Vikingii au in general un nume respectat. Iar acum 1000 de ani, era
probabil si temut in cea mai mare parte din lumea cunoscuta. Probabil pentru ca
vikingii cucerisera cea mai mare parte din lumea cunoscuta. Le-a venit firesc
asadar sa se intinda putin si spre aia necunoscuta. De-asta zic, fara sa stiu
prea multe despre expeditiile in America, am impresia ca ele au fost rezultatul
unei politici bine gandite, mai degraba decat al accidentului.
Dar cand vine vorba despre vikingi, nu prea as indrazni sa ma contrazic
cu un danez. Iar Nicolas Winding Refn, regizorul lui Valhalla Rising, are o
parere putin diferita de a mea. Vikingii lui, sau cel putin un grup din
minoritatea crestina a lor, pleaca intr-o cruciada pe cont propriu. Numai ca,
in loc de Ierusalim, ajung in New Foundland. E o greseala frecventa…
Povestea se desfasoara in jurul unui personaj care nici n-are nume, nici
nu vorbeste. I se spune One Eye pentru ca e chior. Dar ala care l-a lasat fara
un ochi trebuie sa fi fost un luptator strasnic, pentru ca acest One Eye castiga
categoric toate luptele in care este implicat pe parcursul filmului. Si sunt
cateva. Unele organizate, desi nu m-am prins exact cu ce scop, altele spontane,
provocate de indivizi care n-au invatat nimic vazandu-l pe One Eye omorandu-i pe
cei de dinaintea lui. Si nu numai ca e bataus, individul pare sa se descurce
mai bine decat ceilalti la mai toate probele. Atat de bine incat te face sa te
intrebi cat de accidentala e devierea asta, dinspre Ierusalim spre America.
Pentru ca, sa fim seriosi…
Treaba asta, cu personajul care nu vorbeste, pare sa aiba priza foarte mare
la critica. Tema e importata din filmele orientale (japoneze si coreene), iar
aceste filme au succes la un anumit fel de public. N-as vrea sa zic hipsteri,
dar cred ca tocmai am zis-o. Sunt de acord ca imaginile au expresivitate mult
mai mare decat vorbele, dar spunand asta ma gandesc in primul rand la filmele
mute, la City Lights, Goana dupa Aur sau The Great Train Robbery. Acolo unde
gesturile erau mult mai ample, iar atitudinea personajelor mult mai teatrala.
Pentru ca pur si simplu nu existau alte mijloace de a transmite povestea. In
schimb prin planurile lungi sau panoramarile lente nu mi se pare c-ar transmite
cine stie ce. Doar ma simt furat de minute din viata. Exista o gramada de
mijloace de a crea profunzime in personaje sau dramatism in actiune, iar
secventele lungi sunt cel mai nefericit dintre ele. Mai ales ca de multe ori nu
fac decat sa plictiseasca. Cat despre nevorbit, imi place foarte tare reclamacu Patrick Swayze si directorii de la Orange. Eu tin cu ei.
Alt motiv de mentionat e asta, al expansiunii crestinismului in
detrimentul zeilor vechi. Titlul face trimitere la asta, e subiectul cu care se
deschide filmul si e un subiect care apare in mai multe povesti de gen
(Beowulf, Die Niebelungenlied). E interesant de retinut ca in filmele in care
sunt pusi fata in fata cu alte credinte, crestinii ies de obicei mai prost.
Pana si in bancuri se intampla asta.
Sunt foarte curios cum a aratat scenariul lui Valhalla Rising, pentru ca
replicile nu cred sa umple trei pagini. Ma intreb daca au descris in detaliu
peisajele, sau pur si simplu au improvizat mult pe parcurs. Oricum, daca s-ar
fi respectat regula americana cu un minut/pagina, filmul ar fi fost
scurt-metraj.
In concluzie, dau minusuri filmului si la documentare, si la poveste. Imaginea
e foarte ascutita, iar tonurile predominante sunt intunecate. Probabil s-a
filmat pe suport digital. Dar asta e ok, nu deranjeaza prea tare. Performanta
actoriceasca primeste un mare “meh!”. Cel mai mult mi-a placut copilul, e cea
mai vizibila pata de culoare. Amerindienii din final sunt sino-indieni, arata a
brazilieni si sunt imbracati cel putin dubios.
Iar daca as judeca intreaga cinematografie daneza dupa acest unic film pe
care l-am vazut… ar ramane in continuare unic. 00:44
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu