazele superioare.

Slovenia a incercat si ea sa produca cat mai multe pagube, dar in special prin suturi de la distanta si faze fixe, la originea carora s-a aflat de cele mai multe ori Birsa, cel mai activ jucator al lor. Iar de la un moment dat, auzind ca americanii sunt inca la egalitate cu algerienii si intelegand ca si acest 0-1 le e suficient pentru calificare, au inceput sa joace meschin, incercand sa inghete rezultatul. Dar golul inscris de Donovan la doar cateva secunde dupa ultimul fluier din meciul Sloveniei a facut dreptate si i-a trimis acasa pe ex-iugoslavi. E una din acele palme grele pe care ti le da uneori fotbalul, dar una dintre cele despre care - analizandu-le retrospectiv dupa cativa ani - iti dai seama ca ar fi trebuit sa le vezi.

Americanii au muncit destul de mult sa se gaseasca in pozitia buna in care erau inaintea meciului de azi. Cel mai usor meci din grupa, victoria la orice scor garanta calificarea. Dar s-au lovit de o replica a Algeriei mult mai serioasa decat se asteptau, magrebienii avand probabil o rabufnire tardiva de orgoliu. In tot cazul, meciul a fost blocat la un 0-0 care nu folosea nimanui fara vreun indiciu ca tabela s-ar misca intr-o directie sau alta, chiar daca americanii au avut si in acest meci un gol anulat, si de data asta parand in regula.

Incredibila dubla ratare a lui Dempsey in repriza a doua, prima data lovind bara dupa o scarita perfect executata, iar a doua oara, in fata unei porti goale, a aruncat in tribune aceeasi minge, care parea ca duce cu ea toate sperantele yankeilor la faze superioare. Noroc cu inspiratia si insistenta lui Donovan din minutul 92, care nu numai ca a calificat SUA, dar a si pus-o pe primul loc in grupa, oferindu-le o confruntare mai mult decat accesibila in optimi, cu Ghana.

Care Ghana a practicat si ea acelasi joc meschin intr-un 0-1 foarte urat cu Germania, un meci jucat la trecerea timpului, mai ales dupa ce australienii au deschis scorul, asa cum nu credeam ca nemtii stiu sa faca.

Dar sarbii s-au dovedit a fi marea surpiza negativa a turneului, nereusind sa treaca de cel mai slab adversar din grupa, australienii care au avut tot timpul, chiar si la 2-0, doar de doi bani speranta la calificarea mai departe. Baietii lui Antic n-au reusit insa sa gaseasca nici un drum spre victorie, iar golul lui pantelic din ultimele 10 minute e mult prea putin fata de asteptarile pe care le avea toata lumea de la o generatie de exceptie.

Avem asadar inca doua optimi, un surprinzator Germania - Anglia cu iz de conflagratie mondiala, si un Ghana-SUA, care probabil va opri la timp sperantele de marire ale stelelelor negre.

Ziua 12 - San Diego

Uruguay - Mexic 1-0 (Suarez '43)

Africa de Sud - Franta 2-1 (Khumalo '20, Mphela '37 - Malouda '70)

Nigeria - Coreea de Sud 2-2 (Uche '12, Yakubu pen. '69 - J.S.Lee '38, C.Y.Park '49)

Argentina - Grecia 2-0 (Demichelis '77, Palermo '89)

A venit si momentul in care incepe sa se plece acasa. Prima echipa plecata, nu-i o surpriza prea mare, e Franta. De fapt, francezii nici macar n-au mai asteptat acest ultim meci, ai au inceput sa se intoarca pe rand, incepand cu Anelka, acum cateva zile cand a plecat din cantonament, si mai apoi Evra & Co., cei care n-au mai vrut sa se prezinte la antrenament. Trebuie sa-i recunoastem meritele lui Domenech, e totusi greu sa ai asa uriase contraperformante cu un lot atat e valoros. Mi se pare ca Domenech inseamna pentru fotbalul francez cam ce-a insemnat George W. Bush pentru economia SUA.

Cu toate ca si a lor e o contra-performanta, sud-africanii pot iesi cu fruntea sus din aceasta grupa, cu 4 puncte dintre care 3 obtinute impotriva Frantei, vicecampioana mondiala, pentru romantici. Din echipa gazdelor, eu ii voi retine pe acest Mphela - Nutella, care a reusit un gol ieri; viteza, centrarile si tehnica lui Tshabalala, dar si coafura lui ciudata, cu bandana in culorile steagului sud-african prinsa in par; jocul slab al lui Pienaar la nationala. Daca vor exporta ceva mai mult in Europa si il vor pastra pe Parreira, sau vreun alt antrenor cu renume, Bafana Bafana poate avea un cuvant de spus in fotbal in cativa ani.

Nu stiu daca golul lui Malouda a spalat in vreo masura rusinea franceza, asa cum nu stiu daca pentru Franta un gol si un punct din 3 meciuri se poate numi "spalat rusinea". Mie imi pare descrierea insasi a rusinii. Dar nu trebuie sa trecem prea usor pentru un rezultat mare facut de Franta la acest mondial. Acel egal cu Uruguay, nu cred ca ar mai fi acum - sau multa vreme de-acum inainte - la indemana acestei reprezentative debusolate a Frantei.

Uruguay care si-a vazut linistita de treaba, invingand cu 1-0 Mexic pentru a avea siguranta unui loc 1 care ii va opune Coreei de Sud in optimi, categoric de preferat in locul Argentinei. Suarez a reusit in sfarsit sa marcheze, dar tot Forlan a fost sufletul echipei. Mi se pare incredibil ce mare fotbalist se ascundea in fosta rezerva a lui van Nistelrooy la United. Cu un atac demn de o viitoare campioana mondiala, dar si cu o echipa bine inchegata si echilibrata pe de-a intregul, cred ca uruguaienii pot fi adevarata surpriza a acestui mondial.

Mexicanii au incercat, dar fara prea mare tragere de inima, mai ales stiind mersul lucrurilor in celalalt meci. O calificare fara riscuri, chiar daca si fara glorie, e de preferat unei fortari a primului loc cu putine sanse de reusita, dar cu potentialul de a aduce accidentari, oboseala sau o infrangere umilitoare. Cu Argentina in optimi, ramane sa vedem. Esential e sa ajungem acolo.

Argentina lui Maradona, de care multa lume radea poate mai abitir decat de Franta lui Domenech, se califica cu punctaj maxim din grupe, performanta pe care doar 3 echipe o mai pot realiza (Olanda, Brazilia si Chile). Mi se pare ca lotul Argentinei din 2002 era mult mai bun decat cel de acum si se puneau cu siguranta mai multe sperante in el. Dar generatia lui Aimar, Sorin sau Riquelme s-a facut de ras, iar acum nimeni nu mai striga la Maradona ca l-a lasat pe ultimul acasa. Nu mai striga la el nici macar ca l-a luat pe Martin Palermo, pentru ca veteranul de 37 de ani a calificat Argentina la Mondial cu un gol in minutul 93 la Montevideo, iar acum a marcat dupa mai putin de 10 minute de joc. S-ar putea ca, pana pe 11 iulie, Dieguito sa inchida, rand pe rand, vocile tuturor celor care-l contesta.

Lotul Argentinei e bine echilibrat - lucru rar la un turneu de totul sau nimic, in care se vine ori cu batranii consacrati, ori cu tinerele sperante, mai rar cu o echipa pe care sa se construiasca in continuare.

"I'm not fucking talking to you. He's a fucking great player. You are all fucking idiots." spunea Alex Ferguson ziaristilor in apararea lui Veron. Nimeni nu parea sa-i dea dreptate atunci, dar acum, cei care incearca sa numeasca un pasator mai bun care sa fi jucat la United in istoria recenta au probleme serioase. Dupa ce a castigat o Cupa UEFA cu Parma, o Supercupa a Europei si campionatul Italiei cu Lazio si un titlu in Premier League cu United, cu ce ochi trebuie sa fi fost vazut Veron cand s-a intors in Argentina! Si iata ca acum, aparut in Africa de Sud dupa ce majoritatea Europei il uitase, batranul Seba Veron poate recastiga admiratia intregii lumi. Doar o idee: Lionel Messi a avut 72 de pase, din care 54 reusite. Veron a avut 151, din care 118 reusite.

Si ca veni vorba de Messi... stiti deja. De data asta chiar mi s-a parut ca a jucat bine, a fortat in atac, a fost tot timpul in meci, a avut cateva suturi bune si vreo doua bare. Aproape normal, nu? Doar era vorba de Grecia si de un meci aproape fara miza. Iata si cum a fost comentat golul lui Palermo, cel de 2-0: "Cred ca Lionel Messi ar trebui creditat cu 70% din acest gol, pentru ca el a sutat la poarta, iar meritul lui Palermo este doar ca a impins mingea in poarta." (???) Doar mie mi se pare halucinant?

Nimic despre Grecia. Nici nu-s prea multe de spus. Argentinienii au parut in cea mai mare parte din timp ca joaca singuri, si cam asa a si fost. Fara portarul Tsorvas, si scorul ar fi aratat acelasi lucru. Grecii aveau o calificare relativ facila in fata, dar se vede treaba ca nu au fost in stare.

Nigerienii sunt si ei o dezamagire in grupa asta, pe care o termina cu doar un egal in 3 meciuri. Problema e ca, oricare din cele trei s-ar fi calificat, ar fi facut-o doar pentru statistica. Oricare dintre ele nu ar fi fost mai mult decat carne de tun pentru uruguaieni in optimi. Se intampla sa fie Coreea de Sud. Condoleante.

4 days hiatus

Germania - Serbia 0-1

Slovenia - USA 2-2

Anglia - Algeria 0-0

***

Olanda - Japonia 1-0

Ghana - Australia 1-1

Camerun - Danemarca 1-2

***

Slovacia - Paraguay 0-2

Italia - Noua Zeelanda 1-1

Brazilia - Coasta de Fildes 3-1

***

Portugalia - Coreea de Nord 7-0

Chile - Elvetia 1-0

Spania - Honduras 2-0

Mi-am propus, la inceputul mondialului, sa scriu despre ce se intampla in fiecare zi, intr-un exercitiu de disciplinare despre care eram, totusi, aproape sigur ca e sortit esecului. Am ratat, iata, o serie de patru zile de cronici, zile in care nici prea mult fotbal n-am reusit sa vad, dar in care destule alte evenimente s-au intamplat in lumea reala care, iata, isi vede de treaba ei fara sa-i pese ca undeva, intr-un colt de lume, se joaca un campionat mondial de fotbal.

Cateva momente sunt totusi de retinut din aceste 4 zile. Am vazut, cu surprindere, parti din meciul Germaniei, cel in care nu le-a iesit nimic impotriva sarbilor. Speram, dar nu mai credeam ca sarbii mai au vreo sansa sa iasa din grupa, dar iata ca si zeul fotbal poate fi capricios. Nemtilor nu le-a iesit nimic, iar Podolski si Klose, eroii primei victorii impresionante de la acest mondial, acel 4-0 impotriva Australiei, au fost eroii negativi ai acestui meci. Primul a ratat un penalty, iar al doilea a luat rosu in prima repriza, momente atipice pentru un meci care a umplut de bucurie casele de pariuri.

Pe cand ma intorceam de la Aerosmith, pe un panou publicitar de langa Howard & Johnson, am vazut o reclama la bet365 care intreba: "Va face Germania un meci memorabil impotriva Serbiei?". Am ras cu pofta. Meciul a fost memorabil din multe puncte de vedere - macar ca nemtii nu mai pierdusera in grupe la mondial din Mexic '86 - dar probabil nu in sensul in care se gandeau clientii bet365.

Tot la iesirea de la Aerosmith am apucat sa vad, pe ecranul gigantic de la Zone Arena (pe care, a-propos, il recomand cu caldura), golul de 2-1 al lui Landon Donovan impotriva Sloveniei. N-am mai vazut nimic din acel meci, cred ca o singura data reluarea golului anulat - zice-se - degeaba americanilor. Mi-a parut intr-adevar un gol regulamentar, dar am vazut prea putin sa ma pronunt categoric. Stiam ca americanii sunt o trupa solida, sunt insa surprins ca au luat doua goluri intr-o repriza de la o echipa atat de slaba cum e cea a Sloveniei.

Auzind scorul, n-am mai simtit nici un imbold sa vad meciul englezilor, dar am urmarit amuzat reactiile de furie din presa britanica si scandalurile din cantonamentul nationalei Three Lions. Sunt convins ca inca nu au nici o problema, si ca se vor califica de pe primul loc. Pana la urma, nu trebuie decat sa bata Slovenia la un scor cat de cat impunator. Trebuie doar sa se trezeasca.

Sambata m-am uitat doar la jumatate de repriza de neputinta a ghanezilor, care au impresionat impotriva sarbilor. Dar si aici, ca si peste tot, aceasta a doua runda de meciuri a avut rolul sa restabileasca ordinea de drept.

Duminica, am vazut o repriza a paraguayenilor care, la fel ca toate echipele sud-americane de la acest turneu m-au impresionat pozitiv. Am spus, de altfel, ca e randul sud-ameircanilor sa castige mondialul. Doar asa s-a intamplat din '62 incoace, ei o data, Europa o data. Sper ca de data asta sa fie Argentina sau Uruguay, dar cred ca va fi Brazilia.

Pentru ca a venit vorba de Brazilia, impresia mea e ca ar fi putut face din ivorieni cam ce-au facut portughezii cu nord-coreeni, iar singurul motiv pentru care n-au facut-o a fost ca nu banuiau - cum de altfel nu banuia nimeni - in ce hal aveau sa se dezlantuiasca lusitanii luni, in ultimul meci jucat la ora pranzului. Al doilea gol al lui Luis Fabiano mi s-a parut cu totul si cu totul fabulos, cel mai frumos al turneului de pana acum, alaturi de primul al lui Forlan impotriva Africii de Sud. Lasand la o parte faptul ca mie nu mi s-a parut hent, mi se profanare ca la o asemenea minunatie de gol sa nu vedem decat un presupus hent. Pana la urma, judecam fotbalul dupa frumusete, e treaba altora sa-l judece dupa corectitudine.

Iar ieri, inainte de a ma prabusi obosit si de a declara saptamana incheiata, am admirat inca o data o echipa sud-americana, pe chilienii care, in ciuda victoriei cu doar 1-0 (dar atentie, un 1-0 impotriva Elvetiei care a batut Spania, si care arata uimitor de solid in toate compartimentele), au etalat un joc incantator. Driblinguri, fineturi tehnice, pase cu calcaiul, un romantism care va ceda cu siguranta in fata primei echipe ceva mai serioase (Portugalia?), dar un mod de a concepe fotbalul care te face sa te indragostesti de sportul asta si de cei care-l practica.

Am mai avut si ocazia de a-mi da seama ca de fapt nu-mi place Spania, si ca mi-ar placea sa-i vad plecati acasa dupa grupe, ceea ce nu-i deloc exclus in cazul unui egal mai mult decat realizabil cu Chile. Dar cele doua goluri ale lui David Villa dau dreptul si spaniolilor sa se pretinda mare echipa si dupa, nu numai inainte de inceperea turneului, iar presa e libera sa scoata din sertare superlativele pe care le ascunesera dupa meciul cu Elvetia. Ca si cum fiecare din cele doua goluri af cantari cat 3.5 ale portughezilor, si ca si cum acel 7-0 al trupei lui Queiroz ar fi doar un capriciu inexplicabil. Vom vedea daca e asa.

Ziua 6 + Ziua 7 Prima runda

Honduras - Chile 0-1 (Beausejour '34)

Spania - Elvetia 0-1 (Fernandes '52)

South Africa - 0-3 Uruguay (Forlan '24, pen. '80, Pereira '90)

***

Argentina - Coreea de Sud 4-1 (Chu Young Park o.g. '17, Higuain '33, '76, '80 - Chung Young Lee '45)

Nigeria - Grecia 1-2 (Uche '16 - Salpingidis '44,

Torosidis '71)

Franta - Mexic 0-2 (Hernandez '64, Blanco pen. '79)

Am vazut relativ putin din aceste ultime 6 meciuri ale Mondialului, dar fata turneului pare sa se fi schimbat total odata cu incheierea primei runde de jocuri din grupe. Meciuri mult mai spectaculoase, goluri mai multe, si un spectacol in sfarsit demn de o scnea mare cat toata lumea.

As fi vrut sa vad Honduras cu Chile, pentru ca sunt doua nationale despre care stiu doar prea putine. Ma asteptam ca Hondurasul sa se prezinte bine, gandindu-ma in primul rand la Palacios si la ceilalti jucatori care evolueaza in Premier League. Despre nationala chiliana nu stiu absolut nimic. In cartea de oaspeti pe care ambasada chiliana a tinut-o la standul lor de la Bookfest le-am urat succes, fara sa fiu convins ca or sa si aiba. Cronicile meciului spun insa ca au dominat copios. Poate ca, desi nu mai au fotbalisti celebrii cum au fost magnificul cuplu Zamorano-Salas in 1998,

Chile sunt o echipa inchegata si periculoasa pentru oricine, la fel ca Paraguayul. Si in special, periculoasa acum pentru Spania, prin prisma primei serii de rezultate.

Campionii europeni au fost asteptati de toata lumea cu sufletul la gura. Intrarea lor in scena - ultima, asa cum se obisnuieste cu capetele de afis - ar fi trebuit sa fie cea care, mai mult decat meciurile Germaniei si Braziliei, sa deschida cu adevarat competita. Impotriva unei Elvetii fara traditie

fotbalistica, campionii europeni ar fi trebuit sa faca scor, la fel ca in amicalul cu Polonia de acum doua saptamani. Ei bine...

Se vede treaba ca nu degeaba Ottmar Hitzfeld a castigat doua ligi ale campionilor cu doua echipe diferite pe care, dupa ce le-a parasit, au trecut prin perioade grele. Cu aducerea reprezentativei elvetiene la mondial, neamtul deja a surprins pe toata lumea, dar probabil ca prea putini se gandeau ca Elvetia o sa si reprezinte ceva in Africa de Sud, mai ales intr-o grupa plina de flair hispanic. 0-0 la pauza cu Spania deja era o surpriza. Golul lui Fernandes din minutul '52 a schimbat total datele meciului si a produs spaniolilor un soc din care s-au luptat apoi pana la sfarsitul meciului - fara succes - sa-si revina. Un contraatac rapid (aspectul tuturor actiunilor ofensive ale elvetienilor, asa putine cate au fost), a surprins apararea spaniolilor si i-a dat posibilitatea lui Derdiyok sa ramana in situatie de 1 la 1 cu Casillas. Cu sange rece, mijlocasul a lobat mingea peste portar, iar Fernandes a fost pe faza reusind sa impinga in plasa, din a doua incercare, mingea pe care Piquet s-a straduit din greu s-o opreasca. O faza destul de ciudata. Casillas l-a agatat pe Derdiyok imediat dupa sut si daca nu ar fi fost gol, ar fi fost probabil penalty. In cadere, elvetianul l-a accidentat serios pe Piquet, dar nu se poate pune

problema de fault in atac, actiunea fiind total involuntara. Admirabil curajul lui Piquet de a baga capul in gheata atacantului fara vreo intentie de a se proteja, intrare care l-a costat un crampon infipt in tampla si o sangerare pentru tot restul meciului.

Vazand ca se ingroasa gluma, spaniolii au inceput sa atace cu tot efectivul, din toate pozitiile, incontinuu. Hitzfeld a pregatit inse meciul perfect, iar apararea ultra-aglomerata a Elvetiei a facut ca singurele ocazii ale spaniolilor sa fie suturi de la distanta sau faze fixe. Este interminabila discutia despre moralitatea unei aparari cu 8 fundasi, dar deocamdata acest stil de joc e permis de regulament, si de multe ori e singurul cu care poti invinge un adversar superior ca tehnica si valoare. Mourinho a demonstrat asta in dubla Inter - Barcelona, iar Hitzfeld se pare ca s-a uitat atent, pentru ca Spania - Elvetia a aratat tras la indigo dupa Barcelona - Inter. Cu diferenta ca, daca Barca a reusit un gol, spaniolii au trebuit sa se multumeasca ieri cu doar 16 suturi in afara spatiului portii si cu o bara dintr-un sut de la 25 de metri al lui Xavi Alonso. Elvetienii au mai avut si ei o bara pana la sfarsit, argument cu care oamenii lui Hitzfeld se pot apara de vocile care vor acuza injustetea rezultatului.

Xavi a fost inchis perfect si a reusit prea putine mingi utile pentru atacanti, Iniesta a fost excelent izolat in banda stanga iar driblingurile lui s-au terminat de obicei fara mingi utile. Adaugat la asta, meciul slab facut de Busquets si Torres a facut ca principalele amenintari sa vina de la Sergio Ramos, fundasul ale carui incursiuni ofensive i-au prins pe elvetieni fara vreun plan de anihilare a lui.

S-a terminat, oricum, fara gol din partea Spaniei, si sunt cateva concluzii care se impun dupa acest meci. In primul rand, s-a vazut ca Spania poate fi batuta, si s-a vazut si cum. Apoi, am aflat, cu o certitudine de, as zice, circa 80-90% ca viitoarea campioana mondiala nu va fi o castigatoare in premiera. Mai mult, elvetienii au acum posibilitatea de a castiga grupa, ceea ce i-ar trimite pe spanioli intr-o optime impotriva catigatoarei grupei Braziliei. Nu e greu de intuit care va fi aceasta. Ar trebui sa fie interesant.

M-am bucurat sa vad Spania invinsa, e normal sa apreciezi lucrurile rare. Si mai e ceva. Echipele care practica un fotbal ofensiv, tehnic si in viteza, placut ochiului, tind sa devina imediat arogante, mai ales cu augmentarile exagerate pe care media se grabeste sa le faca. Asa ca aceste echipe au impresia, intr-un fel foarte ciudat, ca adversarii lor n-ar mai trebui sa se apere, ar trebui sa ii lase sa-si desfasoare jocul, iar meciul sa fie castigat doar prin prezenta. Ei bine, nu e chiar asa, iar echipele cu adevarat mari ar trebui sa poata juca spectaculos indiferent de modul in care adversarul te lasa sa faci asta sau nu. Pentru ca cine da tonul jocului merita sa-l castige, iar meciul asta a semanat prea mult cu unul din seria "autobaza" sau "catenaccio" pentru ca elvetienii sa nu merite un rezultat bun.

Legat de elvetieni, merita mentionat ca, pe langa incontestabilul merit al lui Hittzfeld, mai exista

un factor care ii face sa arate ca o echipa serioasa, iar nu cantitatea neglijabila care erau pe vremea in care invingeau Romania cu 4-1, in 1994. Numarul mare de jucatori naturalizati. Daca ati observat, participantii la faza golului s-au chemat Fernandes si Derdiyok. Primul e negru, la fel ca mijlocasul Nkufo. Hakan Yakin sau Valon Behrami, nici ei nu prea par elvetieni dupa nume. Pentru ca pur si simplu, unele natii nu au gena fotbalului in sange.

Niste elvetieni

Surpinzator, nu meciul Spaniei avea sa fie capul de afis al zilei, iar inspiratia (norocul?) organizatorilor de a pune Africa de Sud - Uruguay seara, la ora meciului vedeta al zilei si-a aratat din plin roadele.

Dupa un 0-0 de tatonare impotriva Frantei, decent ca spectacol dar lipsit de magia golurilor, uruguayenii s-au dezlantuit impotriva unei selectionate-gazda care nu va sti prea curand ce i-a lovit. Un meci fabulos facut de un fotbalist fabulos, pe numele lui Diego Forlan. Primul gol, o bolta excelent executata de la 25-30 de metri, este dupa parerea mea cel mai frumos gol al turneului de pana acum. Desenata pe calculator, traiectoria mingii nu cred c-ar fi putut sa arate mai bine, iar oprirea ei fix sub bara poate face orice portar sa se simta mizerabil.

Nu numai cu Forlan au avut probleme sud-africanii, sunt convins ca Mokoena sau Masilela ar avea cate ceva de spus si despre Suarez, magnificul varf al lui Aiax. El e cel care a produs penaltyul de 2-0 care a dus si la eliminarea portarului Khune, penalty executat perfect de aceeasi teroare blonda, Forlan. Sut puternic, la semi-inaltime, genul de lovitura pe care un portar o poate vedea de dinainte, pentru ca oricum nu i se poate opune. Aventura lui Josephs, portarul de rezerva al Bafana-Bafana a inceput cum nu se poate mai prost.

Dezastrul gazdelor a fost pecetluit de golul din ultimul minut al fostului CFR-ist Alvaro Perreira, gol produs tot de o combinatie Forlan-Suarez, numele masinii de fotbal uruguaiene. Pentru ca da, dupa cum au aratat in acest meci, micuta natiune de pe estuarul lui Rio de la Plata are potentialul de a ajunge destul de sus la acest mondial. Cuplul Forlan-Suarez mi se pare cel mai bun atac de la mondial din ce s-a vazut pana acum, iar acest 3-0 s-a produs impotriva unei reprezentative sud-africane decenta, despre care continui sa cred ca n-a jucat deloc rau, la fel ca in primul meci, cu Mexic. Numai ca celestii n-au fost la fel de induratori.

Inca nu stim cine se va califica din aceasta grupa sau in ce ordine (meciul Uruguay-Mexic se anunta unul tare interesant), dar stim sigur cine nu se va califica, si va stabili prin asta recordul negativ de a fi prima tara gazda care nu trece de grupe la mondial. Nu, nu e vorba de Franta. Lor le ramane speranta si eterna data viitoare. Speranta in calificare, dar mai ales speranta ca Uruguay si Mexic nu-si vor imparti punctul din ultimul meci al grupei, facand astfel inutila o victorie la orice scor a cocosilor, victorie deloc usor de obtinut, chiar daca e vorba de una dintre cele mai valoroase echipe de la mondial. Domenech, ca un fel de Hitzfeld pe invers, e si el o dovada a importantei covarsitoare pe care o are un antrenor, indiferent de echipa.

Chiar daca au dat un gol din off-side si unul din penalty, victoria mexicanilor e pe deplin meritata, iar francezii nu pot invoca in nici un fel scuza arbitajului pentru a-si justifica ceea ce incepe sa semene cu o sedere scurta la mondial. Au, in cel mai bun caz, scuza proprilui penibil, la fel ca in 2002.

"would love to see Chicarito sending #FRA home 2nite. Wonder what Evra would feel about it.", tweetuiam inainte de meci si ma bucur ca, in sfarsit, am reusit sa fac un pronostic corect, si ca acest Javier Hernandez chiar arata a fotbalist serios. Tot legat de asta, Malouda spune, tot pe twitter, "We must save our honour against South Africa: http://www.florentmalouda.com/?page_id=6", la 1 noaptea, ora Africii de Sud (e posibil sa conteze si faptul ca primul tweet al lui Forlan de dupa meciul Uruguayului, de exemplu, a venit abia in dupa-amiaza asta).

Daca ieri intamplarea a facut ca cel mai bun meci sa ne fie servit seara, cum e normal, astazi n-am mai fost la fel de norocosi, singurul spectacol pe care ni l-a oferit meciul de 21.30 fiind cel al umilirii Frantei, unul care tinde sa devina banal prin repetitie.

Asta in contrast cu meciul de 14.30, de exemplu, unde am vazut o alta echipa sud-americana delantuita. E vorba de Argentina unui alt Diego, probabil cel mai celebru purtator al acestui nume. El Pibe D'Oro, Maradona, pare ca a gasit pana la urma drumul spre exploatarea la maxim al potentialului imens pe care il are selectionata bianco-celestilor, iar mie unul mi-ar placea sa-l vad castigand Cupa Mondiala si din postura de antrenor, fie si numai pentru declaratii ca cea pe care a dat-o ieri: "Pele should go back to the museum... We all know what the French are like and Platini as a Frenchman thinks he knows it all."

Macelul la care argentinienii i-au supus pe sud-coreeni restabileste ordinea de drept si raportul corect de forte si in aceasta grupa, unde nigerienii au deziluzionat crunt pierzand in fata Greciei, o echipa nu doar imbatranita si lipsita de un lot valoros, dar si echipa cu cel mai slab palmares la mondiale. Usor-usor, toate echipele africane dezamagesc, iar in momentul asta cea mai buna speranta a continentului intr-o performanta remarcabila pare a fi Ghana. Cu 6 puncte, argentinienii sunt deja calificati, iar singura sansa a nigerienilor acum este sa invinga Coreea. Si asta va fi un meci interesant desi pana acum sud-coreeni au aratat mai mult fotbal, iar faptul ca au reusit sa dea un gol Argentinei nu trebuie in nici un caz subestimat.

Voi bifa, intr-o rafuiala personala, inca un meci lipsit de stralucire al lui Messi, cel care, fata de cele 7 ocazii ratate pe care i le-am numarat in meciul cu Nigeria, a reusit acum sa rateze de doar 5 ori. Iar portarul nigerian, declarat de diversi comentatori extraordinar pentru ca - nu-i asa - a aparat suturile lui Messi, a luat azi doua goluri de la Grecia, echipa care nu marcase pana acum la vreun mondial. Dar, sigur, Leo e obosit, e faultat, e in fel si chip... are scuze. Am impresia tot mai tare ca Leo are mai mult scuze decat talent. Iar talentul asta, atat cat o exista, sta bine ascuns in meciuri cu Malaga sau Xerez in timp ce, pe scenele mari, greul cade pe umerii unor Tevez, batranul Seba Veron sau - blasfemie! - Gonzalo Higuain, de la Real Madrid. A dat un hat-trick azi.

Ziua 5 - Grupa mortii prinde viata

Slovacia - Noua Zeelanda 1-1 (Vittek '50 - Reid '90)

Portugalia - Coasta de Fildes 0-0

Brazilia - Coreea de Nord 2-1 (Maicon '55, Elano '72 - Yun Nam '89)

Titlul asta e furat tot de la Early Doors, mi s-a parut prea bun sa nu-l traduc in romaneste.

Astazi n-am reusit sa prind nimic din Slovacia - Noua Zeelanda, e primul meci de la mondial pe care il ratez in totalitate. Probabil e mai bine asa, ma gandesc ca n-are cum sa fi fost cine stie ce meci, si oricum am fost suficient de dezgustat urmarind egalarea neozeelandezilor in mod text. Slovacii se inscriu si ei intr-o serie deja maricica de echipe care au venit la acest mondial cu promisiuni mari, fara sa fie de fapt vreo mare branza. Evident, primul meci e de tatonare pentru toata lumea, asta e scuza vehiculata acum sa justifice calitatea slaba a fotbalului primelor zile, dar ma indoiesc ca cele mai multe din echipele care au dezamagit pot arata mult mai bine decat au facut-o in primul meci. Asadar, daca slovacii sunt asa slabi, Paraguayul au o sansa buna sa castige grupa asta, si sa evite astfel o foarte probabila intalnire cu Olanda in optimi.

Portugalia - Coasta de Fildes a fost un alt meci plin de promisiuni dar dezamagitor in calitatea produsului final. Mizam pe ivorieni, si au jucat intr-adevar mai bine, dar n-au demonstrat vreun plus evident de valoare fata de portughezi. Un meci echilibrat, cu un ritm bun si chiar si cu destule ocazii de poarta, dar aceasta saracie de goluri e cea care incepe sa deranjeze la acest mondial. Conduse de doi dintre cei mai desconsiderati tehnicieni, Queiroz si Erickson, Portugalia si Coasta de Fildes s-au inteles pana la urma la un egal care nu schimba cu nimic ecuatia grupei. Se califica cea care ia mai putine goluri de la Brazilia si/sau da mai multe Coreei. Ah, poate gradul de dificultate sa se fi modificat putin la ambele provocari dupa ce am vazut la lucru si aceste doua echipe. Brazilienii n-au reusit sa produca cascada de goluri pe care o astepta toata lumea, iar cei care au pariat pe Brazilia la diferenta de scor sau la victorie fara gol primit au parte acum de o noua "bucurie", in timp ce nord-coreeni nu par dispusi sa cedeze nimic din ce pot sa nu cedeze.

O defensiva aglomerata si bine organizata, dar si cateva contraatacuri rapide si decise am vazut la nord-coreeni, nemaipunand la socoteala curajul de a iesi la joc atunci cand adversarul le permite. Greu de crezut ca se vor califica, dar ii vad capabili sa incurce Portugalia cu vreun egal.

Jocul Braziliei, oricat de criticat, gafait, si fara gol timp de 55 de minute, mie mi s-a parut incantator. Se vede din Luna ca brazilienii simt, inteleg si practica altfel fotbalul, iar reluarile slow-motion in high definition cu dansurile lui Robinho, cu picioarele care se curbau in alte directii decat cele previzibile prin plasamentul talpilor, mi s-au parut delicioase. Am mai consemnat, probabil cea mai clara dominare de pana acum, brazilienii instalandu-si linia de fundasi undeva la jumatatea terenului si obligand coreeni sa tine doua linii defensive aproape lipite, cu mijlocasii la circa 20 de metri de propria poarta.

Au avut dificultati in a gasi spatii, e normal in cazul unei aparari atat de aglomerate, dar e suficienta o singura fisura in blocul defensiv advers pentru un gol, pentru ca cine e obligat sa atace Brazilia... merita toata compasiunea. Finalizatori se pare ca au destui si pot sa marcheze cu fundasii, nu se sfiesc sa traga de la distanta (chiar daca destul de prost de multe ori) si mi s-a parut ca brazilienii au mai invatat o lectie destul de importanta: jocul simplu, dintr-o atingere, combinatiile in viteza, nu le-am mai vazut la nimeni pana acum in primele 4 zile. Chiar daca au niste tehnicieni grozai, cum sunt Kaka sau Robinho, s-a vazut ca nu patrunderile individuale sunt solutia, mai ales in fata unei aglomerai defensive bine organizata si dispusa la eforturi generoase de dublaj si repliere.

Mi s-a parut ca golul lui Maicon n-a fost deloc rodul intamplarii, dimpotriva. Dupa cum a plecat mingea, am impresia ca fundasul cariocas a tintit fix spatiul dintre portar si bara, mai mare decat e sigur sa fie lasat, dar destul de mic incat sa faca o asemenea executie solicitanta. Maicon a lovit cu sete si a nimerit pana la urma plasa cu un sut periculos pentru sanatatea cui s-ar fi interpus pe traiectorie.

Al doilea gol a fost ceva mai putin spectaculos, venit dupa o combinatie simpla si in viteza, si o executie clasica, la care portarul n-a putut sa intervina. Nu in fata unui brazilian. Iar golul nord-coreenilor, bucuria caselor de pariuri, a venit total pe neasteptate, dar consider ca e pe deplin meritat de aceasta micuta echipa nord coreeana care a aratat ca e plina de suflet, in ciuda opiniei generale ca natia lor a cam renuntat la orice forma de manifestare individuala.

Dintre vedete, mai e doar Spania de intrat in scena, si o va face astazi de la 5 impotriva Elvetiei lui Hittzfeld. Destul de potrivit, capul de afis al acestui mondial, Spania e ultima speranta a spectatorilor la un fotbal total, spectaculos si cu goluri multe, la 7 meciuri in care sa macelareasca orice adversar fara sa lase cuiva vreo sansa. Ma indoiesc ca va fi asa, nu m-ar surprinde un 1-0 sau chiar vreun egal, si poate pe 11 iulie se va decreta ca, intr-adevar, Mondialul nu se castiga distrugandu-ti adversarii cu o ofensiva naucitoare si cu puhoaie de goluri, ci strecurandu-te printre etape la limita, chinuit, profitand de orice fisura in regulament descoperita sau nedescoperita inca. Asta bineinteles daca nu castiga nemtii.

Ziua 4 - Surprize si nu prea

Olanda - Danemarca 2-0 (Agger o.g. '46, Kuyt '85)

Camerun - Japonia 0-1 (Honda '39)

Italia - Paraguay 1-1 (De Rossi '63 - Alcaraz '39)

Au aparut deja, si cresc in intensitate vocile care urla spre mondialul asta si se burzuluiesc la el ca ar fi plictisitor, dupa numai 3 zile de fotbal. Nemtii au mai redus putin volumul acestor critici cu cele 4 goluri date australienilor, iar ziua de ieri plaseaza mondialul pe un curs pe care, pana la un moment dat, se inscriu toate: nici prea-prea, nici foarte-foarte.

Era de asteptat ca olandezii sa incepa tare, intotdeauna o fac. In prima repriza i-au sufocat pe danezi, cu o posesie de 62%, dar nu mi-au ramas in minte prea multe ocazii de gol. In a doua repriza, insa, situatia s-a remediat repede, cu un autogol danez foarte ciudat, pe care grafica transmisiei i l-a pus in carca lui Simon Poulsen, cu toate ca respingerea lui a fost buna. Vad ca pe siteul FIFA situatia s-a corectat, iar Agger e trecut la marcatori, pentru ca el a fost cel de-al carui spate s-a lovit mingea si ultimul care a atins-o inainte sa intre in poarta. De fapt, nu mi se pare ca ar fi un singur individ de invinuit pentru acest gol, s-a ajuns la el pentru ca - voit sau mai degraba nu prea - danezii i-au lasat pe olandezi sa-i sufoce cu atacuri in serie.

Interesant acest Simon Poulsen, danezul cu ten inchis, si zambetul lui autoironic imediat de dupa autogol. Cu siguranta are in el sangele unei natii mai putin incuiate decat danezii.

Usor-usor, vedem consacrandu-se la mondialul asta un nou model de a juca fotbal: trageri de timp cu mingea sus. Asa cum au facut si argentinienii, la 1-0 olandezii combinau in jumatatea adversa, dar fara vreo intentie de a ataca poarta sau de a ceda mingea. Este un stil asemanator cu cel al Germaniei din anii '90, dar acel joc nemtesc, sufocant si metodic, se termina de obicei cu presiunea pusa pe linia de 6 metri, de unde sigur rezulta macar un gol. Acum, echipa mai buna tine mingea in jumatatea adversa doar pentru a reduce riscurile interceptiilor periculoase. E drept ca pana la urma, o data cu introducerea lui Elia (de care personal am fost foarte impresionat), jocul s-a mai animat ceva, iar olandezii au reusit sa mai marcheze o data la capatul unei reprize in care nu-mi amintesc sa-l fi vazut pe Stekelenburg sau poarta batavilor. Din nou un gol ciudat, cu semi-lobul superb al lui Elia pacalindu-l pe portarul Sorensen dar lovind bara, de unde Kuyt a reluat nestanjenit in poarta, trecandu-si in cont un gol pentru care n-a avut nici un merit.

Daca e clar ca olandezii vor castiga grupa asta, sper - pentru binele danezilor - ca doar si-au conservat fortele, neputand spera la puncte din meciul asta, si ca vor arata mai asezat in celelalte doua meciuri. Norocul lor este ca al doilea meci al olandezilor este impotriva Japoniei, care a invins Camerunul, dar se prea poate sa ramana cu cele 3 puncte, pentru ca altfel, daca olandezii s-ar fi calificat dupa 2 meciuri batand Camerun, si-ar fi putut permite sa lase un punct Japoniei si sa-i trimita pe danezi acasa.

Vorbind de Japonia si Camerun, nu-i de mirare ca-i tratez pe leii neimblanziti ca pe balastul grupei, pentru ca au fost cea mai dezolanta echipa de la mondial pana acum. Daca de la greci, algerieni sau australieni nimeni nu asteapta mare lucru, Camerun si-au impus singuri standarde foarte inalte odata cu debutul lor la mondiale, in 1990, cand au invins campioana mondiala (Argentina lui Maradona, viitoare finalista) in meciul de debut si au trecut ca prin branza de toti adversarii pana in sferturi, unde una din cele mai mari reprezentative engleze din istorie - echipa cu Waddle, Gascoine si Lineker - a muncit din rasputeri sa-i elimine cu un 3-2 transpirat.

De la generatia anonimilor Byik, Emanuel Kunde, Claude Makanaky sau de-atunci celebrul Roger Milla, Camerunul a dat fotbalului mai multe nume sonore, dar n-au mai reusit sa impresioneze la nivel de reprezentativa. Si, din ce-am vazut pana acum, reprezentativa leilor inca nu a facut pasul - atat de necesar reprezentativelor africane - spre un joc organizat si disciplinat, asa cum par s-o fi facut, din ce s-a vazut pana acum, Nigeria, Ghana si chiar Africa de Sud. Sigur, ocazii au avut, dar e vorba doar de Japonia, si de cele mai multe ori e nevoie de mai mult decat de a-ti crea ocazii impotriva echipelor submediocre. Japonezii au muncit mult, enunt pleonastic, dar daca asta a fost suficient pentru Camerun, ma indoiesc ca danezii o sa le cedeze vreun punct doar pe aceasta baza.

Cu meciul asta, situatia in grupa e acum destul de clara, si cred ca ar fi o mare surpriza sa vedem pe altcineva decat Danemarca in optimi. Cel mai probabil, acolo vor de peste italieni, care au inceput cat se poate de prost, dar asa fac de fiecare data. Greu de crezut ca nu vor castiga grupa cu Slovacia si Noua Zeelanda, singurul lucru care-i poate impiedica e Paraguay, care sa castige tot la o diferenta de scor mai mare decat italienii. Ma indoiesc c-o vor face, dar e singura lor sansa de a trece de optimi. Altfel, de pe locul 2, acolo ii asteapta Olanda, si asta nu e deloc o veste buna pentru sud-americani.

Cu siguranta dupa meciul de aseara, italienii nu arata a campioana mondiala sau a echipa capabila sa-si apere trofeul. Dar cand arata? Italienii sunt genul de echipa in stare sa se inteleaga la rezultat si sa nu mai joace meciul, atata vreme cat asta le garanteaza calificarea mai departe, si au fost asa de cand ii stiu. Victorie inconcludenta cu 1-0? Sigur ca da, multumim! Gol din off-side in ultimul minut? Daca se poate, bineinteles! Calificari chinuite, cu puncte puse cap la cap din egaluri? Tot calificari se cheama! Si e o lista lunga de meschinarii, la care Zidane cu siguranta ar mai putea adauga cate ceva. Dar sunt meschinariile unei cvadruple campioane mondiale (1934, 1938, 1982, 2006), si doar Brazilia se poate lauda cu mai mult de atat. Cel mai probabil italienii vor termina grupa pe primul loc si, in indignarea generala, vor ajunge din nou in fazele superioare. Italia in semifinala suna a pariu bun.

Anonima, dar inimoasa natioanala paraguaiana a impresionat pozitiv, si au o sansa buna la optimi daca bat Slovacia. Vom vedea, umbla vorba ca asta ar fi mai usor de zis decat de facut. In tot cazul, 1-1 e echitabil, paraguaienii si-au castigat punctul prin curaj si daruire, iar italienii prin experienta si - ar spune gurile rele - marsavia tipica. Danielle de Rossi a egalat dupa o mare greseala de portar, printr-o executie pe care nici nu cred c-ar putea-o repeta din cateva sute de incercari, nici nu cred ca ar sti s-o explice sau sa spuna cu ce parte a corpului a lovit mingea. Dar, am mai spus, tot ce conteaza e ca s-a terminat 1-1.

Azi avem Slovacia la pranz, aflam locul 2 in grupa Brazilei, iar deseara ii vedem la lucru pe nord-coreeni. Ar trebui sa fie interesant.

Ziua 3 - Typical Germans

Slovenia - Algeria 1-0 (Koren '79)

Serbia - Ghana 0-1 (Gyan pen. '85)

Germania - Australia 4-0 (Podolski '8, Klose '26, Mueller '68, Cacau '70)

Sarbii au venit cu forma slaba din amicale, asadar... E cea mai mare dezamagire pana acum, mai mare chiar decat egalul englezilor. Pentru ca aveam asteptari atat de mari de la ei, baietii lui Antic au facut si ei ce-au putut sa-mi strice duminica.

La Slovenia - Algeria m-am uitat doar cu un ochi, vazandu-mi si de alte treburi, si nu m-am inselat. A fost un meci banal, cel mai slab al mondialului de pana acum. Desi pe hartie aveau nume mai rasunatoare, desi s-au calificat la mondial invingand campioana Africii, Egipt, intr-o dubla care a fost aproape de a declansa un razboi si - daca si asta conteaza - au avut sustinerea din tribuna a lui Zinedine Zidane, algerienii n-au fost in stare de mare lucru. Nu ca slovenii ar fi rupt gura targului, dar iata, le-a fost suficient un sut bun ca sa stea acum in fruntea unei grupe cu Anglia si SUA. Capitanul Koren a dat un gol foarte frumos, un sut plasat chiar la radacina barei, cu o traiectorie foarte inselatoare pentru portari. Asemenea executii am vazut cel mai des la Drogba, iar Koren merita aplaudat pentru curajul lui de a trage la poarta de la distanta, curaj care am impresia ca lipseste multor echipe din ce-am vazut pana acum.

Sarbii, desi au intr-adevar o echipa stralucitoare, au avut un joc departe de ce se astepta de la ei. Un meci in viteza si destul de echilibrat, dar cu putine faze de poarta si cu doar 5 suturi pe poarta. Dupa ce reuseau, relativ usor, sa aduca mingea la 16 metri de poarta ghanezilor, sarbilor parea sa le piara brusc inspiratia. Iar cu cinci minute inainte de final cand, mai ales dupa eliminarea lui Lukovic, meciul parea sa se duca spre un egal, Kuzmanovic a hotarat sa faca cadou un penalty ghanezilor, si a respins cu mana o minge fara destinatie. Gyan, cel mai bun jucator al Ghanei in acest meci, n-a ezitat prea mult si l-a executat pe Stojkovic cu un sut puternic si excelent plasat. Mensah & Co. se inscriu acum cu sanse bune la locul 2, iar pentru oamenii lui Antic calificarea devine problematica. Dezamagitor!

Despre locul 1 in grupa asta nu mai poate fi vorba, nu si dupa ce nemtii au aratat ce intentii serioase au. Obosit de un weekend incarcat, am reusit sa vad doar prima repriza, dar a fost suficient sa-mi dau seama ca australienii n-o sa fie capabili sa dea vreo replica unei reprezentative a Germaniei dezlantuite. Desi au avut prima ocazie de gol, cangurii s-au stins repede, iar nemtii au dat drumul golurilor din minutul 8, cand Podolski, demarcat excelent in stanga, l-a executat fara mila pe Schwarzer. Golul lui Klose a fost superb, iar Mirko pare hotarat sa dea cele cinci goluri care-i sunt norma la fiecare mondial. Ultimele doua goluri nu le-am mai vazut, dar pot sa-mi imaginez ca au fost doar doua transformari ale unei serii mult mai lungi de ocazii.

Ramane inca sa-i vedem jucand pe olandezi, brazilieni si spanioli (italienii, previzibil, o sa joace urat in grupe), dar daca e adevarat ca nemtii cand joaca prost ajung in finala si cand joaca bine o castiga, atunci stim deja numele viitoarei campioane mondiale. Si ma gandesc ca spaniolii au trecut greu de nemti in finala de acum doi ani a europeanului, cu doar 1-0 si ajutati putin de arbitru. Iar nationala Germaniei arata mai bine decat ce-am vazut la europene. Fara declaratii belicoase, fara titluri de prima pagina si fara sa fie trecuti pe primele locuri in listele de favorite, se pare ca nemtii au venit in Africa de Sud cu cele mai serioase intentii, iar Loew si-a facut treaba temeinic, metodic, serios si fara zgomot. Tipic nemtesc.

Bookfest 2010

Un Bookfest pe care, desi l-am vizitat de 3 ori (miercuri, sambata si azi), l-am simtit mai sarac decat in alte dati. Poate pentru ca s-a suprapus cu alte evenimente, poate pentru ca lansarile au fost mai putine, sau mai putin interesante, sau poate pentru ca pur si simplu mi-am dezvoltat discernamantul si mi-am dat seama ce carti vreau intr-adevar sa cumpar de la targurile de carte. Iar aici sunt doua categorii: carti cu reduceri semnificative, sau chilipiruri de vreun fel sau altul si carti pe care le gasesc foarte greu, deloc, sau cu eforturi in afara targului.

Am cumparat asa:

Traducerea sensului Coranului cel Sfant in limba romana, Liga Islamica si culturala din Romania - 20 RON

Mi-am propus sa citesc si Coranul in vara asta, ca parte a deschiderii mele necesare spre cat mai multe orizonturi culturale umane. Vreau sa inteleg mai bine Divinul si, prin asta, sa ma inteleg mai bine pe mine. Pentru ca, spre deosebire de Heidegger, eu cred ca directia determinarii este dinspre Sein spre Dasein, dinspre Fiinta spre Existenta, nu invers, iar acel Seinede - fiinta care se intreaba - ca forma de existenta a noastra in lume este doar o contradeterminare, sau eventual o postdeterminare, un feed-back pe care il dam lui Dumnezeu, marele necunoscut.

Ramane sa vad cu ce este diferit Dumnezeul revelat Profetului fata de cel al lui Isus Hristos sau al Trezitului din Benares.

Marin Sorescu - La Lilieci (I - VI, 2 vol.), Editura Art, Colectia Biblioteca Pentru Toti, Jurnalul National - 20 RON (vol. 1+2)

O carte (de fapt un ciclu de 6 carti, aparute fiecare ca volum de sine statator in prima editie) pe care o cautam de mult si din care am gasit pana acum doar cartea a treia. Am descoperit La lilieci prin intermediul preluarilor lu Tudor Gheorghe si, din cele ce am citit pana acum, mi se pare cea mai emotionala descriere a satului romanesc subcarpatic. In rand cu literatura rurala a lui Zaharia Stancu si Marin Preda, cartile lui Sorescu se desprind totusi de acestea prin aceea ca se folosesc de pretextul poeziei, dar nu si de metrica ei. Sunt, as zice, si superioare Morometilor sau lui Darie prin prisma spiritului lui Sorescu, unul evident mai elevat decat scriitura care, desi emotionala, ramane simpla la Stancu si Marin Preda. Iar aceasta este, cred, din partea mea, o cautare a radacinilor, o incercare de a intelege o lume din care, la trezirea mea la constienta, mai ramasesera doar ruinele.

Rezistenta Armata din Muntii Apuseni (1948-1949)

Rezistenta Armata din Muntii Fagaras (1949-1955), Editura Academiei Romane, 6 RON fiecare

Doua carti care reunesc documente din arhiva securitatii, editate de Institutul National pentru Studiul Totalitarismului. Anticomunismul e o tema care ma preocupa, chiar daca nu foarte activ. Poate ca in mod normal n-as fi luat cartile astea, dar, la un asemenea pret modic, mi s-a parut ca nu-i nici o paguba. Iar astazi as mai fi luat doua carti, tot documentare si tot editate de Academia Romana, despre miscarea Solidaritatii in Polonia, dar n-am mai avut bani.

Claudia Golea - Flower-Power Tantra, Editura Pandora-M, Grupul Editorial Trei, 5 RON

Am citit pana acum vreo 50 de pagini de Claudia Golea, despre aventura ei din copilarie in Bajul, Africa Centrala. Acele 50 de pagini mi s-au parut vesele, distractive, usor de citit, si asta m-a facut sa iau si cartea asta. Citind primele 30 de pagini din ea in drum spre casa, deja regret ca am luat-o. Nu pentru ca ar fi literatura proasta - de fapt, ma indoiesc ca ar fi literatura, de orice fel - ci pentru ca nu e ce ma asteptam. E vorba despre un personaj de data asta matur, iar din cele 30 de pagini, 28 sunt, in diferite feluri, pline de referinte sexuale. Nu sunt pudibond, imi place sexul, nu ma deranjeaza si uneori imi place sa vorbesc despre sex, dar nu in piata publica, nu in forum. Pur si simplu, e inadecvat. Iar o carte inseamna expunerea unei parti din sufletul (sau mintea, sau ambele) autorului in piata publica. Aceasta carte este, asadar, o expunere inadecvata in public a unei parti din eul Claudiei Golea care ar fi trebuit sa ramana in sfera ei de desfasurare personala. In fine, daca asemenea carti exista, e posibil sa fie necesare.

Cam atat. Pe langa astea, am mai vazut si as fi dorit sa-mi cumpar John Bunyan - The Pilgrym's Progress (in engleza), lucrare despre care Max Weber spune ca ilustreaza cel mai deplin spiritul eticii protestante din spatiul saxon. Vreau s-o citesc la un moment dat dar, cum am mai spus, ramasesem deja fara bani in momentul ala.

Cu totul si cu totul remarcabil a mai fost, la acest targ, prezenta standului celor de la www.aktivclub.ro, club sportiv care incearca, se pare, sa popularizeze tirul cu arcul. Am tras cu arcul, si sambata si duminica, si mi-a placut atat de tare incat ma gandesc serios sa frecventez respectivul club. O sa ma interesez in zilele urmatoare despre conditii si preturi. Am luat arcul in mana si am avut o senzatie inca neincercata, o intoarcere la ancestralitate, senzatia ca asta SUNT DE FAPT. Arcas? Nu stiu. Se poate sa fie ceva mai profund, ceva dincolo de lemnul curbat si de coarda flexibila. Dupa doar cateva trageri, mainile au inceput sa mi se indrepte cu gesturi reflexe spre postura arcasului in tragere, ca si cum s-ar fi regasit, in sfarsit. Nu stiu daca e ceva in asta sau nu, dar cu siguranta ar trebui sa aflu.

Ziua 2 - Messi is a Donkey

Coreea de Sud - Grecia 2-0 (J. Lee '7, J' Park '52)

Argentina - Nigeria 1-0 (Heinze '6)

Anglia - SUA 1-1 (Gerrard '4 - Dempsey '40)

Am preluat titlul dintr-un articol Early Doors de acum un an si ceva pentru a sublinia inca o data o idee care nu mi se pare ca e pe deplin inteleasa: Messi nu e un fotbalist atat de bun pe cat se vorbeste. Mai mult inca, nu e nici macar un fotbalist prea bun. Adica... da, are un dribling fulminant si un sut teribil, dar daca-i studiezi cifrele, raportul de eficienta nu iese deloc bine. Strica mingi si rateaza ocazii cu nemiluita, nu are viziunea jocului si simtul portii si e de multe ori egoist. In meciul de azi am numarat 7 ocazii (numai in repriza a doua) pentru care, daca sa zicem Iannis Zicu le-ar fi ratat - pe fiecare dintre ele in cate un meci - ar fi fost facut cu ou si cu otet de toata presa, acoperita de istericale marca Borcea. Daca le rateaza Messi - iar una dintre ele a fost dintr-o pozitie identica cu cea din care Park a marcat cu 2-3 ore inainte - textele sunt de genul "ca sa vezi, ca n-a vrut", sau "ei da, da' ce spectaculos a ratat!" si mai nou "vai, Doamne, e obosit micutzul". 70% hype, asta e Messi. Oh, a dat multe goluri sezonul asta. Frumos, nu zic. Dar de ce in meciurile importante, alea la care oamenii se si uita, se transforma intr-un mediocru? E un fel de Clark Kent al meciurilor mari?

Altfel, meciuri ceva mai placute ochiului azi decat ieri. Surpriza placuta sud-coreenii, din ce-am vazut au jucat determinati si coordonati, stiu sa faca ambele faze, tin liniile aproape... arata a fotbal ce fac ei. Sa traga cu dintii de un egal cu Nigeria si, cu doar un dram de noroc la jocul rezultatelor se pot califica. Desi nu cred, o data ca Nigeria au o echipa solida, a doua oara ca - desi arbitrajele au fost pana acum aproape ireprosabile (punct important) - se vede ca exista o presiune pentru a da acel 5% avantaj echipelor africane. Pe cei care n-au uitat Euro 2004 sau pe Otto Rehagel, Grecia i-a dezamagit crunt azi, cu un joc dezarticulat si batranesc, ca si cum ar fi uitat regulile sau scopul meciului. Inediti in schimb ca prezenta. Toti inalti, maslinii si majoritatea cu barbi, ca si cum ar fi vrut sa-si expuna mai degraba trasaturile etnice decat capacitatile fotbalistice. Daca n-ar fi fost echipamentele de joc, as fi zis ca e vorba mai degraba de nationala de filosofie a Greciei. Iar varstele jucatorilor ma incurajau sa ma gandesc la antichitate. Nu neg nevoia de experienta inrt-o echipa, dar Charisteas, Karagounis, Samaras sau Katsouranis sunt nume care parca apar de prea mult timp la mondiale. Ma intreb daca Machlas era accidentat...

Kapetanos s-a miscat bine in cele vreo 20 de minute pe care le-a avut la dispozitie, pacat ca a ratat acel sut de la 16 metri, din pozitie centrala. Daca intra, prindea doua meciuri titular la mondial si avea sansa sa pinda un contract ceva mai serios decat la Steaua.

Argentinienii au jucat cel mai aproape de masura numelui lor pana acum, dominand mai in permanenta o echipa nigeriana in primul rand solida, in al doilea rand destul de disciplinata pentru o echipa africana. Legat de asta, mi se pare ca africanii arata cu totul altfel la mondiale decat haosul pe care l-am vazut in iarna la Cupa Africii. Impresionat de aliniamentul ofensiv al argentinienilor, 6 atacanti (Tevez, Messi, Higuain, Maxi Rodriguez, Kun Aguero, Diego Milito) din care, cumva, Dieguito a reusit sa inghesuie azi in teren nu mai putin de cinci, punand la socoteala si schimbarile. Mi-a mai placut ca veterani ca Walter Samuel sau Seba Veron nu numai ca sunt titulari, dar fac fata cu brio nivelului de joc impus din prima linie si ca, in ciuda tornadei ofensive pe care o poate dezlantui Argentina, golul a fost marcat de Heinze, fundas vandut la solduri de United, ajuns la Real ca insuficient de bun pentru Liverpool. Inca ceva: Demichelis mi se pare un antitalent total in meseria pe care-o practica, dar omul e aterizat proaspat din finala Champions League, cine ar indrazni sa-i zica ceva? Ah, si ati vazut ce bine arata Maradona in costum?

As putea spune, cum probabil o sa se spuna in multe locuri, ca englezii au fost dezamagirea zilei. Dar mie mi-a placut jocul lor. Rezultatul nu le afecteaza in nici un fel sansele de a castiga grupa (cine sa-i bata, Algeria sau Slovenia?) si in plus, americanii o sa mai puna probleme si altora. Era suficient ca ocazia lui Heskey sa fi intrat, cand a sutat fix in portar, iar atacantul lui Villa o sa primeasca acum in cap toate oalele de care Messi e scutit pentru o situatie identica, doar pentru c Argentina si-a castigat meciul. Capello e un individ care nu se joaca, face fara ezitare schimbari in minutul 20 daca i se pare ca ceva trebuie retusat in echipa si pare sa faca intotdeauna lucrurile cum trebuie. Dar a gresit cu Robert "Croatia" Green in poarta, si sper ca din meciul viitor sa-l vedem pe pustiul Hart titular.

Americanii, incurajati pe Twitter de Obama inainte de meci, tot spera, ca de fiecare data, ca in sfarsit microbul fotbalului se va extinde in SUA si ca acest sport va fi in sfarsit luat in serios si la nord de Rio Grande. Nu cred ca se va intampla asta vreodata, in fond nu poti fi avea, ca popor, prea multe sporturi ultra-populare, iar americanii au deja prea multe. In schimb, echipa SUA e pentru prima data una care mi se pare capabila sa se numeasca pe buna dreptate "reprezentativa SUA". Desi are un iz de Anglia B, americanii par sa fi invatat in sfarsit cu ce se manaca fotbalul si nu doar la nivel de jucatori. Au stat bine in teren, s-a vazut ca partida a fost bine gandtia TACTIC, ceea ce e intr-adevar o noutate. Ah, si nu trebuie uitat ce impact fenomenal a avut Landon Donovan la Everton, la doar cateva zile dupa ce a sosit in Premier League din MLS. Mai trebuie doar sa renunte la apelativul "soccer" si poate si sa gaseasca vreun alt nume pentru sportul ala al lor ciudat, care se joaca cu coifuri si cu aparatori de organe genitale.

Azi avem Algeria - Slovenia, plasat strategic la ora de minima audienta - poate si datorita totalei lui irelevante, ii avem pe nemti care vor efectua primul antrenament televizat folosindu-i pe australieni ca sparring-partners si, probabil, ocazional si ca jaloane, iar principalul punct de atractie este Serbia - Ghana, un meci in care ma intereseaza sa vad daca sarbii vor arata fata lor slaba din amicalele de pregatire, sau pe cea fioroasa, din 5-0 cu Romania si 1-1 cu Franta. Am prezis ca or sa castige grupa in fata nemtilor, imi par genul care nu se opresc daca incep sa dea goluri. Ramane de vazut.

Ziua 1 - Amanari

Africa de Sud - Mexic 1-1 (Tshabalala '55 - Marquez '79)

Franta - Uruguay 0-0

Comparativ cu asteptarile - inevitabil mari, ca la orice cupa mondiala - aceasta prima zi a fost mai degraba dezamagitoare. Dar e aproape inevitabil, mai ales ca s-a renuntat la deschiderea mondialului de catre detinatoarea trofeului. Idee proasta dupa parerea mea, la fel ca aceea de a pune campioana mondiala sa joace calificari. Nu e o problema atunci cand tara gazda e Germania, de exemplu (imi amintesc de acel 4-2 cu Costa Rica din debutul mondialului german din 2006 - frumos meci), sau Brazilia (si vom vedea asta in 2014), dar atunci cand mondialul e in Africa de Sud, tot ce obtinem e acest Africa de Sud - Mexic, un meci bunicel intre doua echipe peste medie, dar complet lipsit de stralucirea pe care ar trebui s-o aiba o deschidere de cupa mondiala. Inca nimic de Franta, de la ei toata lumea se asteapta sa dezamageasca.

Trebuie sa spun, in primul rand, ca organizarea, cel putin din ce se vede la televizor, e una buna si ca grijile legate de organizarea mondialului in Africa ar trebui sa cam dispara pana la ora asta. Sigur, criminalitatea e la cote imense si toate deplasarile se fac cu escorta militara, dar la televizor s-a vazut doar un stadion impunator si o multime de 90.000 de oameni colorati in forma steagului sudafrican, intre care era plasat si un palc de cateva mii de mexicani verzi. Vuvuzelele sunt cu siguranta enervante pentru cine e pe stadion, dar pentru spectatorul de fotoliu ele amplifica efectul dramatic si fac o treaba destul de buna in a acoperi comentariul de multe ori inept al celor de la TVR.

Mi-a placut felul in care mexicanii s-au instalat din prima secunda in jumatatea adversa si au stat acolo aproape zece minute. Nu cred ca am vazut vreodata vreo dominare teritoriala atat de categorica din startul meciului (si-mi amintesc doua meciuri in care scorul era 3-0 in minutul 6! - un Real Madrid - Real Zaragoza 4-0 in 2006 si un Manchester United - Reading 3-2 in 2007), dar aztecii n-au reusit sa se aleaga cu nimic din aceasta dominare teritoriala, in ciuda miscarilor impresionante ale pustiului Dos Santos (un mijloc fix de mare valoare pentru Redknapp). Principala buba a jocului mexican mi s-a parut frica de a trage la poarta. Pentru numarul de atacuri si pentru rapoartele de dominare si posesie pe care le-au avut, s-a tras de prea putine ori la poarta, si asta in conditiile care, dupa primele interventii ale portarilor, s-a putut vedea ca legenda e adevarata si ca, intr-adevar, e ceva legat de mingea asta care favorizeaza golul. Daca treaba asta tine cu o echipa ca Africa de Sud, si pana la urma a iesit mai putin rau decat s-ar fi putut, mexicanii nu vor fi la fel de norocosi cu echipele serioase cum ar fi o Franta, de exemplu, care vor sti sa pedepseasca dominarile nefructificate.

Mi-a placut golul africanilor, pasa pentru Tshabalala a fost dintr-un film cu fotbal mai frumos. Mexicanii n-au stiut nici sa forteze in ultimele 10 minute, dupa golul de 1-1 al lui Marquez, asa ca pana la urma putem sa spunem ca rezultatul e echitabil. M-am bucurat sa-l vad pe Cuauhtémoc Blanco, omul care a intrat pe genericele emisiunilor de fotbal cu driblingul asta de la mondialul din 2002 si pe Chicarito (Javier Hernandez), noua achizitie a lui United, in ultimele 10 minute de joc. Speram la mai mult, dar l-am remarcat o singura data, la o reluare cu capul ratata, in ultimele minute. In tot cazul, a fost doar primul meci, iar mexicanii au o echipa decenta, si inca au sanse sa se califice.

De la africani e de remarcat portarul, care a reusit sa scoata cateva suturi grele, Mphela - Nutella, care seamana ca nume si culoare cu crema de ciocolata, si Modise, cu cateva infiltrari bune in banda dreapta si o ratare imensa in repriza a doua, cand a reluat prin dreapta barei o centrare venita la fix. Pienaar a fost aproape un anonim, iar despre Letsholonyane nu sunt sigur ca a atins mingea. Impresia mea e ca nu vom auzi prea des de el, probabil comentatorii evita sa-i spuna numele si spera sa nu se faca remarcat.

Franta - Uruguay promitea sa fie un meci mult mai interesant, dar - repet - suntem atat de obisnuiti sa fim dezamagiti de Franta incat sunt surprins ca cineva mai are vreun fel de asteptari de la ei. Desi au o echipa impresionanta pe hartie, francezii n-au parut a fi in vreun fel superiori reprezentativei unei natiuni de doar 3.5 milioane de oameni, cam jumatate din populatia Parisului. De fapt, Franta e doar o echipa foarte inconstanta. Dupa ce au castigat europeanul din '84 si au ajuns in semifinalele mondialului din '86, francezii au ratat mondialele din '90 si '94, doar pentru a deveni principala forta a fotbalului mondial pe sfarsit de mileniu. In 2002, cand erau vazuti favoriti de multa lume, au iesit din grupe alaturi de o alta favorita care straluceste prin inconstanta - Argentina, iar in 2006 au ajuns in finala fara ca cineva sa se astepte la asta din partea lor. Foarte, foarte greu de spus unde o sa se termine acest turneu final pentru francezi.

Cat despre Uruguay, am fost placut impresionat de ce am vazut. Celestii au anuntat un atac puternic, cu proaspatul castigator de Europa League Forlan si cu atacantul-minune Suarez al lui Aiax (35 de goluri in 34 de etape, 49 in toate competiile in sezonul abia incheiat), si nu s-au dezmintit. Au jucat curajos si au atacat poarta ori de cate ori au avut ocazia. Dar a fost evident ca sunt multumiti cu un punct in fata Frantei. Se pare ca si francezilor le convine egalul, inca unul cu Mexic si pot castiga grupa doar invingand Africa de Sud in ultimul meci. Si, dupa cum era de asteptat, meciul Mexic - Uruguay va hotari a doua calificata din grupa asta, in care singurul lucru lamurit e ca urguaienii au prima sansa, printr-un egal cu Mexic si victorie cu Africa de Sud. Ramane sa vedem daca gazdele vor avea vreun cuvant de spus in toate calculele astea.

Asadar, in ciuda sarjelor lui Ribery si ale lui Evra (care alcatuiesc o banda stanga de-a dreptul infioratoare pentru orice adversar), francezii nu reusesc sa se impuna in grupa si dupa primele doua meciuri calificarea e la fel de posibila pentru oricare din cele patru echipe cum era si inaintea lor. Iar noi ramanem cu o prima zi in care am vazut doar doua goluri si un egal la 0.

Sper ca media asta sa se imbunateasca in cursul zilei de azi. Poate nu cu Coreea de Sud - Grecia, dar Argentina - Nigeria si in special Anglia - SUA sunt meciuri care promit.

Sa inceapa!

“pasiunile pe care jocul le induce consuma totul, inclusiv tactul si bunul simt. [...] Nimic nu conteaza niciodata, in afara de fotbal.” (Nick Hornby - Fever Pitch)

A fost pana acum ceva vreme doar un gand, o idee vaga, o semi-asteptare nedefinita. In ultima luna a inceput sa creasca, asemenea unui zumzet care se amplifica odata cu apropierea de sursa, sau ca un tsunami care creste in amplitudine odata cu apropierea de tarm pentru a avea maximum de impact, ca o avalansa care castiga in greutate odata cu apropierea de punctul terminus. Si astazi ne va lovi, cu toata forta pe care o poate avea un fenomen care disloca aproape un miliard de minti. Incepe Campionatul Mondial de Fotbal.

Sunt vorbe mari, dar pentru cei dinlauntrul fenomenului nu e catusi de putin o exagerare. Ca o eterna reintoarcere, o data la patru ani, timp de o luna, sute de milioane de oameni de pe intreaga cuprindere a planetei ies din timpul profan pentru a patrunde in sacrul Planetei Fotbal. Privirile, mintile si presa sportiva au emigrat aproape total in Africa de Sud, lasand in urma niste carcase umane doar putin mai lucide decat o stare pur vegetativa pentru care pamantul si-a oprit rotirea pentru a ceda impulsul miscarii lui rotativo-revolute mingii care va pleca din picioarele atacantilor, miscandu-se in cele mai ciudate si mai neinteligibile feluri pentru a teroriza, ca de fiecare data, portari si natiuni.

Razboaiele noastre continua in lumea reala, dar in dimensiunea fotbalistica a existentei noastre acele armistitii pe care cetatile grecesti le faceau pe parcursul fiecarei olimpiade sunt subintelese. Continuam sa functionam, dar cumva viata cade in subsidiarul existentei, incepand de azi de la ora 5 pana la finala de peste o luna si cateva ore. Abia apoi ne vom reintoarce in vietile noastre, imbogatiti de inca un mondial care va fi lasat in urma-i asteptari si sperante, vise implinite si deziluzii, cuvinte noi (jabulani, vuvuzela) si sabloanele fotbalului urmatorilor patru ani, noi eroi, noi legende si povesti pentru mai multe generatii.

Fara a putea prezenta ceva mai concret decat o echipa virtuala pe FIFA Fantasy World Cup ca dovada a existentei mele pentru urmatoarea luna, ma voi alatura si eu, asa cum o fac de 20 de ani incoace, multimii eterogene pentru care centrul universului a devenit, incepand de azi, Africa de Sud. Am spus in mai multe locuri de pe intinsa mosie a internetului, dar o sa-mi reiterez si aici asteptarile si previziunile legate de acest mondial, total convins de inexactitatea si de inutilitatea lor, dar si de imposibilitatea de a-mi canaliza energiile inspre activitati mai constructive.

Asadar, primele meciuri din grupa A se intampla astazi, iar aceasta grupa A este facuta interesanta in principal de Raymond Domenech, probabil inamicul public numarul 1 in Franta. Din cauza lui o echipa a Frantei foarte valoroasa nu se numara printre marile favorite la castigarea mondialului, si cred eu ca va avea probleme chiar in aceasta grupa, cu Mexic si Uruguay. Am pronosticat ca Franta va trece de grupa, dar oricare dintre Mexic si Uruguay o poate castiga. Pentru experienta in Europa a lotului, dau Mexicului prima sansa in aceasta grupa in care gazdele, desi nu ii vad capabili sa aiba vreo pretentie de calificare, pot fi un arbitru important al ordinii in grupa.

Oricat de mult mi-ar displacea Messi, mai degraba imi doresc sa-i vad pe argentinieni descurcandu-se bine, pentru ca mi se pare ca toate criticile, dar mai ales mistourile la adresa lui Maradona au o mare doza de rautate gratuita, si mi-ar placea tare mult sa-l vad pe Dieguito luandu-si revansa in stilul caracteristic. Nu m-ar deranja nici sa catige mondialul, desi aici coada e lunga. In tot cazul, au grupa usoara, si sunt mari favoriti sa o castige. Nigeria si Grecia se vor bate pentru locul doi, iar eu ii vad mai degraba pe africani mergand mai departe. Coreea de Sud vor fi, ca mai de fiecare data, prezenti si nimic mai mult. Haideti sa nu ne amintim de 2002.

Si Anglia are norocul unei grupe usoare, pe care o va castiga fara emotii in ciuda pesimismului care predomina in presa, si probabil si in randurile suporterilor englezi. Nu mai stiu multe despre lotul Sloveniei, dar cred ca americanii le vor lua fata in lupta pentru al doilea loc in grupa. Algeria e o prezenta nepotrivita, probabil nici ei nu-si dau seama prea bine ce cauta in Africa de Sud.

Interesanta lupta intre Germania si Serbia din grupa D. Daca baietii lui Antic isi revin, cred ca vor castiga grupa si au in tot cazul sanse bune sa depaseasca performanta Yugoslaviei de la ultimul turneu la care a participat aceasta nationala (sferturi in Italia '90). Australia e doar o echipa formata din rugbysti netalentati si Tom Cahill, iar Ghana fara Essien e o echipa de anonimi, chiar daca nici macar cu Essien nu depasesc prea des acest statut. Niciuna n-o sa aiba nici un cuvant de spus.

Olanda cu siguranta va termina grupa cu 9 puncte. Dar vor fi camerunezii in stare sa-i bata pe danezi? Leii neimblanzati nu mai par la fel de capabili sa muste din echipele europene cum au facut-o acum 20 de ani in Italia, iar pronosticul meu e ca Danemarca se va duce in optimi. Japonezii vor fi, ca de obicei, amuzanti in nepriceperea lor.

Italienii au norocul unei grupe usoare, si pentru asta se vor califica greu. Dar e posibil sa ma fi grabit cand am spus ca Paraguay va lua locul 2, pentru ca Slovacia are o echipa buna, si e posibil sa fie surpriza acestui mondial. Pentru neozeelandezi am doar compasiune si un zambet condescendent.

Grupa mortii e fara indoiala cea mai interesanta de urmarit. Nimeni nu poate opri Brazilia, dar daca ivorienii se motiveaza, si mai ales daca il vor avea pe Drogba, se pot califica in fata unei echipe a Portugaliei diminuata de nepriceperea ca principal a lui Queiros si de demotivarea fotbalistilor ei care, in ciuda talentului imens, joaca bine doar cand simt mirosul aurului. Prea putine par sa se stie despre fotbalul practicat de nord-coreeni, dar eu unul mor de curiozitate sa-i vad.

Spania... da, Spania este favorita certa la orice in ultima vreme, si vor trece ca intercityul prin halte de primele meciuri. Nu stiu de unde anume a reusit Ottmar Hitzfeld sa faca o echipa competitiva in Elvetia, dar cred si sper ca Hondurasul, cu exporturile lor englezesti, sa ajunga in optimi. Ma gandesc ca 0-3 cu Romania a fost doar un accident dintre cele mai nefericite, in fond si Spania a fost invinsa de Romania in penultimul lor esec. N-am mai auzit nimic din Chile in afara de cutremure recent, am impresia ca nationala lor asteapta inca o generatie de aur cum a fost cea a lui Zamorano si Salas din 1998.

Astea-s grupele, si pana pe 25 iunie, cand se termina, vom vedea cat de corecte ne-au fost previziunile. Dar bineinteles, asta e mai putin important. Am pregatit berea si rontailelile, ca orice bun spectator, si ma pregatesc psihic pentru ultimele ore dinaintea Mondialului. Sa inceapa! Ne vedem peste o luna.

Cine-a scris?

Mark Haddon - O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii, Editura Trei, Colectia Fiction Connection, Bucuresti 2005

Traducere de Constantin Dumitru-Palcus dupa Mark Haddon - The Curious Incident of the Dog in the Night-Time, David Fickling Books, Random House Children's Books, Londra, 2003

Christopher Boone este un copil de 15 ani din Swindon cu anumite probleme de natura psihica. Christopher stie si isi intelege limitele, desi nu si le explica foarte bine. El stie ca nu poate intelege glumele si metaforele, ca ii e frica de lucruri si de oameni noi, ca are o frica superstitioasa de galben egalata in intensitate doar de pasiunea, la fel de inexplicabila pentru rosu, ca nu-i plac schimbarile, ca are tabieturi rigide si alienante, ca nu e capabil sa filtreze fluxul informational oferit de simturi asa cum fac oamenii normali. E constient insa si de calitatile pe care le are, de memoria lui extraordinara si de aptitudinile logice si matematice iesite din comun care sunt principalele instrumente care ii pot mijloci o viata cat mai normala, dar si de faptul ca isi poate educa mintea in asa fel incat sa isi poate depasi problemele si sa instituie intre el si societate un raport natural. Christopher are norocul ca e inconjurat de oameni care il ajuta si marele noroc ca e inconjurat de oameni care il inteleg. Poate ca l-ar ajuta si mai tare ca printre cei care il inteleg sa se numere si membrii familiei lui, dar Christopher nu se plange.

Printre cei care il ajuta si il inteleg se numara si o anume doamna Siobhan, care il indeamna pe Christopher sa scrie o carte, consiliindu-l pe tot parcursul scrierii ei. Pentru ca lui Christopher ii plac romanele politiste, se hotaraste sa scrie tot o carte politista, in care sa investigheze asasinarea cainelui vecinei lui. Argumentul ca pretextul romanelor politiste este o moarte de om este irelevant pentru Christopher, intrucat el nu vede nici o diferenta intre moartea unui om si moartea unui caine, iar Cainele din Baskerville ii serveste drept contraexemplu la regula lui Siobhan.

Mark Haddon e un scriitor englez despre care stim mult mai putine lucruri decat despre Christopher. Ce se poate spune cu precizie despre el este ca a scris o carte, aceeasi pe care Christopher Boone o scrie plecand de la asasinarea cainelui vecinei lui.

Poate parea ciudat ca doi oameni sa scrie aceeasi carte, dar lucrul asta vine usor atunci cand unul e scriitor, iar celalalt e doar un personaj. O intrebare pe care mi-am pus-o constant a fost daca ar putea Christopher sa scrie cartea pe care o citesc. Sunt sceptic in privinta asta si, desi Mark Haddon a scris atent, ingrijit si documentat (ceea ce probabil il face un scriitor bun), cred ca lui Christopher i-ar fi iesit cartea altfel. Putem intr-adevar sa speram ca un copil autist de 15 ani ar putea scrie o asemenea carte? In privinta asta, Mark Haddon se foloseste de literatura si de Christopher ca sa ne dea un raspuns incarcat de optimism. E, in tot cazul, un experiment care merita incercat.

Daca as spune ceva despre poveste, as strica farmecul cartii, si nu vreau sa fac asta. Despre stil pot sa spun ca e unul foarte ingrijit, treaba care s-a facut de buna seama cu mari eforturi pentru ca daca lui Mark Haddon ii pasa despre stil, Christopher nu da prea multi bani pe lucrul asta, si asta face lucrurile foarte grele atunci cand cartea e scrisa de amandoi. In general, cand cartea e scrisa de un personaj, autorul trebuie sa-l supravegheze foarte atent, pentru ca ispita de a pleca cu naratiunea sau cu stilul in directii incontrolabile e prezenta tot timpul. Ei bine, desi il lasa pe Christopher sa-si faca de cap destul de mult, Mark Haddon nu scapa nici o clipa din ochi firul principal al cartii si reuseste pana la urma sa o duca la bun sfarsit, odata cu Christopher.

Mi-a placut cartea asta ca se citeste usor, ca e cinstita cu ea insasi si cu cititorii ei si ca are numeroase referiri la cultura pop britanica a sfarsitului de mileniu, alaturi de plasari extrem de precise in spatiu/timp. Mi-a mai placut si ca ne povesteste bucatele de cultura generala de pe pozitii de egalitate, ca pe niste fapte anecdotice, incercand sa fie, pe langa o poveste, si un tub de Smarties, ceea ce este dupa mine o forma superioara de educatie, dar dezbracata de raportarea la cititor de pe o pozitie superioara care mi i-a facut neplacuti pe Eco sau pe Dan Brown.

Sigur, am vrea sa stim ce se intampla cu Christopher, unde ajunge si cum se descurca, dar din pacate - si lucrurile astea se intampla frecvent in viata - ne intersectam cu Christopher doar pe parcursul acestei carti, dupa care drumurile noastre se despart ireversibil. Dar mie unul imi place sa cred ca baiatul acela cvasi-autist pe care l-am cunoscut pret de o carte pasionanta a ajuns pana la urma bine.